Valea Ampoiului, poarta spre Ţara Moţilor

Aşa cum am mai spus, Apusenii au multe de oferit. Cum am ocazia, mă sui în maşină, pornesc spre Alba Iulia, iar acolo aleg o nouă destinaţie.

Din Alba Iulia există un drum care duce spre Câmpeni, adânc în inima Apusenilor, între Munţii Bihor-Vlădeasa, Munţii Trascău şi Munţii Metaliferi. Acesta este drumul  pe Valea Ampoiului. Odată intraţi pe vale trecem pe sub un portal din lemn sculptat care ne primeşte în Ţara Moţilor şi care ne întîmpină cu legendarul vers al lui Blaga, ”veşnicia s-a născut la sat”.

Valea Ampoiului este recunoscută pentru ”pietrele” calcaroase dispuse de-a lungul bazinului, nişte ţancuri stîncoase albicioase şi izolate ce întregesc peisajul. Aici se pot vizita şi chei spectaculoase, cîteva peşteri şi există numeroase posibilităţi pentru practicarea turismului rural. Atmosfera este încântătoare: drumuri de căruţă, case specifice, localnici cu port tradiţional şi să nu uităm de butoaiele din lemn pentru palincă lăsate pe alocuri în albiile rîurilor la umflat.

Calcarele de la Ampoiţa

Imediat ce trecem de portalul amintit, intrăm în satul Ampoiţa, prima noastră destinaţie. O luăm la dreapta prin sat pentru a ajunge la Calcarele de la Ampoiţa pe care abia aşteptăm să le vedem. Semeţe peste sat ni se dezvăluie cele trei formaţiuni stîncoase, albe în bătaia soarelui. Ele se află nu mult deasupra şoselei. Chiar în faţa lor se află nişte case, aşa că noi ne-am cam complicat şi am oprit înaintea lor, am văzut un panou despre rezervaţie, ne-am străduit să parcăm cumva maşina pe şoseaua îngustă ce semăna mai mult cu un sens unic şi am luat-o pe un drum de care în sus. Am mers ceva până ne-am dat seama că mai mult ocolim şi că pentru a ajunge la stânci tot trebuie să sărim nişte garduri. Aşa că ne întoarcem, mai mergem puţin şi găsim o parcare în faţa unei pensiuni. Aceleaşi panouri, alt drum care a fost cîştigător de data asta. Aşa am ajuns noi pentru prima oară la Calcarele de la Ampoiţa.

Cele trei pietre sunt celebre atât pentru traseele de escaladă deschise pe ele, cât şi datorită numeroaselor legende locale legate de ele. O bătrânică ne-a spus că ele ar fi fost formate din spumă de mare. Alţii spun că ar fi blestemate. Însă locul este minunat, are mult potenţial. Pe piatra cea mai de jos se poate urca cu uşurinţă şi peisajul este aerian şi spectaculos. Am dormit cu cortul chiar sub stînci. Este un loc destul de plat, unde se adună multe corturi în sezon. şi aici este o problemă cu apa, care trebuie luată din sat de la fîntînile de la marginea şoselei, iar de la locul în care am lăsat maşina până la stînci se urcă aproximativ 10 minute, puţină mişcare nu strică . Aici am fost şi vara şi toamna. Vara nu a fost o idee prea bună, se pare că toată zona Apusenilor este caniculară vara, iar planurile noastre de escaladă nu se împacă prea bine cu soarele care dogoreşte toată ziua. Toamna, în schimb, este excelent. În octombrie ne-am şi bronzat, iar soarele nu mai era la fel de criminal. Dar să nu mă mai plîng pentru că oricum nu ne învăţăm minte şi tot pornim la drum oricînd pentru că ne place.

Cheile Ampoiţei

Mai sus de satul Ampoiţa, pe valea cu acelaşi nume, se ajunge în Cheile Ampoiţei, o rezervaţie naturală destul de mică, cu cîţiva pereţi abrupţi pe versantul stâng al văii. Cu toate acestea locul este foarte frumos pentru că este curat şi linişte. Aici se află o mică minune a naturii, cam ascunsă şi puţin cunoscută, Peştera Liliecilor.

Noi am aflat de peştera aceasta din ghidul traseelor de escaladă din Apuseni, unde fiecare zonă are şi o mică descriere a împrejurimilor. Altfel nu cred că am fi ştiut pentru că există un indicator ruginit pe lîngă drum, însă nu îţi dai seama ce-i cu el dacă nu ai planul gata făcut.

