Crăciun… sarmale, cârnaţi, cozonaci, mănânci de pici pe jos. Sau în alte cazuri, o fugă la Viena pentru vin fiert, turtă dulce, căpşuni învelite în ciocolată şi plimbat pe strasse. Merry Christmas, ho, ho, ho, a venit Crăciunul! Dar ce aţi zice de un Crăciun într-o ţară cunoscută ca fiind de altă religie, departe şi cald… Şi totuşi, un Crăciun ortodox? Bine aţi venit în Kerala, India!
Provincia Kerala este cea mai sudică provincie a Indiei, acolo, spre colţul răsturnat al triunghiului care îl formează subcontinentul. De-a lungul secolelor a fost patria mirodeniilor, acest aur curat al Evului Mediu. Aventurieri, cuceritori şi negustori s-au aventurat spre ţărmurile acestui Pământ al Făgăduinţei. Evident, cei mai mulţi din zona – perşi, arabi, malay. Unii mai de departe, chiar şi din Europa. Dar primii sosiţi, hotărâţi să rămână şi să-şi facă o bază de comerţ, au fost portughezii prin Vasco da Gama, primul om care a ajuns pe mare din Europa în Asia înconjurând Africa pe la Capul Bunei Speranţei. Căuta mirodenii şi creştini. A avut surpriza să găsească ambele!
Tradiţia creştină a Keralei nu este de ieri, de azi sau de maxim 2 – 3 secole, cum e cazul provinciei Goa de exemplu. Primele convertiri la creştinism s-au produs în anul 52 d. Hr, deci la circa 20 de ani după răstignirea lui Isus. Dacă marea majoritate a apostolilor au pornit-o spre Vest (deh, mirajul Occidentului există de pe vremea aceea), creştinând prin Imperiul Roman, Toma Necredinciosul, tip mai alternativ de altfel, a luat-o spre Est. Şi a ajuns în Kerala. Aici, a fost bine primit şi a convertit mii de hinduşi, mai ales din casta superioară, a brahminilor. Când au venit portughezii, creştinii din Kerala aveau o tradiţie de aproape 15 secole!
Deşi una dintre cele mai mici provincii ale Indiei, Kerala are paradoxurile ei – este cea mai dezvoltată şi cu nivelul cel mai înalt de alfabetizare, dar la conducerea provinciei de decenii întregi sunt comuniştii. Are o importantă comunitate creştină (formată din ortodocşi, cei care urmează obiceiurile multimilenare de la Apostolul Toma, dar şi catolici – portughezii nu s-au bucurat că au găsit creştini, dimpotrivă, au găsit creştini “nepotriviţi”, aşa că s-au apucat de convertiri forţate cu spada în mână şi protestanţi – rămaşi de pe vremea coloniilor olandeze). Are şosele impecabile, o rară avis în India, case măreţe, oraşe bine îngrijite şi mulţi bani. O bună parte din keralezi lucrează în până mai deunăzi trufaşul şi opulentul Golf Persic şi au trimis miliarde de dolari acasă.
Mai întâi am aterizat în Kochi, vechiul fort de pe malurile Marii Arabiei cu străzile lui cu aer mai degrabă olandez decât indian. După câteva zile petrecute acolo, am închiriat o maşină (cu şofer cu tot, evident) şi am plecat spre satul Thekkady, principala localitate turistică aflată lângă Parcul Naţional Periyar pe graniţa cu provincial Tamil Nadu. Kochi e plină de biserici catolice, e şi una ortodoxă, dar pe drum am trecut din întâmplare pe lângă satul Pala, un adevărat Disneyland dedicat sfintei Alfonsa.
Ne-am oprit şi noi şi am vizitat tot complexul dedicat sfintei Alfonsa. Alfonsa este principala eroină a zonei. Este o catolică care în ciuda unei sănătăţi precare s-a dedicat vieţii monahale. Asta se întâmplă în anii 40. Între timp, Alfonsa a fost sanctificată de papa Benedict şi a devenit primul sfânt indian, iar satul său a devenit loc de pelerinaj pentru toţi catolicii din subcontinent. Cum e? Păi nu foarte diferit de cum arată sanctuarele similar hinduse – statui multicolore, pelerini desculţi dar îmbrăcaţi în mătăsurile lor cele mai bune, târg, lume şi popor. După pozele de rigoare şi vizitarea tuturor sanctuarelor posibile, am plecat mai departe spre Thekkady.
