Vine ploaia, bine nu-mi pare!

Vine ploaia, bine nu-mi pare!

A doua zi

Ma trezesc cu ochii in soare. Cut! striga regizorul. Ai incurcat replicile.

De la capat: ma trezesc cu soarele in ochi. E o dimineata senina ce se anunta a fi caniculara. Proprietara pensiunii din Ungaria ne confirma: va fi soare si foarte cald, cel putin in Ungaria. Simt o nuanta de mila in vocea ei, se gandeste probabil la platosele de cavaler medieval in care ma voi imbraca, destinate protectiei la cazaturi “nedoritus”, nu si la grade celsius. Ne bucuram fara sa exageram, stiind ca avem inca multi kilometri de strabatut, distanta pe care vremea isi poate schimba infatisarea de oricate ori doreste.
Iesirea inapoi pe autostrada nu ne scuteste de peripetii. Eu fac stanga respectand indicatorul de Budapesta dar il vad pe Alex cum se precipita clipind des din faza lunga / faza scurta, fapt care ma determina sa intorc cu greu pe un drum destul de ingust. Il urmez si intuitia mi se adevereste, ne trezim pe autostrada in sensul spre Romania. Iesim dupa cativa kilometri, din nou spre Lajosemizse. Ca sa mai pierdem putin timp, de data aceasta refuz eu sa intorc pe sensul bun si o iau din nou prin oras, cu masina facand fete fete in spatele meu. Ma intorc pe drumul pe care o luasem initial, mai mult din dorinta de a-mi dovedi ca era ok si pe acolo. Mergem pe un drum national frumos si simt cum ma frige din spate privirea lui Alex. In scurt timp apare insa si o iesire spre autostrada si lucrurile intra in normal. Energiile negative se topesc in aer si autostrada se intinde din ce in ce mai incinsa in fata. La intrarea in Austria simt deja ca dau in fiert asa ca anunt hotarat ca eu nu mai merg pe autostrada, ca prefer sa o luam pe alte drumuri pe care sa mai pot si respira. Depasim momentul cu: „acum imi spui, dar cand am facut traseul impreuna de ce nu mi-ai zis?” si hotaram de comun acord un nou parcurs, in timp ce soarele ma perpeleste la foc constant in costumul meu „de vara” … negru la culoare.

Drumul se dovedeste, asa cum am sperat, de vis. Trecem mai intai prin localitatile cochete si linistite de pe langa Neusiedler See, dupa care urmeaza un drum superb (B50) prin campie ce se transforma treptat in padure. Depasesc un alai de masini proptit cuminte in spatele unui utilaj agricol si il astept pe Alex pe un drum umbrit, unde se simte miros de brazi si se aude susurul unui parau. Apare si Alex, mai aruncam un ochi pe harta si continuam prin Oberpullendorf si Oberwart, alte zone superbe.

Cerul nu mai arata atat de limpede si prietenos iar pe masura ce ne apropiem de Furstenfeld devine din ce in ce mai evident ca va ploua. Vine ploaia, bine nu-mi pare! Abia s-a mai racorit aerul si chiar nu simt nevoia sa ma ude. Din Stegersbach o luam pe un drum mai mic urcand spre localitati pe care cu greu le vezi pe harta dar in care iti vine sa opresti si sa uiti de tine pe acolo, macar o zi.

In cele din urma ajungem la Furstenfeld si gasim foarte usor camping-ul despre care citisem pe net. Ne uitam precum doua animale mancatoare de iarba si producatoare de lapte la portile inchise, nestiind cum sa procedam pentru a trece de ele. Apasam singurul buton care se dovedeste a fi o sonerie, spunem cuvantul magic: „camping” si Sesam se deschide catre un loc de vis: pe stanga apare un lac-piscina enorm, cu trambuline, tobogane si tot felul de chestii gonflabile uriase plutind la suprafata. Gazonul verde si padurea completeaza din abundenta, prin spatii generoase, peisajul. Ajungem la a doua poarta care se deschide automat cand ne apropiem de ea.
Campingul este detinut de o familie. Avem noroc sa fie in tura sotia, adica membrul familiei care vorbeste engleza. Ne intelegem bine cu ea, ne arata unde ar fi bine sa punem cortul si ca e loc si de masina mea si de motorul lui Alex. Zambim si se prinde ca a incurcat putin posesorii, dar nu mai lungim vorba. Ne spune ca ar fi bine sa ne grabim sa ne montam cortul, urmand sa rezolvam ulterior cu actele. Intre timp tunetele se intetesc iar norii incep sa se stoarca incet deasupra noastra. Nu era prima ploaie din ziua respectiva, asa ca incercarile noastre de a evita noroiul si de a intinde cortul fara sa se ude cred ca erau de-a dreptul hilare. Misiunea e indeplinita: cortul e pus cam stramb dar vertical inainte sa inceapa sa toarne.

La culcare salteaua se dovedeste a fi neincapatoare pentru trei persoane, firesc de altfel, e de doua persoane. O lipim intr-o parte de cort pentru a nu scapa copilul pe jos si ne luam pozitia de sardele. In timpul noptii eu si Alex ne miscam sincron de pe o parte pe alta in timp ce ploaia canta neobosita pe cort. Inghesuiala ne prinde totusi bine la temperatura destul de scazuta iar somnul nu e greu de obtinut cu atata aer curat in jur.

Citeste si:

Ziua 1

Ziua 3

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.