Acum 9 sau 10 ani veneam aici uimită, fără să ştiu ce voi găsi, fără să mai fi fost pe undeva înainte, era prima mea ieşire din ţară şi la un mare festival.
Deci te rog să nu judeci prea aspru lipsa de obiectivitate şi bucuria de purcel în noroi pe care am s-o manifest scriind despre festivalul ăsta. Între timp am aflat că sunt şi altele la fel de bune sau poate mai bune, dar subiectivismul nu mi-l ia nimeni, Sziget feels like home.
Şi, mergând pe podul ce leagă Budapesta de insulă, am realizat ceva: cât va funcţiona festivalul acesta, cât va fi el pe pământul insulei Obudai (dacă vreodată îl mută nu va mai fi la fel), am să tot vin. Poate nu în fiecare an, poate nu cu pauze aşa mari, că n-am mai ajuns aici din 2010, dar cred că voi veni la Sziget până la adânci bătrâneţi.
Te las cu trei cuvinte despre cum a fost aseară şi cu niscaiva poze.
Am ajuns destul de târziu pe insulă, după o zi foarte relaxată prin Budapesta. După vreo zece vizite în acest oraş, îmi permit luxul de a nu mai alerga dintr-un obiectiv turistic în altul, ci doar de a mă plimba alene pe oriunde mă poartă paşii.
Am picat fix în mijlocul concertului Imagine Dragons, am ascultat cu bucurie a patra oară, cred, Placebo, care din nou au avut un mesaj important pentru public: in order to make love you need to put your phone down. La fel ca data trecută când i-am mai auzit live, tot cu mesaje de genul acesta prin care încurajau publicul să se uite la concert, nu să îşi mângâie telefoanele.
Am plecat cu greu, greu de tot de la ultimele piese, ca să îl prind şi pe Tom Odell. Nu ştiu ce-a făcut să merite, însă l-au înghesuit într-un cort (imens ce-i drept, dar cort), unde lumea stătea adunată ca roşiile în solar şi transpira abundent. Şi recunosc cinstit şi un pic ruşinată, am ascultat şi ţopăit la Skrillex. După care am şters-o din faţa scenei, să nu ştie nimeni ce-am făcut. Desigur că muzica (?) aceea este exact după cum zice bancul, un mesaj de război de la extratereştri, numai că noi o numim dubstep şi dansăm pe ea.
Am fluturat un steag în faţa scenei principale, la un Flag Party, şi-am avut gânduri necurate de candidată la miss univers: vezi? Aşa ar trebui să arate pacea în lume, o mare de steaguri ale tuturor naţiilor fluturând împreună, la unison, într-o bucurie completă, prezidată de un rastaman care îndeamnă la iubire şi înţelegere.
Gata, mă duc înapoi la joacă.
Pentru mai multe fotografii te rog să urmăreşti pagina LumeaMare, unde am făcut şi un album. Dacă nu mai apuc să îţi povestesc zilele acestea ce şi cum, o să mă ierţi, înseamnă că n-am avut timp.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
