Zoo Parc de Beauval: între captivitate şi supravieţuire

Zoo Parc de Beauval: între captivitate şi supravieţuire

Indiferent ce culoare are părerea ta despre grădinile zoologice, atunci când călătoreşti cu copiii o oprire în lumea animalelor este în mod cert o sursă de bucurie, de distracţie, de amintiri frumoase şi, în cele din urmă, de educaţie. Şi când spun educaţie nu mă refer doar la vârstele mici, când învăţarea se limitează la „uite elefantul” şi „uite girafa”, ceea ce hai să recunoaştem că e mai bine decât prin raportarea la o poză, ci la faptul că cei mici, dar mai înţelepţi ca noi, se pot confrunta cu noţiuni ce ţin de responsabilitatea faţă de echilibrul planetei sau pot afla că există specii pe cale de dispariţie. Poate că ceea ce spun eu e pură teorie sau „wishful thinking” dar cred că, dacă părinţii încurajează dobândirea acestor cunoştinţe, se pot sădi seminţele unui adult ceva mai atent la de ceea ce consumă, a unei persoane care poate că, la un moment dat în viitor, va face ceva concret pentru ca lumea să nu îşi piardă frumuseţea şi diversitatea.

Acum ceva timp aveam un dialog pe facebook, pro şi contra grădinilor zoologice. E drept că oricât de bine te-ai îngriji de animalele acestea, ele tot captive sunt. E drept că a locui în perimetrul unor garduri nu poate fi idealul de viaţă pentru un tigru, leu sau elefant. E foarte adevărat că foarte multe grădini zoologice se laudă cu spaţiile generoase pe care le oferă animalelor dar când eşti acolo îţi dai seama cât trebuie să fie de puţin, din punctul lor de vedere. Doar vizitatorii vin ca să vadă cât mai multe specii, nu ca să parcurgă kilometri şi să nu reuşească să fotografieze nicio coadă de urangutan (nu că ar avea coadă…)! E drept că un copil ar trebui să nu vadă această situaţie ca pe ceva normal, firesc, pentru propria distracţie şi atât. Dar e la fel de adevărat că în anumite ţări animale rare se vânează încă pentru hrană sau li se distruge habitatul, lucru care duce la dispariţia lor accelerată. Iar o grădină zoologică precum cea de la Beauval, Franţa, se implică şi se preocupă în mod direct de salvarea unor specii. În plus, am fost impresionată să aflu că aici anumite animale reuşesc să se reproducă, ceea ce ştiu că e destul de dificil în condiţii de captivitate. Nu vreau să detaliez, dar puteţi să vedeţi şi voi, pe siteul parcului, mai multe detalii despre mai multe proiecte. Nu ştiu şi poate că nici nu vreau să ştiu toate dedesubturile şi interesele, am fost întotdeauna de părere că atât timp cât iese şi un lucru bun din toată povestea, e ok ca cineva să aibă şi de câştigat. Orice faptă bună, orice acţiune înspre înainte e mai bună decât nimic. Suntem o societate de consum aberantă oricum iar atât timp cât se vând ţigări pe stradă şi Coca Cola în şcoli nu mă impresionează foarte tare lamentările de genul „vai, săracele animale, ce cruzime…”

Aşa că am ajuns cu LumeaMică în mai multe grădini zoologice, prin lume. Aş menţiona printre cele mai frumoase (din cele văzute până acum) pe cele de la Viena sau Salzburg şi, acum că am publicat recent un articol, m-aş bucura şi de acest safari în mijlocul Europei, la Monde Sauvage. Şi peste tot am observat animale sănătoase, curate, poate puţin cam amorţite şi triste dar în niciun caz neîngrijite. Iar animalele nu folosesc make-up, când nu se simt bine acest lucru se vede!

La Zoo de Beauval am ajuns anul trecut, „vinovat” făcându-se domnului Bogdan Teodorescu. M-a sunat când eram în Franţa, pentru a-mi povesti despre noua lui carte şi a-mi cere permisiunea pentru a folosi numele nostru pe ea. Şi aflând pe unde sunt, mi-a recomandat să mergem la Zoo de Beauval. Dacă nu ar fi fost acel telefon n-am fi ajuns acolo şi poate că ne-ar fi părut rău, mai ales pentru că era în drumul nostru şi renunţasem, din lipsă de timp, la ideea de a vedea alt parc foarte interesant despre care ne-a povestit Alina: Thoiry.

Parcul Beauval nu poate fi făcut tot într-o jumătate de zi, cum am avut noi. Pentru că pe lângă cele 4600 de animale mai sunt şi spectacole, cu foci grase şi jucăuşe sau păsări de pradă. Din tot ce am văzut pe acolo (şi vei vedea şi tu, parţial, în fotografii), mi-a rămas sufletul la frumosul Okapi şi la micul Koala. A fost pentru prima dată când am văzut un Okapi şi l-am declarat cel mai frumos animal, în topul meu de măgăruşi, cai, zebre, girafe. Ei bine, Okapi are un cap frumos şi delicat, arată ca o rudă nobilă a girafei. Cu un corp de căluţ acoperit cu păr lucios şi catifelat, de culoarea castanelor şi dugile acelea minunate, conturate pe picioarele din spate, animalul acesta este de-a dreptul fascinant! Zici că s-a născut în Babilon nu în Congo unde, apropo, este în pericol. Sper ca minunea de Okapi să mai poată fi văzută şi de nepoţii nepoţilor noştri. Cât despre Koala, ce pot să mai spun? Mic, haios, sperios, necesitând o îngrijore specială şi un public care să nu-l streseze, se ţinea cu gheruţele de o creangă groasă şi nu prea cred că pricepea ce face sau ce ar trebui să facă el pe acolo.

În rest ne-au durut picioarele patrulând pe diversele trasee şi ne-am bucurat de tot ce am văzut! Merită să faci şi tu o oprire dacă treci prin zonă. Totul este foarte bine organizat, parcarea este enormă şi are mese de picnic (pentru că nu ai voie cu mâncare înăuntru dar ai voie să mănânci la terasele lor, logic!) la care familiile numeroase se strâng cu toate accesoriile şi bunătăţile unui prânz pe care trebuie să îl iei cu stil şi tihnă. E un spectacol în sine, parol! Noi am mâncat pe repede înainte puţină brânză de capră, procurată direct de la fermă, după care ne-am aventurat printre bestii. Bestii cuminţi de altfel, spre bucuria sau… tristeţea noastră.

Detalii utile:

Bilet de intrare o zi: 24 € pentru adulţi şi copii peste 11 ani, 18 € pentru copii între 3 şi 10 ani. Biletele se pot comanda şi online, nu trebuie neapărat printate, se poate scana direct de pe telefon (ai grijă totuşi să nu-ţi pierzi telefonul! :-))

Localizare:


View Larger Map

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.