Bucate delicioase şi vinuri bune

Bucate delicioase şi vinuri bune

Weekend-ul acesta a fost plin cu de toate: am mâncat bine, am degustat vinuri bune, am fost în parc, la teatru şi la concert. Am început de vineri seara, cu o masa bună pe care am luat-o Kopel’s. Într-o atmosferă liniştită şi prietenoasă, avându-l pe Viorel Copolovici drept gazdă am petrecut o seară cu bucate bune: cârnaţi picanţi de mistreţ cu urs şi risoto cu creveţi şi ghimbir (nu mai ştiu dacă aşa se chemau, oricum combinaţia a fost genială iar creveţii proaspeţi şi decorticaţi atât cât trebuie ca să nu trebuiască să te murdăreşti pe degete!). De poftă şi mirosuri fine am uitat să fotografiez bunătăţile puse pe masă aşa că m-am dezmeticit de-abia la desert, înainte de a ne înfinge colţii în faimosul cheesecake. LumeaMică a poftit un papanaş, dar sfârşit prin a mânca cheeeeeeesecake.

Sâmbătă ne-am programat / setat pentru o vizită la Goodwine. Pe o vreme într-adevăr de primăvară am ajuns la World Trade Plaza unde, tot în trioul ce ne caracterizează, am luat contact cu lumea vinului şi nu numai.

La intrare am dat un nas fin la un Terra Romana – Chardonnay 2010, un vin citric, tânăr şi plăcut. Pe o parte dintre vinurile prezentate de SERVE le-am degustat şi aici, iar pe celelalte le ştiam deja. După cum ne-am grăbit la finalul turei noastre oenologice, am uitat, cu ciudă o spun acum, să degust un Cuvée Charlotte 2007. Din experienţe anterioare ştiu că merită!

Şi pentru că ştiam că vom gasi şi trufe, am poposit la pentru o fotografie şi o degustare la standul Trufex.

Cum LumeaMică era nerăbdătoare am poposit la standul celor de la Natura Paper, unde Petra a participat activ la obţinerea foii de hârtie şi a imprimării unui “biscuite”.

şi rezultatul final:

Lume cunoscută şi la standul Vinexpert, unde domnul Croitoru ne-a pus spre degustare două vinuri care cu siguranţă merită încercate şi acasă :-):

Mulderbosch 2009 Chenin Blanc

şi

Yalumba – Shiraz / Viognier 2008

Am continuat cu Cramele Rotenberg, un prim contact cu vinurile cramei: un Notorius puternic şi dur şi un Emeritus corpolent şi numai bun de băut în liniştea unei seri alături de o carte bună. Excelente amândouă!

Ne-am oprit şi la standul Enira, unde am incercat un Alira merlot 2010 alături de Enira 2007. Alira era prea tânăr, Enira în schimb ne-a uns pe suflet!

Am mai fi stat dar soarele începea să se îndrepte spre culcuşul său şi LumeaMică aştepta cu ochii pe ceas să pornim către parc. Aşa că, dacă am ratat ceva interesant, vă rog să ne completaţi!

De profesie farmacist, Alexandru este pasionat de fotografie și gastronomie. Sunt două hobby-uri care de multe ori se împletesc foarte bine. Îi place să călătorească, să surprindă prin lentila aparatului natura, oamenii şi locurile pe care le descoperă.