Plimbare prin Perigord (5) – Lascaux II

Plimbare prin Perigord (5) – Lascaux II

Renaşterea, în artă, a atins o culme care s-a numit Capela Sixtină, fresca uriaşă pictată de Michelangelo la Vatican. Când s-au descoperit în peşteri manifestări artistice ale oamenilor preistorici sub formă de pictură murală, două cavităţi au căpătat fiecare denumirea de capela sixtină: este vorba despre Lascaux şi Altamira (Spania). Ambele au fost descoperite din întâmplare, Altamira în 1868, Lascaux în 1940. Vizitarea lor le-a alterat mediul şi a ameninţat cu degradarea picturilor aşa că au fost închise publicului şi s-au creat replici ale acestora, la mică distanţă de originale, pentru că aceste capodopere create acum 17000 sau 25000 de ani să nu piară în necunoaştere. Asta a fost posibil cu multă trudă şi cu talentul oamenilor de ştiinţă, arhitecţilor, sculptorilor sau pictorilor, folosindu-se pigmenţi naturali pe acelaşi gen de reliefuri. În Franţa este Lascaux II, în Spania, Neocueva.

Din Limoges am mers pe autostrada gratuită A 20 spre Tuolouse iar, înainte de Brive la Gaillarde am ieşit pe naţională în direcţia Bordeaux; după Larche, la Lardin St-Lazare am căutat indicator de Montignac. Am trecut prin Terrasson, orăşel pe stâncă, fidel oglindit de răul Vezere a cărui vale se numeşte Valea Omului deoarece conţine nenumărate situri preistorice. Se lucra la nişte drumuri aşa că am ocolit şi iar am ocolit până când, în pădure, am întâlnit amenajările făcute la gura peşterii, ceea ce se cheamă în Franţa la maison d’accueil (casa de primire, întâmpinare). Un afiş informa că biletele se iau numai de la Montignac, prin care trecusem şi ocolisem până la lehamite. I-am explicat şefului biletelor că nu am ştiut şi venim de la 3890 de km. Ne-a înţeles – 9 euro/pers.

Deşi făcuse asta de mii de ori, ghidul vorbea cu atâta însufleţire, încât te cuprindea emoţia unui descoperitor

Apoi am aşteptat: se intră numai cu ghid. Într-o anticameră muzeografică erau prezentate istoria peşterii şi fotografii ale picturilor originale. Am fost conduşi în cele două galerii slab luminate, din care lipsea umezeala specifică unei peşteri adevărate. Deşi făcuse asta de mii de ori, ghidul vorbea cu atâta însufleţire încât te cuprindea emoţia unui descoperitor; pe bolţile şi pereţii cu reliefurile reconstituite până la cele mai mici detalii sunt înfăţişate animale în mişcare. Tauri, cai, reni sau cerbi, aleargă singuratici sau în grupuri. Cărămiziu, ocru, negru, maro, umplu contururile ce dovedesc un mare talent, o bună cunoaştere a animalelor şi o mână foarte sigură. Se presupune că totul este rezultatul unei munci de grup care a folosit saliva că liant, pigmenţi naturali, pensoane şi eşafodaj. Artiştii au profitat de reliefurile pereţilor, şi-au adaptat desenul şi culoarea la denivelările naturale pentru că formele să contribuie şi ele la redarea cât mai exactă a corpurilor  animalelor. Este interesantă şi poziţionarea lor pe mai multe planuri, în adâncime. La o familie de căluţi mişcarea este sugerată prin descompunerea ei în secvenţe succesive, după cum s-a realizat mai târziu în desene animate. Un cal se tăvăleşte, pe spate. Dinamismul imaginilor şi fineţea desenelor sunt uimitoare. A fost oare arta primul mod de exprimare, înaintea limbajului?

De ce s-au făcut aceste picturi cu trudă, în loc lipsit de lumină naturală şi greu accesibil, s-au întrebat mulţi cercetători. Este Lascaux o hartă stelară din moment ce contururile corespund în multe situaţii cu constelaţiile cunoscute? Este posibil ca şamanii să redea astfel ceea ce vedeau când erau în transă pentru a vindeca boli? Este un omagiu adus animalelor care constituiau hrana oamenilor preistorici? Sau, pur şi simplu, o mărturie a admiraţiei în faţa frumuseţii lor?

Mult mai târziu, în toate epocile cunoscute, animalele şi-au găsit locul; sculptura antică greacă şi romană (în muzeele Vaticanului este Sala Animalelor!), în grădini, în fata palatelor, în monumente (caii), alături de oameni sau zei, în componenţă fântânilor din pieţele publice. În pictură şi tapiserii deasemeni, caii şi câinii sunt la fel de glorioşi ca şi stăpânii lor, în lupte şi la vânătoare; un rege înfăţişat pe calul sau impune mai mult decât unul pedestru…

Până şi în catedrale li s-a făcut loc animalelor; de la Călăreţul din Bamberg până în Laon se pot găsi exemple: în oraşul vechi, din vârfurile celor cinci turnuri ale monumentalei catedrale Notre-Dame boii care au ajutat la caratul materialelor privesc spre câmpiile din Picardia situate cu o sută de metri mai jos, iar hipopotamul şi rinocerul au devenit garguie. La Reims, un căţel păzeşte de undeva, de la înălţime, iar lupul cu dinţi ascuţiţi este gargui.

Subiectul este vast şi nu am amintit de el decât pentru a sublinia permanenţa lumii animale în artă. Nu cumva aceasta preferinţă a început din artă primitivă?

Sau… dacă întrebi un copil de ce desenează, îţi poate explica? Dar Van Gogh? Şi alţii?

Alte atracţii în zonă:

Le Gouffre de Proumeyssac

Roque Saint Christophe

La maison forte de Reignac

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.