Ideea construirii templului Sagrada Familia nu i-a aparţinut lui Gaudi. Primele schiţe ale unei catedrale au fost preluate de acesta de la un editor bogat, Josep Maria Bocabella. Dorinţa acestuia era să ridice o biserică pentru ispăşirea tuturor păcatelor epocii. Gaudi a continuat ideea amplificând-o la o scară mult mai mare, implicându-se în ea până la neglijarea oricăror alte preocupări, inclusiv cele legate de propria sănătate, înfăţişare şi, în cele din urmă, viaţă. Mai puţină lume ştie că a preluat lucrările la această construcţie în tinereţe, imediat după ce terminase Casa Vicens, prima lui comandă. Asta înseamnă un total de 43 de ani în care Gaudi a lucrat ca să îşi realizeze visul.
E greu de spus acum care ar fi fost forma finală spre care tindea arhitectul. Gaudi nu lucra cu desene, ci mai degrabă cu machete şi era în stare să schimbe planurile de la o zi la alta. Joan Miró a spus un lucru foarte frumos despre Gaudi: „El nu făcea planuri, făcea gesturi.” Lucrul cel mai rău care se putea întâmpla s-a întâmplat: toate machetele, gesturile şi intenţiile sale au ars în 1936, distruse fiind de mâna anarhiştilor. Ceea ce va fi la final, dacă va exista vreodată un final, este rezultatul unei viziuni colective, rezultatul studiilor de ani de zile şi a imaginaţiei mai multor arhitecţi. Un rezultat ce nu va putea evita prea uşor controversa. Pentru că oricum ar fi, Sagrada Familia este mai degrabă o biserică a viitorului, ceva atât de diferit de ceea ce cunoaştem încât ne poate fi greu să o acceptăm, chiar şi în epoca noastră, care a văzut mult mai multe decât epoca în care a trăit Gaudi.
Mai multe impresii, detalii şi păreri legate de acest monument găseşti în cartea Secretele Barcelonei.
Planifici o vacanţă la Barcelona? Întreaga călătorie şi toate impresiile din Barcelona, în varianta completă, plus multe sfaturi, ponturi şi idei, se află în Ebook-ul Secretele Barcelonei. Dă click pe imaginea de mai jos, pentru mai multe detalii.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!