Îngerul meu nu vine degeaba

Îngerul meu nu vine degeaba

Introducere

Alunecam încet spre somn, pe acordurile sforăitului discret aflat abia la faza de acordare a instrumentelor, ca de la începutul unui concert, momentul acela în care dacă l-aş fi mişcat puţin ar fi zis: „Ce e? Nu sforăiam!”. Şi stăteam eu aşa între somn şi adormire, pregătindu-mi proiecţia propriilor mele vise în culori – sunt o clasică, nu le am încă în 6D, când am simţit că mă priveşte un înger. M-am întrebat imediat de ce tocmai un înger dar, în loc de răspuns, m-a apucat o stare de fericire profundă. Nu am putut să mă abţin să nu întorc privirea peste umăr şi să privesc întunericul, chiar dacă ştiam că ochii nu vor vedea nimic. Dar gestul m-a trezit complet. Cum Alex îşi acorda încă instrumentele l-am mişcat uşor şi i-am zis:

– Ştii ce s-a întâmplat?
– Îîî?!?
– S-a uitat un înger la noi
– Şi eu visam că mă uitam la un profil pe facebook şi era ceva ciudat, era al unui înger – mi-a răspuns Alex complet buimac, dar sincer în afirmaţia lui.

După care s-a întors la concertul lui iar eu am rămas singură cu uimirea, în întuneric.

Cuprins

Am uitat complet de experienta asta până a doua zi dimineaţa şi probabil că aş fi uitat de tot dacă nu ar fi trebuit să mă gândesc cum să încep acest articol. Pentru că în acest articol este vorba de ţări şi locuri în care îngerii vin degeaba, e vorba despre piesa de teatru pe care am văzut-o duminica trecută la Teatrul Masca: Ţara unde Îngerii vin degeaba.

“Este un înger”! e singura replică ce poate fi auzită în toată piesa. Restul e zgomot, emoţie, expresie, dragoste, furie, speranţă, dezamăgire, dominare sau supunere. Restul e societatea, noroiul şi sentimentele în care ne bălăcim cu toţii sperând că, în cele din urmă, îngerul ne va salva.

Ţara unde Îngerii vin degeaba a fost o provocare pentru mine, un om al cuvintelor, un om care iubeşte replicile şi umorul. Dar prestaţia minunatei echipe de la Masca m-a ajutat să trec mai uşor peste disconfortul pe care mi-l produc exclamaţiile şi zgomotele prea puternice, peste emoţiile negative în preajma cărora prefer să nu fiu. Umorul debordant cu care m-a obişnuit Teatrul Masca  devine aici o ironie aproape dură la adresa omului, cu toate slăbiciunile sale. Deşi acţiunea se petrece în America Latină, se înţelege foarte bine că poate fi vorba totodată de România, locul în care aşa e, ai uneori senzaţia că nici o armată de Îngeri nu ar face faţă… Avem de toate: taxa la atins Îngerul (a se citi şpaga), dictatorul, pâinea şi circul, speranţa că am putea deveni noi înşine îngeri, speranţa că am putea să ne vindecăm miraculos…

Ştii că nu îmi place să-ţi povestesc ce se întâmplă în piese de teatru sau cărţi, sperând că te voi convinge să te duci şi să îţi croieşti propria ta poveste. Pentru că un spectacol fără cuvinte, cu o muzică perfect aleasă şi o interpretare de nota 10 precum Ţara unde Îngerii vin degeaba te provoacă să gândeşti, te provoacă să cauţi sensuri, să cauţi o oglindă în care să priveşti, care poate fi ori viaţa ta ori viaţa societăţii în care trăieşti. Pentru că am fost cu LumeaMică am fost obligată să-i spun povestea în direct iar acum îmi e greu să ies din ea. Poate că tu o vei găsi altfel!

Am doar certitudinea că nu va fi degeaba şi că Îngerul te va privi şi pe tine din când în când, altfel nu ai fi ajuns la capătul acestui articol.

Încheiere

Îngerul te extrage […] din exerciţiul gimnastic al gândirii, pentru a te cufunda în real, pentru a te obliga să iei notă de fastul, adesea inobservabil, al unui moment privilegiat. Îngerul scoate secunda din anonimat, exaltă clipa cea repede, te mântuie de previzibila ta discursivitate. E marele maestru al instantaneului, al lui nunc stans. Ori de câte ori devii, brusc, atent la ceva din afara ta, din afara interesului tău, eşti sub puterea blândă a îngerului, care te constrânge să devii „obiectiv”” – Andrei Pleşu, Despre Îngeri 

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.