Latinii au numit a şaptea zi din săptămână Dominus dei, ziua lui Dumnezeu. A patra poruncă din decalogul religiei creștine a impus, după şase zile de muncă, reculegerea în biserici, casele lui Dumnezeu și încetarea activităților curente, odihnă deci. Secole la rând duminica a rămas pe soclul ei. Nu peste tot însă. Înainte de cel de-al doilea război mondial, un nou model de societate întins peste Asia și Europa de sud-est a alungat religia din viaţa comunităților și, odată cu ea, repausul. Duminica a fost pusă la naftalină ca o haină de blană prea preţioasă ca să mergi cu ea oriunde. Popoare și populații au fost trimise la muncă și în a șaptea zi a săptămânii, dar oricât de mult au fost forțate, țările lor nu au atins nivelul de dezvoltare al acelora cu duminica „în vigoare” de sute de ani.

Fiecare nație are felul ei de a-și petrece duminica. Latinii, francezii, italienii, spaniolii, sărbătoresc mereu câte ceva, împreună, de la sfinți la trandafiri. Credința, muzica sau obiceiurile devin motorul activităților duminicale în aer liber, în piețele satelor și orașelor.

Muzeul satului austriac de la Stübing

Austriecii, mari iubitori și ocrotitori ai naturii, fac drumeții pe potecile munților, în păduri, în parcuri, grădini zoologice, botanice, în muzee în aer liber. Un asemenea loc unde natura și nostalgia după vremuri trecute se întâlnesc, este  la Stübing*- Österreichisches Freilichtmuseum adică, considerat printre primele zece muzee de acest fel din Europa, ca mărime.

Pe coline joase, cu pășuni, iaz, pâraie, copaci bătrâni, într-un peisaj idilic, pe 60 de hectare, sunt expuse aproximativ o sută de construcții țărănești originale, din toate regiunile Austriei, aduse aici începând cu 1962.

Se pot vedea multe tipuri de locuințe: de la casa foarte simplă, cu pământ pe jos și acoperiș de stuf, până la gospodării mari, din piatră și un etaj din lemn, unele cu pridvor, altele cu balcon și proprietăți cu iaz personal. Interioarele sunt mobilate. Mai de demult, într-o mare încăpere multifuncțională, conviețuiau obiecte de uz casnic, soba cu plită și, deasupra ei o deschidere pe post de hotă naturală, mobilierul unor bucătării obișnuite, dar și un pat închis pe parcursul zilei într-un fel de ladă lată și înaltă. Oameni și animale, pod și cămări, se adăposteau cândva sub un unic acoperiș, fiecare în  despărțiturile sale.

Pe măsură ce progresul s-a făcut simțit, mobila pictată, animalele împăiate, trofeele de vânătoare, portretul de bătrân vânător cu barbă, pălărie și pipă, basoreliefurile din lemn  cu teme religioase sau inspirate din munca de fiecare zi, prezente și astăzi în pensiunile tradiționale, au înfrumusețat interioarele.

Lângă case, hangare înalte adăposteau unelte și căruțe; animalele au plecat din grajduri, în alte timpuri. Doar grădinile  de legume și flori sunt vii și în prezent.

Și meseriile de odinioară, fierar, cizmar, sforar, împletitor de coșuri (din fotografii aflăm că bărbații împleteau), morar, cioban, sunt readuse la viață de meșteri care lucrează demonstrativ în ateliere minuțios reconstituite. Aflăm cât de important era lucrul mâinilor și cum se putea trăi și munci fără electricitate și combustibilii poluanți: se folosea intens forța apei.

Mica expoziție de șarete, o unitate de pompieri, o stână cu paturi de jur împrejurul unei vetre centrale,  școala, biserica, băcănia, capelele, morile, ingenioasele cuptoare de uscat lemne, gardurile din stinghii oblice, compun satul austriac din secolele trecute. Este ușor să-ți imaginezi viața cotidiană, străbunicii şi bunicii parcă ar fi la pădure sau la câmp. Ca și meșterii, tinerele dantelărese, cusătorese, expun frumoase obiecte lucrate manual. Animalele vii din ferme îi atrag pe copii.

