Fecioara, regele şi rugul (IX)

Fecioara, regele şi rugul (IX)

Traseul pe urmele Ioanei d’Arc a început din frumoasa Lorena, de la casa natală Domremy la Pucelle. Am trecut apoi prin Auxerre, Chinon, Blois, Orleans, Troyes, ReimsCompiegne. Iar astăzi ajungem la capăt de drum, atât pentru povestea noastră cât şi, din nefericire, pentru a Fecioarei. 

Rouen – amintirea rugului

Venind dinspre Le Havre autostrada a devenit obligatorie (şi gratuită). Ne-au întâmpinat statuia lui Flaubert pe dreapta şi la distanţă, pe stânga, statuia Libertăţii. Port, industrii, indicator de centru istoric lipsă; ca şi în alte locuri, ne-a arătat o tânără doamnă drumul conducându-ne; urmând-o cu maşina am ajuns în oraşul vechi.

Nori grei gri închis pluteau asupra marelui oraş întemeiat acum două mii de ani, al patrulea port al Franţei, împărţit în două de Sena. A început ploaia, am ajuns în Piaţa Târgului Vechi (parcare subterană) şi la suprafaţă am dat cu ochii exact de galeria ce ducea la biserica modernă dedicată Ioanei (1970) cu acoperişul ca o pânză de navă curbată de vânt şi vitralii minunate. Se deschidea la 14:00 iar omenirea stătea la coadă, sub acoperişul galeriei, lângă o piaţă de alimente acoperită cu nişte ascuţişuri maro închis, ruinele zidului bisericii. Acolo se afla rugul, locul în care un soldat a căutat crucifixul cerut de eroină, stâlpul înalt al reabilitării cu o cruce în vârf, pe locul morţii Ioanei d’Arc. (Bacovia a fost lângă mine cu cerul lui de plumb şi “funerar veşmânt”).

Alte mărturii materiale ale supliciului îndurat de Ioana sunt locul unde a fost închisă, un donjon unde a fost ameninţată cu tortura, grădinile de la Saint Ouen unde a abjurat, strada Saint Romain unde a avut loc procesul de reabilitare şi un muzeu dedicat ei. Pe zidul lung al galeriei era scris (aproximativ): “O, Jeanne, fără mormânt şi fără chip, tu ştiai că cenuşa morţilor conţine sufletul celor vii!”.

Renaşterea

Ne-am îndreptat apoi spre catedrala Notre Dame, model de distrugere (1944) şi renaştere din cenuşa (datorată celor vii) a cărei faţada a fost pictată de Claude Monet. Edificiu important al Normandiei ea a fost construită în trei sute de ani (sec. XIII – XVI) iar impresionanta să săgeata (la fleche) este cea mai înaltă din Franţa (151 m) şi datează din 1830. Portalurile sale, adevărate dantele din piatră, le-am găsit în procesul de albire – curăţare (cu schelele de rigoare); în interiorul foarte înalt cu bolţi gotice, vitralii şi trei rânduri de stâlpi (la ultimul rând ferestrele au sticlă clară) de dimensiuni diferite, se poate vedea şi o colecţie de statui foarte vechi, înfăţişând sfinţi. În ea sunt mormintele ducilor de Normandia şi inima lui Richard inimă de leu. Foarte aproape este biserica Saint-Maclou (construită de englezi în stil gotic flamboaiant) şi l’Aitre Saint – Maclou, fost cimitir păstrător al osemintelor victimelor ciumei negre (1348), aflat în vecinătatea caselor tipice readuse la frumuseţea iniţială, cu structură de lemn (colombaje).

Toate acestea dau un farmec deosebit oraşului, împreună cu palatele negustorilor şi armatorilor bogaţi sau un Gros Horloge aurit de lângă clopotniţă, turnul de unde şi astăzi se dă stingerea (la 21:30). Pe străzi magazine de antichităţi expun celebrele faianţe de Rouen (ne muşcau ca preţ!). Ploaia rece obositoare şi sumbră, ne-a descurajat şi nu am mai căutat cele două case memoriale, ale lui Flaubert şi Corneille, muzeul de artă, un altul al ceramicii şi un muzeu al medicinei.

În acest oraş cu sanctuare, comerţ înfloritor, artă şi istorie, amintirea unei fecioare care la nouăsprezece ani şi-a pierdut viaţa în mare suferinţă a planat sub cerul mohorât şi lacrimile sale reci.

S-au scris cărţi (recomand o minunată şi emoţionantă piesa de teatru, “Ciocârlia” de Jean Anouilh), s-au făcut filme şi tablouri, sunt festivaluri pentru comemorarea ei, i s-au ridicat monumente, a fost sanctificată, numai că mă întreb încă o dată: ce a simţit ea judecată pentru ceea ce nu era (vrăjitoare), părăsită de toţi, ameninţată cu tortură şi arsă! O singurătate cumplită…

Mi-am amintit în Rouen de o cugetare a lui Roger Martin du Gard din romanul Familia Thibault:  ” Chaque creature est seule pour mener son combat comme elle sera seule le jour fixe pour mourir sa mort” = “Fiecare fiinţă este singură pentru a-şi duce lupta, tot atât de singură cum va fi şi în ziua fixată pentru a muri” (traducere aproximativă, în franceza este “mourir SA mort”, foarte puternic!). Jeanne d’Arc a iniţiat şi participat la acţiuni incredibile, a cunoscut gloria luptelor câştigate şi amărăciunea celor pierdute. Singurătatea ei din timpul procesului şi în ziua morţii depăşeşte cu mult ceea ce ştim despre acesta stare. Câtă putere a avut când a ales rugul cu bună ştiinţă pentru ideea că francezii şi englezii sunt popoare diferite iar Franţa trebuie să fie liberă şi să se autoconducă! Şi câtă durere!

Sigur că nu a murit în zadar. Ea a pus în mişcare titirezul înfăptuirilor ce au condus la formarea unei naţiuni.

Veşnica cinstire răscumpără groaznicul ei sfârşit?

Citeşte şi episodul Iepisodul IIepisodul IIIepisodul IVepisodul Vepisodul VIepisodul VII, episodul VIII

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.