După cum v‑am spus deja în prima parte a articolului, plimbarea la castel nu s‑a terminat, aşadar, cu voia dumneavoastră, îmi voi continua povestirea în cele ce urmează.
Muzeul farmaciei
În incinta castelului se află şi un muzeu foarte interesant: Muzeul Farmaciei. Acesta a fost deschis la München în anul 1938, dar închis câţiva ani mai târziu pe fondul izbucnirii celui de‑al Doilea Război Mondial. O parte dintre exponate au fost distruse în timpul bombardamentelor. Ulterior, muzeul a fost găzduit temporar de reşedinţa episcopală din Bamberg. Muzeul a fost (re)deschis oficial în 1958 în aripa Otto Heinrich a castelului din Heidelberg, loc în care poate fi vizitat şi astăzi.
Muzeul reuneşte o amplă colecţie de echipamente de laborator, instrumente şi recipiente, cărţi de specialitate, plante medicinale, minerale şi organe animale folosite de medici şi farmacişti pe parcursul a două milenii până în secolul al XIX‑lea. Numărul exponatelor depăşeşte 20 000, ceea ce este cu adevărat impresionant. Încăperile redau atât de fidel atmosfera de epocă, încât ai impresia că toată acea recuzită se află încă în folosinţă. Mi s‑a părut interesantă încăperea în care materiile prime folosite pentru fabricarea medicamentelor sunt împărţite pe regnuri: mineral, vegetal şi animal, dar şi camera în care diferitele ierburi erau depozitate şi prelucrate şi care m‑a dus cu gândul la podul bunicii unde erau puse la uscat plantele medicinale culese în timpul verii.
Intrarea este liberă, iar muzeul merită văzut. Vă recomand să nu ocoliţi magazinul de suveniruri aflat la ieşirea din muzeu, veţi găsi multe lucruri interesante, inclusiv reproduceri ale unor exponate din muzeu, dar şi variantele miniaturale ale instrumentelor şi recipientelor sau chiar ale interiorului unei farmacii.
La pas prin grădina castelului
Ideea de a înzestra castelul cu o grădină s‑a concretizat în timpul domniei Prinţului elector Frederic al V‑lea (1610‑1623). Elisabeta, soţia acestuia, cunoştea omul potrivit pentru punerea în practică a acestei idei, astfel încât Salomon de Caus a intrat în istorie drept arhitectul acestei grădini. Proiectul a fost atât de reuşit încât această grădină a fost considerată o perioadă drept cea de‑a opta minune a lumii. Dar, ca în cazul tuturor minunilor, nici aceasta n‑a durat prea mult, fiind devastată în timpul Războiului de 30 de ani. Cum arăta grădina înainte de a fi distrusă, puteţi vedea aici.
În prezent, cu aleile îngrijit trasate, cu fântânile şi statuile sale, grădina castelului este locul perfect pentru o plimbare relaxantă în aer liber. În plus, de pe terasa din grădină vi se oferă o perspectivă minunată asupra oraşului, a râului Neckar şi a văii Rinului, privelişte care l‑a inspirat până şi pe Goethe în perioada de un an (1814‑1815) petrecută în Heidelberg. Cea mai mare statuie este o reprezentare a Rinului, cel mai important râu al Germaniei. Dacă nu sunteţi sigur cum arată, gândiţi‑va la Neptun, zeul mărilor, şi sigur o să‑l recunoaşteţi. Dacă n‑aveţi idee cum arată Neptun, atunci cu siguranţă o să vă sară în ochi statuia unui bărbat bărbos, pe jumătate dezbrăcat care se odihneşte în acest minunat cadru natural. De asemenea, Poarta Elisabetei, aflată la intrarea în grădină, merită şi ea văzută. Legenda spune că acest arc de triumf a fost construit în anul 1615 într‑o singură noapte la porunca prinţului elector Frederic al V‑lea cu ocazia zilei de naştere a prinţesei Elisabeta. Monumentul a avut de suferit de pe urma capriciilor vremii, fiind restaurat parţial în anul 1949.