Se organizează aici sărbători în care tradițiile, însemnând muzică, dans şi gastronomie se manifestă într-o atmosferă veselă, gustată de multe familii.

Dar nu numai satul „istoric” este căutat de austrieci.

Duminica la Turnitz

Așezare situată la 40 km sud de Sankt Polten (în direcția Mariazzell), Turnitz este străbătut de un pârâu limpede şi înconjurat de munți, fânețele se întind până în pragul caselor cu etaj, grădinile sunt pline de flori, ici-colo vezi căsuțe în copaci. Pe o stradă centrală se află magazinele, restaurantul şi biserica.

Deși era duminică, mașinării silențioase adunau fân și îl cărau, ceea ce spunea că se cresc pe aici animale. Agricultura și vremea sunt într-o interdependență de neocolit. Astfel, am văzut, tot într-o duminică, lângă abația Rein, cum în biserică se comemorau victimele unui război, în timp ce, în imediata apropiere, cu un mare cort alb alături, se recoltau grâne mărginite de maci înflăcărați.

In Turnitz, cositoare mici bărbiereau peluzele; niciun produs inventat de om nu poate egala mireasma ierburilor tăiate. Mierle fluierau, greieri zumzăiau, în curți bujorii își trăiau ultimele zile, pârâul clipocea vesel. Fiecare casă avea ceva frumos al ei: o pictură, un conifer lățos, pietre colorate, aranjamente de flori și pavele. Într-o fereastră o mască venețiană. Totul respira tihnă și o curgere lină a timpului. Traversam încântați străzile liniștite când am auzit muzică. Și ce să vezi? O fanfară în toată regula, formată din tineri îmbrăcați în încântătoarele costume naționale, mărșăluia lent. Dirijorul mergea în fruntea formației și ridica un baston în ritmul necesar. Două fete frumoase, de o parte și de alta a lui purtau o tavă cu un butoiaș și păhărele. La câte o intersecţie orchestra se oprea, fetele mergeau pe la porți și ofereau băutură gazdelor, stăteau de vorbă, primeau bani, se întorceau la grupul cântător și plecau mai departe. Să fi fost o modalitate plăcută de a achiziționa fonduri? O sărbătoare?

La capătul satului, spre pădure, era un camping și o instalație de anvergură. Se numește Rodelbahn EIBL – JET** și este un atractiv tobogan-pistă-pârtie, pe care alunecă un fel de săniuțe-mașinuțe, cu viteza de 40 km/oră. Un traseu de 1007 m, suspendat deasupra solului, uneori până la 7 m, curbe, plase laterale, centuri de siguranță, supraveghere video. Un mijloc antrenant de distracție pentru copii și adulți. Într-un sat.

Casa (vilă) în care am dormit era aproape de pădure. Mobila era veche, din lemn pictat, caloriferele de culoarea bronzului și, la baie, dușul într-o cabină de navă spațială, cu multe butoane la care ne-am uitat cu jind și ne-a fost jenă să cerem lămuriri, ca să nu creadă bătrâna doamnă că venim din locuințe troglodite.

Peisajul, cântecul, miresmele naturii, orchestra tinerilor, au făcut din ziua petrecută la Turnitz o oază de relaxare.

Dacă satele îi atrag pe vizitatori, ce să mai vorbim despre castele?

Castelul Herberstein**

Proprietate de familie cu o istorie de 700 de ani, castelul posedă animale începând cu secolul al XVII-lea, de când cerbii și căprioarele umblau liberi prin codri. Interesul constant al proprietarilor pentru artă și animale a dus la crearea grădinii zoologice.

Proprietarii, tineri și frumoși, aparținând unei familii renumite, foarte bogate, care a dat participanți la mari bătălii si constructori de castele își respectau duminica, nu primeau vizitatori, ceea ce nu scria în niciun ghid.

