Când duminica te întâmpină cu lacrimile reci ale unei ploi insistente un film ar fi cea mai bună cale de a te reconforta înainte de a începe o nouă săptămână; întreb la cinematograful meu preferat (Studio) despre ce film rulează şi cam cărui gen îi aparţine, mi se răspunde că ar fi o comedie englezească bună, afişul întăreşte şi el prin câteva citate că ar fi vorba despre ceva deosebit aşa că intru cu încredere la matineu sperând să uit de urâtul zilei în desfăşurare.
Începutul anunţă tema filmului, deloc veselă dar atât de vie în viaţa tuturor şi atât de puţin tratată de marele ecran – bătrâneţea cu problemele ei începând cu insomniile, refuzul de se vedea pe sine şi uneori pe ceilalţi aşa cum sunt de fapt, bolile, un stil de viaţă haotic în cazul persoanelor singure din ce în ce mai izolate, copiii ce se rup de familie şi nu sunt în stare să vină la timp măcar la decesul unuia dintre părinţi.
În contrast cu toate acestea un cuplu trăieşte în armonie şi îmbătrâneşte frumos cultivând un petec de grădină, găsind o vorbă bună, o invitaţie la cina sau la golf, organizând o înmormântare chiar, pentru a-şi ajuta prietenii, un frate, o colegă; ei se bucură de prezenţa fiului şi a prietenei sale, de frumuseţea naturii chiar când plouă, de lectură în pat, seara, cu un pahar de vin în mână, de amintirile frumoase ce nu au murit.
Sunt două registre ale unei vârste care poate fi bună sau rea, o călătorie de care nimeni nu poate fugi.
Atmosfera este uneori apăsătoare însă cele câteva personaje în interdependenţă se mişca bine, camera întârzie uneori pe un chip, o scenă, o imagine şi puterea ei de a te implica, a te impresiona şi a sugera nu a spune prin cuvinte, specifică artelor vizuale, este admirabilă.
Filmul este bine făcut, subiectul său (necomercial) merită luat în considerare. Nu este o comedie decât în măsură desprinderii ei, ca tablou, din Comedia Umană balzaciană, adică o privire destul de pătrunzătoare asupra unui an din viaţa oricui, cu anotimpurile, neliniştile, disperările, mulţumirile şi nemulţumirile în care ne putem sau ne vom putea cândva regăsi.
Nu am regretat cele două ore petrecute la cinematograf.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