Din câte am înţeles grădina este deschisă până seara târziu, oferind astfel celor interesaţi posibilitatea de a admira luminile castelului şi ale oraşului, asta în cazul în care rămâneţi peste noapte în Heidelberg.
Este momentul să părăsim castelul şi să ne îndreptăm spre Podul vechi, care ne trece peste râul Neckar în căutarea paşilor pierduţi ai filozofilor Nu putem totuşi să nu ne oprim să facem poze cu Amadeus, un militant convins pentru drepturile animalelor.
Pe pod spre Drumul filozofilor
Podul vechi sau Podul Carl Theodor nu este chiar atât de vechi de fapt şi o să vedeţi imediat şi de ce. Pe vremuri, podul făcea parte din zidul de apărare al oraşului. Primele sale versiuni erau din lemn şi, fiind în mod constant distruse de inundaţii, Carl Theodor a hotărât să construiască un pod de piatră, care a fost finalizat în perioada 1786‑1788. În martie 1945, toate podurile de pe râul Neckar au fost aruncate în aer de soldaţii germani. Cu toate acestea, în urma unei colecte publice, podul a fost reconstruit, inaugurarea acestuia având loc pe 26 iulie 1947. În prezent, podul este un monument arhitectural reprezentativ pentru Heidelberg, fiind înscris pe lista organizaţiei World Monument Fund, care promovează restaurarea monumentelor istorice la nivel mondial. Printre statuile de pe pod se numără cea a lui Carl Theodor şi cea care o înfăţişează pe Minerva, zeiţa înţelepciunii.
Ca să ajungi pe Drumul filozofilor urci o pantă şerpuitoare destul de abruptă vreme de aproximativ jumătate de oră în pas lejer. Dar vă asigur că merită efortul, nu pentru că intri automat în posesia adevărurilor esenţiale despre viaţă, ci pentru priveliştea care îţi încântă privirea: panorama oraşului văzută de cealaltă parte a râului Neckar, de pe dealul Heiligenberg de la o altitudine de 200 m. Drumul a fost denumit astfel datorită faptului că profesorii şi studenţii de la Universitatea din Heidelberg veneau frecvent aici pentru a se plimba şi a purta discuţii pe diverse teme. Din nefericire timpul nu mi‑a permis să zăbovesc prea mult şi să mă adâncesc în reflecţii despre fericire, libertate, adevăr sau sensul vieţii, aşa că am coborât spre oraş.
Am revenit pe Hauptstraße, este prea ademenitoare strada asta ca să‑i poţi rezista, iar forfota de aici îţi lasă impresia că întreaga viaţă a oraşului se desfăşoară în acest loc. Poate că o singură zi nu este suficientă pentru a descoperi toate tainele oraşului, însă ziua noastră a fost plină, căci Heidelbergul ne-a dezvăluit o parte dintre frumuseţile sale şi ne-a încântat cu poveşti despre vremuri demult apuse.
Nu vreau să închei totuși fără a vă spune câteva cuvinte despre funicular. Heidelberg se poate lăuda cu cel mai vechi, dar şi cu cel mai modern funicular. Partea de jos, adică cea cuprinsă între Kornmarkt şi Molkenkur a fost dată în folosinţă în anul 1890 şi a fost renovată recent, înzestrând oraşul cu cel mai modern funicular. Partea de sus dintre Molkenkur şi Königstuhl s-a deschis în 1907 şi a fost renovată, la rândul său, dar şi-a păstrat caracteristicile originale. În anul 2004, funicularul a fost înscris pe lista monumentelor regionale. Recunosc, pentru că vremea era cu adevărat superbă, n-am rezistat tentaţiei de a urca cu funicularul până sus pe Königstuhl pentru a admira panorama oraşului. Vă asigur că n-am regretat alegerea făcută şi cred că îmi veţi da dreptate dacă paşii vă vor purta vreodată prin Heidelberg.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
