Badea (s)Cârţan (6)

Badea (s)Cârţan (6)

„Tipische rumänische!”

Episodul 6

A doua zi iar ne-am scotocit teşchereaua şi am plătit biletele dus-întors pentru vaporaşul spre Capri. Bani aruncaţi căci nu ne-am ales decât cu o baie în mare şi cu câteva ore de plajă, lucruri de care ne-am fi putut bucura mult mai ieftin şi fără să ne fi deplasat pe insulă. Ne şi întrebam de ce o fi acest petec de pământ atât de renumit. Mai târziu, când era prea târziu însă, povestirea unui cunoscător al locului ne-a dumirit că dacă am fi luat-o hai-hui prin insulă nu am mai fi avut de ce să ne punem întrebări atât de prosteşti. Ca şi la Roma, unde tot din neştiinţă ratasem E. U. R. Existau o sumedenie de indicatoare rutiere cu aceste iniţiale acolo, dar, nu ştiu de ce, am crezut că e vorba de vreun A. C. R. italian. Ne-am întors cam dezumflaţi din peripluul maritim, ne-am mai învârtit ce ne-am mai învârtit prin Napoli, după care am luat-o pe drumul spre casă. Ocolind vizitarea vestigiilor Pompeiului şi ale Herculaneumului. Nici Vezuviul nu s-a bucurat de prezenţa noastră. Am ieşit din Napoli pe altă rută decât cea de la intrare. Era o şosea cu doar un fir de circulaţie pe sens. Ea se căţăra pe un deal în serpentine strânse care încolăceau dealul. Sensul de ieşire din oraş era foarte aglomerat, maşinile circulând bară la bară, cu o viteză redusă. Celălalt sens era cam pustiu, din fericire pentru ce avea să se întâmple. Un Fiat 500, mezinul familiei, mic şi sprinţar, tot încerca să-şi depăşească frăţiorul mai mare, un Fiat 600, care-l preceda. De ce voia să o facă era imposibil de înţeles, căci cârnatul era mare, depăşirea foarte riscantă şi, chiar dacă ar fi făcut-o, în faţă erau multe alte maşini. N-avea nicio importanţă pentru şoferul Fieţelului. El voia să-l depăşească şi pace! Şoferul Fiatului 600, alt căpos, nu-l lăsa. La un moment dat, cel din spate a ţâşnit şi s-a aliniat cu cel din faţă. Erau acum două maşini una lângă alta pentru că Fiatul 600 tot nu încetinea, ca să-i facă loc celuilalt să intre în coloană, în faţa lui. Eu eram la două maşini în spate, aşa că aveam un fel de fotoliu de orchestră din care puteam urmări bâlciul, cu maximă vizibilitate. Coloana înainta cu cele două maşini una lângă alta. De pe locul mortului din Fieţel o matracucă îşi scosese capul şi se zborşea la şoferul care nu se lăsa depăşit cu niciun chip. Fiatul 600 era decapotabil. O altă piţipoancă îşi scosese bustul cu cap cu tot prin acoperiş şi zbiera la certăreaţa cealaltă. Din când în când, mai apărea câte o maşină care abia apuca să tragă mai spre dreapta ca să evite o ciocnire frontală cu Fieţelul zurbagiu. Noroc că ecartamentul şoselei era mărişor, vitezele mici din cauza serpentinelor, deci manevrele de ieşire de pe carosabil se puteau face fără mare bătaie de cap. Cei doi şoferi nu aveau nicio treabă cu situaţia periculoasă şi-şi vedeau de idioata lor dispută. În cele din urmă, Fieţelul a realizat că gluma se îngroaşă şi a reintrat în coloană, tot în spatele Fiatului 600, dar disputa dintre cele două amazoane a continuat mult şi bine. În fine, am ajuns la răscrucea de drumuri de unde puteam să intru pe autostradă, aşa că nu am mai văzut dacă disputa verbală a avut şi un final contondent. Păcat, o cafteală între afrodite este un show de neratat…

Cam acestea au fost păţaniile demne de a fi împărtăşite din prima noastră excursie peste hotarele scumpei patrii, Republica Socialistă România. Drumul la întoarcere s-a făcut pe coasta adriatică, unde am admirat plajele întinse fără bolovanii din fundul mării care abundau pe coasta genoveză şi la Capri. Atât în apă cât şi, mai ales, pe plajele aurii. Raita prin San Marino, popasurile nocturne prin diverse alte mici localităţi, ca şi vizitarea Veneţiei nu au prilejuit nimic deosebit de semnalat. Apoi, Puica ne-a părăsit, luând trenul spre Viena. Triestul a fost ultimul popas italian, cu o zi înainte de ajunge la frontiera iugo-slavo-română, după scurte opriri la Zagreb şi Belgrad, unde ne-am specializat în comerţul stradal, vânzând haleala rămasă. Dinarii încasaţi au fost cheltuiţi pe mici suveniruri.

Odată ajunşi acasă, cada de baie a fost obiectivul mult solicitat de înteg familionul. Jegul bronzat sau bronzul jegos ne dădea o tentă prea exotică. Nu că nu ne-am fi spălat care pe unde apucam, chiar şi Adriatica a fost o scăldătoare acceptabilă, dar dusesem dorul unei băi calde, ca la mama ei. Lăfăindu-mă printre clăbuci mi-am amintit de ziua în care, după o înnoptare pe marginea drumului lângă un sătuc, descoperisem cu încântare, în imediata apropiere, un râu mititel. Mai degrabă un pârâiaş, cu apele căruia gândit-am că n-ar fi prea rău să îndepărtăm o ţâră din slinoşenia acumulată. Ne-am săpunit zdravăn, clătindu-ne apoi cu susurândele ape, care-şi continuau curgerea ornamentate cu o spumă albicioasă. După câteva minute, ceva mai la vale, am văzut un om care zăgăzuia pârâuţul. M-am apropiat de el şi am văzut că în curtea lui era un eleşteu miniatural în care se zbenguiau peştişori. Pârâul alimenta, deci, cu apă curgătoare lăcuşorul. Am bâiguit câteva scuze, omul a dat din mână a lehamite şi ne-a lăsat în plata Domnului. Probabil că o mai fi fost victima unor asemenea scăldări. Deh, turişti socialişti în ţări capitaliste…

Peste câţiva ani, am mai făcut o excursie peste hotare. De această dată în formaţie completă, adică l-am luat şi pe fiul nostru, întrucât destinaţia era Ungaria, Cehoslovacia, şi R. D. G., de unde nu aveai cum să te laşi ispitit de nepatriotice gânduri de abandonare a raiului ceauşist. Fără evenimente notabile, cu excepţia unei pofticioase zgâieli la Berlin dincolo de Brandeburg Tor, poarta spre jinduita lume liberă. Ba nu, mint! La un second thought³ trebuie să menţionez miracolul descurcării prin Praga  fără hartă. Uitasem să facem rost de una. Tipische ru-mänische! Herbert avusese dreptate.

Citeşte şi episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4 şi episodul 5

De: Valentin VerzeanuNăscut în 1942, la Braila, reporter al Radioteleviziunii Române între anii 1967 – 1985, Valentin Verzeanu a cerut azil politic în RFG în 1985. Din 1986 locuieşte în California, unde a înfiinţat săptămânalul Clipa. Autor al volumului memorialistic Opriţi plăcerea la domnu’ aparut in 2009. În 2011 a apărut ediţia a treia revăzută şi adăugită şi volumul de scenarii de film ‘rea-ţi ai dracu’ da comunisti şi Jocul de-a moartea (acesta din urma şi cu versiunea engleză).