Drumul până la castel a fost extrem de plăcut. Deloc aglomerată, șoseaua a șerpuit  printre coline pe care erau semănate case cochete. La destinație, însă, era potop de lume. Părinți, bunici și copii, se revărsau din coloane de mașini. Ne-am integrat în foiala colosală, am luat bilete*** și, după ce am primit harta vastului domeniu, ne-am dat seama că e mult de mers și am plătit un trenuleț. La coborâre am avut o mare surpriză: castelul nu se putea vizita. Era deschisă numai cafeneaua din curtea interioară și niște hrube întunecate. Numai de atât am avut parte: de o construcție frumoasă, cu un etaj, arcade albe, renascentiste, și fântână circulară în mijlocul unui pătrat larg. În afara incintei erau numeroase tufe de trandafiri, grădini din sec al XVIII-lea, o livadă istorică: tururile ghidate implicau alte costuri. Și altă zi.

Atunci? La ce venise atâta omenire?

La grădina zoologică!!!

Am citit în pliantul primit că ar fi aici animale sălbatice din Europa, Asia, America, Africa, Australia şi animale domestice.  Drept să spun am văzut doar doi gheparzi la mare depărtare, un leu din carton, o Arcă a lui Noe, din lemn, colibe africane, o mașină de teren pentru safari și numeroase maimuțe răsfățate. Copacii, instalațiile speciale, din lemn, erau la dispoziția cățărătoarelor. Lupii, bizonii, leul viu, erau bine ascunși pe undeva. Păuni îngâmfați răcneau, în libertate, numai ei știau de ce. Spațiul destinat animalelor era generos și îmbrăcat în vegetație. Nu cuști cu ceva lemne lustruite și pământ fără fir de iarbă, cum apar padocurile, în alte grădini zoologice.

Nu de asta venisem, am fost puțin decepționați, dar în forfota generală, pe potecile umbrite de vegetația bogată, ne-am molipsit de bucuria copiilor care urmăreau maimuțele în special. Acestea, în grupuri, se deplasau în spațiile foarte mari îngrădite, bineînțeles, se  fugăreau și se jucau. Era soare, veselie și mișuneală.

Participam la această agitație și realizam cât de altfel văd lucrurile filosofii, privitor la duminică. După Constantin Noica, duminica ar fi de un răgaz de reculegere și întoarcere spre sine; omul modern, din ce în ce mai solicitat și stresat, le-a înlocuit cu distracție, sub diferite forme, fuge de sinele său. Prin căi noi își uită problemele.

Noica constata că omul modern nu este capabil să înțeleagă duminica; inteligența sa îl conduce la a se smulge pentru o zi din robia muncii pentru a se subjuga distracției, trece de la organizarea muncii la cea a repausului care, astfel, nu mai este repaus. „Duminica nu este ziua regăsirii, ci a unei pierderi de alt tip în lume”, ca și cum „orice încetare de a lucra a devenit o încetare de a fi”.

Rețete nu ni se arată. Filosoful român ne sugerează doar că ceva ar fi necesar să se schimbe și motivează cumva atitudinea omului modern, sclav al inteligenței în continuă expansiune:

„Dar acesta este destinul inteligenței: să se amestece unde nu trebuie și să nu facă ce trebuie. Cred că e timpul să fim exasperați.”****

Sunteți?

 

Note:

*La 15 km nord de Graz, din A9, ieșire după Friesach se trece prin Stubing, urmează Klainestubing; din aprilie până în noiembrie este deschis de la 8 la 17 și dispune de ghizi în franceză și engleză.

Deschis de la 9 la 18, adulți 5 euro, copii 2,50 euro

** 12,50 euro adulţi, 3 euro trenuleţ

*** 45 km de Graz,pe ruta Gleisdorf, Prebensdorf, Vorstadt, Holsweg

****Eseu despre duminică, Constantin Noica