Cel mai mult iubesc România atunci când călătoresc

Țara asta a noastră e tare dulce-amară. Suntem neamul lui haz-de-necaz, vorba cuiva, dacă n-am fi fost în stare să râdem de noi, o luam razna pe pereți de mult. Motive de necaz sunt multe, însă devine din ce în ce mai greu să faci lumină în hățișul generalizărilor și clișeelor. Nici nu vreau să le menționez. Le știi. Din acelea despre cum e la noi atâta de nasol și la "ei" atâta de bine. Așa să fie? Îmi aduc aminte bine, dar bine de tot, cum credeam eu că este "afară" față de cum este la noi, probabil pentru că m-am apucat de călătorit în străinătate relativ târziu, pe la vreo 25 de ani. Credințele mele, bineînțeles, se învârteau lejer printre utopii cu câini cu covrigi în coadă și trotuare lustruite, sclipind de curățenie, cu oameni fără griji și fără apăsări. Încet, încet, am ajuns să-mi reașez credințele despre țara mea, și în bine și în rău. Bineînțeles, după ce am ieșit în stânga și-n dreapta și am dat cu nasul de adevăratul  "la ei". Am văzut trotuarele lustruite, o, ...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.