O carte
Te-am anunţat deja din articolul Eşti sigur că ştii să te joci cu copilul? că voi reveni cu mai multe detalii. Între timp am terminat cartea Reţete de jocuri scrisă de Lawrence / Larry Cohen şi am fost şi la workshopul suţinut de autor. A fost o experienţă completă care sper că m-a ajutat, prin adaosul prezenţei încântătoare a lui Larry însuşi, să-mi intre şi mai bine în cap cât de important este să găsesc un joc pentru tot ceea ce vreau să rezolv, în relaţia cu LumeaMică. Ba mai mult, am reţinut zâmbetul, acel zâmbet deschis şi totodată jucăuş care poate însoţi o problemă serioasă şi care poate transmite încrederea că nu va pica nici cerul şi nu se va topi nici pământul dacă o vom aborda cu sinceritate… pentru că ne jucăm, nu e aşa?
Cartea te ajută să înţelegi atât ce înseamnă parentajul prin joc şi păstrarea conexiunii cu copilul, cât şi de ce îţi este uneori greu să te joci. Dar nu te lasă cu înţelegerea fenomenului şi cu lipsa soluţiilor ci merge mai departe, aducându-ţi din abundenţă exemple concrete şi idei valoroase pe care, îţi spun sigur, merită să le încerci ca să vezi cât de bine funcţionează. L-am întrebat pe Larry Cohen, la conferinţa de lansare a cărţii în România, cum şi-a ales exact exemplele care par să funcţioneze la sigur? Mi-a răspuns că, dacă mie mi-a ieşit tot ce am încercat din carte, înseamnă că sunt norocoasă şi că cei mici sunt destul de diferiţi între ei asfel încât să fie nevoie de adaptări, ajustări, încercări eşuate şi încercări reuşite. Cred că Larry a fost modest şi sunt convinsă că a selectat cu mare atenţie tot ce a pus în carte, ştiind foarte bine, din experienţa sa vastă de terapie cu copii, ce merge şi ce nu… Aşa că te îndemn să laşi prejudecăţile la o parte, să citeşti cartea, să-ţi notezi jocurile, să le testezi şi apoi, odată ce ai prins gustul, să încerci să creezi. Capitolele precum “Mersul pe firul râsetelor”, “Suspendarea realităţii: inversarea rolurilor”, “Lăsaţi-vă călăuziţi de copii” sau, mai ales, “Învăţaţi să iubiţi jocurile pe care le detestaţi” sunt absolute grăitoare, începând de la titlu.
Un exemplu
Am să vă dau un exemplu foarte bun, o situaţie mai dificilă prin care am trecut cu fetiţa mea şi pe care am rezolvat-o prin joc. Totul a început de la o indigestie reală şi s-a transformat încet într-o frică acută de a mai pleca undeva singură, de teamă să nu i se facă rău. A stat o săptămâna acasă, zi după zi observam cum greaţa nu mai e chiar greaţă, dar cum reapare de fiecare dată când venea vorba de teme, de şcoală sau de cor. Trebuie să îţi spun că Lumii Mici îi place la nebunie şi la şcoală şi la cor şi asta nu e doar în mintea mea. Plângea pe de o parte că nu poate merge la şcoală, plângea pe de altă parte că ce se face ea dacă îi va fi iarăşi rău! Şi, cum trebuia să plecăm, bum: “mi-e greaţă mami, nu pot!”. Până într-o seară când am ascultat-o foarte mult şi am văicărit împreună cu ea, nearătând nicio clipă că nu o cred, apoi am invitat-o să ţipe de supărare că e bolnavă. A ţipat odată, de două ori, apoi a început să vorbească urât cu indigestia ei. Apoi a venit ideea (culmea, a fost ideea ei!): “mami, tu erai indigestia, iar eu încercam să o alung şi ne certam aşa…” Nu vă descriu în detaliu ce a urmat. Eu râdeam ca o vrăjitoare şi o ameninţam că nici mâine nu va putea pleca la şcoală, că îi va fi rău şamd. Ea zicea: “ba nu, eu sunt mai puternică decât tine şi o să te alung, uite aşa”. Ne-am fugărit, ne-am luptat, ce să mai, o distracţie pe cinste! Din acel moment nu a avut nici cea mai mică problemă, deşi după pofta de mâncare şi reţinerea în faţa anumitor alimente mi-am dat seama că nu se simţea încă 100% refăcută. Dar nu s-a mai plans nicio clipă.
Peste o săptămână a venit să îmi spună iar că îi e greaţă. Am ascultat-o cu aceeaşi atenţie şi încedere şi, din una în alta, mi-a mărturisit că se simte bine dar că ar vrea să mergem la montagne russe în Mall şi că e sigură că eu voi zice nu. Ştia ea ce ştia…
N-aş vrea să te ţin mai mult, exemple aş mai avea, dar te invit să citeşti, să spui mai des da decât nu, şi să îmi povesteşti şi mie cum a fost.
Mai multe despre jocurile pe care poți să le aplici în călătoriile cu copii vei găsi în cartea publicată în martie 2018:
Mami, tati, uite cămilele!
Cum să supraviețuiești în călătoriile alături de copii. Sfaturi serioase pentru părinți și povești fantastice pentru copii, însoțite de ilustrațiile naive ale subsemnatei.
Detalii aici.
Un concurs (încheiat)
Spune-mi care este jocul preferat cu copilul tău poţi câştiga una dintre cele două cărţi, cu autograful autorului, pe care le pun la bătaie. Le-am primit eu şi Alex la workshop dar cum noi aveam deja cartea, m-am gândit că ar fi mai frumos să le dăruim mai departe.
Aştept aşadar poveşti frumoase cu jocuri la care spui DA. Dintre toate răspunsurile voi trage la sorţi doi părinţi norocoşi.
Termen: miercuri 17 octombrie!
Update: în urma tragerii la sorţi, numele norocoase sunt AlinaN şi Elena! Felicitări şi aştept o veste de la voi pe noutati at lumeamare punct ro, pentru a stabili cum facem ca să intraţi în posesia cărţilor. Dacă nu am un răspuns până miercurea viitoare, premiile se trag din nou la sorţi, printe cei rămaşi.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!