Thekkady este ce în India se numeşte “hill station”. Este la munte, are o climă blândă spre deosebire de câmpiile arse de soare sau bătute de musoni, înconjurate de hectare de plantaţii de ceai. Numeroşi turişti vin aici pentru a vizita Parcul Naţional Periyar unde ghizii spun că s-ar afla câteva zeci de tigrii şi sute de elefanţi sălbatici. Nu am văzut nici unii, nici alţii (parcul are totuşi câteva sute de hectare), dar a fost o zi plăcută de plimbat prin natură, urcat nişte dealuri, dat cu jeepul şi plimbat cu barca pe lac. Era ziua de 24 decembrie, Ajunul de Crăciun.
Prin Thekkady nu sunt multe hoteluri, ci mai degrabă pensiuni… Ca la noi la Bran. Gazda noastră era de religie ortodoxă, aşa că a fost mai mult decât fericit să afle că suntem ortodocşi şi în plus am vrea să mergem la slujba Naşterii Domnului. Imediat ne-a indicat şi unde e biserica. Dar ne-a dat pe spate când ne-a spus programul slujbei – de la 2 noaptea la 6 dimineaţa! “OK, venim pe la 5”, i-am replicat… Nu a părut să-i convină, dar asta e… a doua zi aveam în program să ne dăm cu elefanţii şi un drum mai lung spre Madurai.
Cum e Crăciunul la keralezi. Păi în primul rând, ornamentele – toţi au în balcoane stele făcute din hârtie, din carton, din plastic, din ce nimeresc şi ei. Luminaţia aduce cu elementele de pe la noi. Au şi brazi, dar marea majoritate din plastic… oricât de răcoare ar fi în zonă, nu pot creşte conifere. Surpriza cea mai mare a fost să găsim cozonaci ca la noi – e drept, cu un gust mult mai aromat şi mai condimentat – doar suntem în ţara mirodeniilor, dar la fel de pufos ca la noi… Şi eu care cărasem un cozonac tocmai din România pentru Crăciun…
Ne-am sculat cu noaptea în cap şi conform planului, la 5 dimineaţa am fost la biserică. Străzile erau pustii, doar maimuţele mai mişunau, în schimb biserica era plină. Icoane ca la noi, bărbaţii în stânga, femeile în dreapta, toţi desculţi – la intrarea în biserica erau sute de sandale şi papuci. Slujba a ţinut-o tot într-un cântec – doar suntem într-o ţară foarte muzicală, vezi Bollywood-ul! Preoţii cântau, femeile răspundeau, bărbaţii tăceau… Dacă icoanele, arhitectură, întregul ambient aducea cu bisericile ortodoxe, restul era parcă din alt film – muzica bisericească keraleza nu avea nimic în comun cu cea de la noi, sari-urile strălucitoare şi credincioşii în picioarele goale de asemenea… Preotul a făcut nişte ochi mari când ne-a văzut, dar adunarea nu a părut prea deranjată de prezenţa noastră. Cu patru ani înainte, în satul Moni din insula indoneziana Flores când am intrat în biserica catolică la slujba de duminică, preotul a pierdut toată atenţia, toţi uitându-se la noi, uitând de slujbă. Aici n-a fost cazul.
La finalul slujbei, faimoasa curiozitate a biruit aşa că ne-am trezit înconjuraţi de indieni dornici să afle cât pot despre noi. I-am descusut şi noi şi am aflat că biserica indiană face parte din bisericile Estului, este condusă de un Catolicos al Estului, actualmente, capul bisericii fiind cel de-al 111-lea conducător al bisericii ortodoxe indiene, primul conducător fiind Sf. Toma. I se mai spune şi Biserica Ortodoxă Siriana pentru că legăturile sale cu restul creştinătăţii au fost permanent asigurate prin Patriarhia Ortodoxă Siriana din Antiohia. De asemenea, ora ciudată de desfăşurare a slujbei de Crăciun este datorată diferenţei de fus orar între India şi Siria – practic slujba a început cam în jurul miezului nopţii în Antiohia.
Dimineaţa de Crăciun am petrecut-o la hotel. Cu cozonac şi vin românesc – spre surprinderea noastră, la magazinele din sat am găsit cozonac similar cu al nostru şi vin. Dar cum tot ne-am cărat cu ele tocmai de acasă, ne-am înfruptat din bunătăţi romaneşti, lăsându-le pe cele keralene pentru mai târziu. Iar restul zilei a fost ca de Crăciun… plimbare cu elefantul pe lângă sat. După-amiaza plecam spre Madurai, în Tamil Nadu. Lăsam în urma munţii cu ortodocşi ai Keralei, reveneam în oceanul hindus…
Impresii scrise de: Imperator
Perioada călătoriei: Decembrie 2008
Articole similare:
Războiul India Pakistan din fiecare după-amiază
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
