Acest articol este inspirat de fapte reale şi conţine impresiile celor două participante la răvăşitul de oi, aka Lori şi Ina 🙂
Lori:
– După cum vă spuneam deunăzi, la Bran a avut loc „răvăşitul oilor”. Şi pentru că tot eram în zonă, eu şi Ina am zis să mergem să aruncăm o privire şi să ne dumirim cum stă treaba cu oile răvăşite, pentru că noi aveam în cap nişte imagini foarte hilare despre blânduţele animale purtătoare de lână. Răvăşitul oilor este, de fapt, o sărbătoare tradiţională care marchează sfârşitul anului pastoral, mai precis momentul în care ciobanii coboară oile de la munte şi le înapoiază proprietarilor de drept.
Aşadar, duminică dimineaţa, plecăm spre Tohanul Nou, locul de desfăşurare a evenimentului. La locul cu pricina, agitaţie mare: o mulţime pestriţă de oameni şi animale, miros de pastramă la grătar şi numeroase tarabe cu produse tradiţionale, de la pastramă şi brânză de burduf până la murături şi hamsii prăjite. Cum să nu-ţi lase gura apă printre atâtea bunătăţi? Şi cum nu mâncasem încă, am încropit rapid un mic dejun al campionilor din bulz, pastramă, murături şi, evident, cafea imitație de cafea (cafeaua cea adevărată am băut-o în Brașov, dar asta este altă poveste).
Oiţele ţurcane şi ţigaie erau deja răvăşite şi stăteau cuminţele în ţarcuri aşteptându-şi potenţialii cumpărători. Ne-am oprit să admirăm berbecii cu coarnele răsucite care se uitau cam sfidător la noi. Bine că eram de cealaltă parte a ţarcului, probabil că dacă nu era un gard despărţitor între noi am fi bătut recordul mondial la viteză. Ştiu eu ce vorbesc pentru că sunt păţită: în copilărie am vrut să mă împrietenesc cu un berbec, însă el a fost foarte reticent şi m-a alergat prin curtea bunicilor.
Nu se poate să vorbim despre oi fără să-i menţionăm şi pe paznicii acestora, vajnicii câini ciobăneşti, pentru că posesorii de ciobănesc corb au avut ocazia să-şi etaleze cu mândrie exemplarele. Într-adevăr, foarte frumoşi câini, impunători, dar nu agresivi, exceptând cazurile binecunoscute când se confruntă cu intruşi, fie ei oameni sau animale sălbatice.
Însă, din tot ce-am văzut acolo, cel mai mult şi mai mult mi-au plăcut caii. Ne uitam cu atâta jind la ei, încât unul dintre oieri ne-a întrebat dacă nu vrem să dăm o tură călare. Bine că nu ne-a întrebat dacă nu vrem să cumpărăm un cal, eram atât de fascinate încât nu garantez că am fi răspuns „nu”. Am urcat pe cal, dar tura a fost prea scurtă pentru dorinţa mea, iar posesorul calului m-a uşurat de 10 lei ca să-şi cumpere un clop nou să-l admire fetele.
Înainte de plecare am mai dat o raită pe la tarabe să cumpărăm câte ceva şi pentru acasă. Grea alegere pentru că atâta brânză bună am degustat (cu câteva excepţii), încât nu mai ştiam de unde să cumpărăm. La pastramă am zis pas că eu una nu mă prea pricep şi nici n-am vrut să risc. Cam asta a fost cu răvăşitul oilor, nouă ne-a plăcut, poate mai încercăm şi la anul.
Ina:
– Daa… cum mă nu te-ai împrietenit cu berbecul?? Păi şi eu tot berbec sunt!! Las’ că vezi ce te-alerg şi eu… (Lori says: Nu mi-e frică, nu mi-e frică de berbec!! Nu de alta, dar nu ai coarne răsucite ca cei din poze :))
În altă ordine de idei, am văzut pe- acolo tot ce-a zis Lorena, şi foarte sigur am vrut să plec cu vreo 3 cai şi toţi căţeii pe care i-am văzut… dar nu cred că-mi încăpeau în garsonieră peste pisică. Cei trei cai sunt aşa: doi negri foarte frumoşi, erau înhămaţi la o căruţă condusă de un căruţaş cu specific… de pe la ei, de cowboy, nu de pe la noi, şi calul-alb-frumos cu făt pe el. Că nu pot să zic „calul lui făt frumos”. Iar pe ăia doi i-am vrut în mod special pentru că erau fremătători: îi mângâia stăpânul cu vârful cravaşei pe spinare, iar ei tropăiau şi fornăiau şi fremătau, gata-gata să îşi dea drumul într-un galop nestăpânit. Păcat că nu se vede din poze.
La răvăşitul ăsta am ajuns după o zi întreagă de glume despre „the ravishing sheep”. Sau despre cum ar arăta oile de-abia trezite dimineaţa din somn, aşa…. cu lâniţa răvăşită. Oi n-au fost foarte multe, însă produse din oi, da. Apropo, ştie cineva ce e aia jintiţă?
Mi-au plăcut şi câteva tarabe aranjate cu gust, semn că românul începe să înţeleagă că nu-i destul să trântească brânzo-pastrama în galantar, şi gata vânzarea. Şi că vorbirăm de pastramă şi cafea, bre Loreno, aia nu era cafea! Cafea am băut în Braşov… chiar, le spunem şi despre asta?? (Lori says: le spunem, cum să nu, dar cu altă ocazie!)
Ce-am învăţat noi de aici?
Păi am învăţat ce e acela răvăşit de oi, şi că avem tradiţii frumoase care se pot împleti bine cu lumea modernă.
Cum se suie pe un cal. Bine, Lorena ştie deja, că eu când m-am suit, am dărâmat şaua (nu e vina mea! Nu era prinsă bine.) (Lori says: Vă zic eu, Ina s-a descurcat foarte bine la prima lecție de echitație.)
Cum nu trebuie să te apropii de cal din spate. Cumva cred că ştiam asta, dar mi-a atras atenţia un localnic: „pleacă bre d-acolo că îţî dă o copită în bot de rămâi lată!” Slavă domnului n-a fost cazul de cumpărat dinţi de prăvălie.
Cum zise şi Lori, am aflat despre câinii ciobăneşti corb, pentru care asociaţiile de profil luptă să fie recunoscuţi internaţional ca rasă omologată.
Şi-am aflat că e bine că am fost de dimineaţă, pentru că spre prânz deja era aglomeraţie şi coadă de maşini în zonă ca în Bucureşti la amiaz’.
PS: domnul care făcea prezentarea câinilor şi crescătorilor acestora, supărat că i s-a terminat timpul şi trebuie să plece, ne-a anunţat că urmează o discuţie despre „samarizarea şi motorizarea măgarilor”. Un hâtru.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
