Insula din oraşul meu

Insula din oraşul meu

Mi-a atras atenția încă de departe. Aș fi putut jura că nu o mai văzusem până atunci, deși sunt sigură că mai trecusem pe acolo. Am avut, încă dinainte de a ajunge lângă ea, sentimentul că ceva special are să mi se reveleze și m-am apropiat înfiorată de curiozitate, ca un cățel atent, ce urmărește cu trupul tensionat, vreo mâță cățărată prin copaci.

Vă dau 5 secunde și imaginea de mai jos, ca să ghiciți despre ce e vorba.

DSCN0629biblio

Unuuu, doooi, treeei, paaatru, cinci! Am auzit pe cineva spunând… o bibliotecă?

O să mă credeți sau nu, dar chiar asta este: o bibliotecă. Una dintre cele mai minunate pe care am vazut-o vreodată. Știu, entuziasmul meu vi se pare poate exagerat, dar am să vă explic îndată de ce o consider fantastică și de ce am fost atât de fericită să o descopăr. În primul rând, nu este una la care îți trebuie un permis de intrare, nu are un orar pe care trebuie să-l respecți, nu trebuie să o părăsești tocmai când ești la punctul culminant al romanului care te-a captivat, dar pe care nu poți să-l iei acasă, pentru că e ultimul exemplar ce nu poate fi împrumutat și nici nu este deservită de vreo domnișoară blazată, care îți taie cheful de lectură de îndată ce-i vezi mutra plictisită.

E adevărat că-i mititică, dar este a tuturor. Nu are lacăt și nici cheie. Poți să te duci oricând să-ți iei o carte pentru acasă, sau poți să te oprești în timpul unei plimbări, să te așezi pe banca de alături și să citești în tihnă, gustând odată cu lectura și aerul proaspăt. Dacă te rabdă cugetul, poți să o pui înapoi și să lași capitolele următoare pentru celelalte zile, pentru celelalte plimbări.

Raftul cel mai de jos este special pentru copii. Imaginați-vă că ieșiți cu copilul în parc și aveți la dispoziție o astfel de bibliotecă. Nu trebuie să cărați cartea de acasă, găsiți cu siguranță una acolo, citiți o poveste împreună și reveniți a doua zi pentru altă poveste. E o ocazie bună să-i explicați micuțului că poveștile sunt ale tuturor, că nu trebuie să fie supărat dacă nu luați cartea acasă.  Așa cum am spus și asta este posibil, dar nu știu de ce, mie îmi place mai mult să mă gândesc că m-aș întoarce mereu la cartea aleasă și că m-aș bucura să o salut în fiecare zi, ca pe o veche și credincioasă prietenă.  Oricum, bănuiesc că în acest fel copilul va deveni nerăbdător să iasă la plimbare, iar mămicile nu vor avea nevoie de alte argumente, decât de îndemnul „Hai să vedem ce mai face cartea noastră!“

Dacă ai o carte care ți-e dragă, dar pe care ai dori să o împarți și cu ceilalți, poți să o pui într-unul dintre rafturile micii biblioteci. Poți să o lași acolo pentru totdeauna, ca pe un dar oferit  unor prieteni necunoscuți sau poți să ți-o iei înapoi după o vreme.

DSCN0626a

Tradus din germană, numele micii biblioteci ar fi pur și simplu „Dulapul cu cărți“, dar mie mi se pare că i se potrivește. Calitatea și bunul simt nu și-au umflat niciodată pieptul în văzul lumii, s-au oferit mereu cu modestie și înțelepciune.

Încântată de această idee, am cercetat puțin și am aflat că „Dulapul cu cărți“ există din mai 2012 (dacă pun vacanța de vară la socoteală, înțeleg acum de ce l-am văzut abia în toamnă), este acțiunea unui grup de voluntari inimoși numit „Inițiativa pentru cultură“.

Proiectul a costat cca. 5000 de euro și organizatorii nu își fac griji în ceea ce privește actele de vandalism, pentru că „Dulapul cu cărți“ din orașul meu nu este primul de acest fel, altele existând deja de mai multă vreme în alte orașe. Peste tot aceste biblioteci ale tuturor au fost primite cu bucurie și, deși poți chiar să păstrezi o carte dacă îți place, multe dintre ele au între timp, mult mai multe cărți decât la început. Este de la sine înțeles că, din respect pentru ceilalți cititori, nu trebuie să pui în dulap maculatură ci doar cărți pe care tu însuți le iubești și le citești cu plăcere.

Să vă spun acum de ce am închis în inima mea mica bibliotecă, ca pe o comoară prețioasă și de ce existența ei mă face să cred că pe lume există speranță. Mai presus de cărțile pe care ea le adăpostește, m-a impresionat încrederea nemărginită cu care inițiatorii acestui proiect i-au tratat pe ceilalți oameni. Încrederea că toți vor prețui cartea, încrederea că nimic nu va fi distrus, încrederea că fiecare va veni cu dragoste iarăși și iarăși să ia sau să pună o carte în mica bibliotecă. Nu trebuie să spui cum te cheamă, cîți ani ai, cărei religii îi aparții sau din ce țară vii. Biblioteca stă acolo pentru toți, ca o insulă de încredere și nădejde, singurul lucru pe care îl revendică fiind anume să fii OM.

Absolventă de Automatică și calculatoare, Iulia crede că poți, cu un pic de înțelepciune, îmbina rigurozitatea germană cu generozitatea latină şi simte că-i acasă atât în România cât şi în Germania. Despre ea spune: "Sunt aşa cum sunt şi-mi place asta. Detest prostia şi venerez inteligenţa. Reuşesc cu uşurinţă să fiu în acelaşi timp adultul responsabil dar şi copilul care nu găseşte nimic penibil în a vorbi cu merele pe stradă.