În Piaţa Armelor, parc central aşezat lângă frumoasă primărie a oraşului port Calais din Franţa, un monument atrage privirile: este grupul statuar “Burghezii din Calais”, operă a genialului Auguste Rodin. Şase bărbaţi, Eustache de Saint – Pierre, fraţii Pierre et Jacques de Vissont, Jean d’Aire, Jeand de Fienne şi Andrieux d’Andres, de vârste diferite, sunt înfăţişaţi în mişcare; pe feţele lor se citeşte suferinţa.
Oraş întemeiat de romani, fortificat în secolul al XII lea, Calais a dobândit prosperitatea datorită comerţului pe mare fapt care, ca şi poziţia sa la mică distanţă de Anglia, i-a atras mari neplăceri şi cea mai mare dintre ele s-a petrecut la începutul războiului de 100 de ani. Eduard al-III-lea, fiul regelui englez Eduard al-II-ea şi al Isabelei de Franţa, fiica lui Filip cel Frumos, avea pretenţii la tronul Franţei; s-a născut astfel cel mai lung război din toate timpurile. Un episod al lui a fost asediul oraşului Calais (de pe 29 august 1346 până pe 3 august 1347). Curtea regală engleză şi-a aşezat tabăra în apropiere organizând serbări şi festinuri în timp ce oraşul înfometat, în neputinţa de a primi ajutoare, îşi număra zilele. După aproape un an de rezistenţă eroică s-a luat decizia de a se preda inamicului. Furios pe locuitorii oraşului care îi pricinuiseră mari pierderi de bunuri şi oameni pe mare şi pe uscat, regele a cerut învinşilor să îi predea şase negustori dintre cei mai respectaţi şi bogaţi cetăţeni care să răscumpere, prin viaţa lor, vina oraşului de a fi rezistat atât de mult.
După cinci sute de ani comunitatea oraşului Calais a comandat sculptorului Auguste Rodin un monument în comemorarea lor. Acesta a fost inaugurat pe 3 iunie 1895.
Şase bărbaţi se îndreaptă către moarte, cu faţa la mare, sperând că astfel concetăţenii lor vor fi cruţaţi. I-au însoţit familiile înlăcrimate şi disperate, alţi notabili şi populaţie. Despărţirea de toate acestea este foarte grea. Aici, geniul artistului s-a manifestat pe deplin. Deşi subiectul este eroic, sacrificiul de sine pentru salvarea comunităţii, sculptorul a ales dimensiunea impunătoare dar nu şi-a prezentat personajele în poze neutre, glorioase, după cum se obişnuia în monumente ci a dezvăluit zbuciumul interior ca şi modul personal de a-şi înfrunta destinul manifestat prin gesturi sau chiar prin absenţa lor. Contemporan cu impresioniştii, Rodin respinge maniera clasicizantă şi preferă să redea momente, trăiri, sentimente, fragmente din viaţa însăşi. Monumentul impresionează prin dimensiunea să profund umană. Privirile burghezilor sunt îndreptate spre exterior şi spre interior în acelaşi timp. Purtătorul marii chei a oraşului are scrisă pe chip tristeţea neagră, vecină cu lacrimile înăbuşite bărbăteşte, cu demnitate. Lângă el, bărbatul copleşit, învins, (pare cel mai în vârstă) priveşte numai în sinele său acceptându-şi cu amărăciune soarta. Altcineva, în spatele lor, încovoiat de durere, aproape prăbuşit, se ţine cu mâinile de cap. Gesturile celorlalţi sunt fie interogative fie resemnate, fie invocări ale divinităţii. Întreaga compoziţie integrată într-un cub imaginar este solicitantă; ea impune nu numai o privire admirativă ci şi implicarea într-o dramă smulsă din secolul al-XIV-lea şi adusă în actualitatea contactului vizual cu ea, drama în faţa căreia fiecare se poate întreba dacă ar fi su nu capabil de asemnea gest extrem.
Regele Eduard a impus viitorilor sacrificaţi să fie aduşi desculţi şi cu funii de gât, asemenea sclavilor, umilindu-i înainte de a-i omorî. Aduşi în faţa sa şi a curţii de către Gauthier de Mauny, burghezii slăbiţi de foame au îngenunchiat, au predat oraşul şi au încercat să îl înduplece pe suveran să le cruţe viaţa. Acesta, în culmea furiei, a refuzat. Gautier de Mauny l-a rugat să-şi înfrâneze furia şi să dovedească bunătatea şi nobleţea care îl cracterizau şi să-i ierte pe prizonieri, păstrându-şi astfel renumele. “Dacă nu vă va fi milă de aceşti oameni toată lumea va spune că este o mare cruzime să îi condamnaţi la moarte pe aceşti cinstiţi burghezi care de bunăvoie s-au pus la dispoziţia dumneavostra pentru a-i salva pe ceilalţi” (Froissard – Cronicile). Suveranul a respins acesta propunere şi a chemat călăul.
Încarnare a patriotismului francez monumentul rememorează şi activează în acelaşi timp. Deşi comunitatea ar fi preferat ca grupul “Burghezilor” să fie amplasat la înălţime, pe un arc de triumf, Rodin a înfruntat o lungă dispută, şi-a impus punctul de vedere şi anume, aşezarea pe un soclu (opera arhitectului Decroix) destul de aproape de sol şi de oameni, în acest fel efectul trăirilor exprimate de acesta operă de artă să fie mult mai puternic. Contrastul dintre vestimentaţia jalnică, lipsa încălţămintei, înjositoarea funie de gât şi trăsăturile nobile ale unor bărbaţi ce au fost puternici atât fizic cât şi moral măreşte tragismul evocării unor personalităţi.
Cronicarul povesteşte mai departe ca însăşi regina Philippa de Hainault plângând a îngenuncheat şi a cerut iertarea condamnaţilor; “Ah, bunule sire, de când am traversat marea în mare pericol după cum ştiţi, nu v-am cerut nimic. Deci, vă rog şi vă solicit să mi-i dăruiţi şi în numele fiului Sfintei Mării şi a dragostei ce mi-o purtaţi să îi iertaţi”.
Regele şi-a înghiţit cu greu furia (nu a răspuns imediat), şi a declarat :
– Ah! Doamnă! Aş fi preferat să fiţi în altă parte, nu aici. Mă rugaţi în asemnea mod încât nu îndrăznesc să vă refuz; cu toate că regret vi-i dăruiesc; faceţi ce vreţi cu ei!
Regina a mulţumit. I-a luat în camera ei, le-a scos funiile de la gât, i-a îmbrăcat şi hrănit pe săturate şi însoţiţi fiecare de şase nobili au fost scoşi din tabără şi conduşi în siguranţă. Regele le-a cruţat viaţa dar locuitorii oraşului au fost alungaţi iar oraşul a rămas englez până în 1558 când a fost recucerit de Francois de Guise.
Copii ale monumentului sunt în Paris, Copenhaga, Bruxelles, Basel, Londra, Filadelfia, Los Angeles, Tokio.
Înconjuraţi de peluze şi flori burghezii îşi spun în continuare memorabilă poveste. În apropierea lor s-a înălţat monumentul eroilor care au căzut pentru Franţa.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