Noi am mai vizitat o peşteră, Peştera cu Lilieci din satul Peştera, deasupra staţiunii Moeciu, loc în care am văzut un singur liliac şi câteva resturi de guano. Aşa că fără prea multe speranţe, am zis încercăm mai mult pentru peşteră, care am aflat că are o dezvoltare de 311 m, destul de bine pentru o după-amiază. Am urcat pe o potecuţă agăţată şi imediat am ajuns în faţa intrării rotunde. Ne-am pus lanternele în cap, ne-am îmbrăcat şi am intrat. Încet lumina zilei se pierde, începem să mergem pe grămezile de guano şi auzim un vîjîit puternic. Ce să fie oare? Mai mergem puţin şi mare ne este uimirea când intrăm într-o sală mare plină de lilieci în zbor. Sute de lilieci. Cu toţii agitaţi, zburând haotic şi făcând un mare zgomot. Alţii atârnaţi în poziţia lor specifică, cu capul în jos, atât de aproape de noi încât puteai să-i atingi. În continuarea sălii vedem încă un culoar şi mergem pe el ca să descoperim altă intrare, respectiv ieşire din peşteră. Ne cam întrebăm noi de ce o fi atît de cald înăuntru. Ieşim, încă uimiţi, şi coborâm înapoi în vale.

Cheile Feneşului

Traseul dinspre Alba Iulia spre Câmpeni este superb. Înainte de Zlatna, în localiatea Feneş se formeză drumul spre Cheile Feneşului. Există şi un indicator, însă trebuie urmărit cu grijă. Numite şi Cheile Caprei, aici se găsesc nişte stânci destul de înalte, sub formă de turnuri, de culoare cenuşie, pe care au fost amenajate trasee de escaladă. Drumul forestier trece chiar pe sub ele, iar lângă curge râul limpede, cu multe bulboane şi cascade care ne-au răcorit în acea zi de vară. Impresionantă este formaţiunea Piatra Caprii, care a dat şi numele zonei, un turn stîncos desprins de restul falezei. Zona este retrasă şi ceva mai răcoroasă decît celelalte vizitate, potrivită pentru vară. Puţini turişti ajung aici, aşa că dacă sunteţi în căutare de linişte şi intimitate, acesta este locul potrivit. Ceva mai sus au oamenii din localitate păşuni, aşa că seara i-am urmărit întorcându-se acasă, ori pe cai, ori în căruţă, pe cei 10 km de drum prin pădure. În acest colţ de lume viaţa a rămas neschimbată de foarte mult timp.

Cheile Cibului

Cu toate că nu fac parte din formaţiunile din bazinul Văii Ampoiului, Cheile Cibului se află destul de aproape şi am considerat că merite amintite. Accesul în Cheile Cibului se poate face din două sensuri: dinspre sud, înainte de lîngă Orăştie spre Geoagiu Băi, sau dinspre nord, din Zlatna spre Almaş.  Noi am intrat în Zlatna, oraş industrial cam trist şi ne-am învârtit ceva până când am găsit drumul spre Almaş, în urma indicaţiilor din mai multe surse. Drumul este într-o stare rezonabilă, urcă pe multe serpentine şi câştigă înălţime destul de repede. Se merge prin pădure, este pustiu, curat şi foarte răcoritor într-o zi de vară însorită. În Almaş am mai întrebat nişte localnici pentru orientare şi am ajuns şi în satul Cib, o aşezare izolată, aşezată pe un fund de vale la înălţime.

Altă rezervaţie, alt loc frumos, alte stânci cu alte trasee de escaladă, un râu de traversat şi un loc de cort într-o poiană deasupra satului. Ceva mai jos de poiană am găsit şi un izvor. Deasupra aveam pereţii şi drumul de căruţă care continuă spre livezi de pruni cu fructe mari şi zemoase, aşa că alegerea lunii august a fost inspirată din punctul acesta de vedere. În rest, case specifice zonei, cu acoperişuri de paie, se aseamănă cu nişte căpiţe mari de fîn şi multe care cu boi. Un singur magazin se găseşte în sat, deschis numai după ce se întoarce stăpânul de la păşune. O zonă extraordinară pentru turism rural, plimbări pe drumuri de căruţă, linişte şi ruptură totală de civilizaţie. Noaptea foc de tabără, bere şi somn direct sub cerul liber. Câteva emoţii la auzul unor zgomote puternice pe grohotişul de sub pereţi, un mare scandal în toiul nopţii. Erau mistreţii, cam împiedicaţi probabil pe copitele lor mici.

Plecînd de pe Valea Ampoiului, lăsăm în urmă nişte amintiri frumoase şi trecem din nou pe sub portal, de data aceasta din celălalt sens şi vedem inscripţia de rămas bun, ”nu uita de unde ai plecat”.

Impresii scrise de: Octavia Borteş

Articole similare:

Rîmetea, satul de sub Piatra Secuiului

Lumina din Ceahlău

Urmărindu-și una dintre pasiuni, Octavia a hotarât să studieze literatura. O altă pasiune, precum și mare iubire, este muntele. De aceea Octavia vrea să ajungă în cele mai îndepărtate si ascunse colțuri ale naturii. Pentru ea, fiecare călătorie făcută este o aventură plină de emoții și impresii puternice ce trebuie împărtășite cu oricine dorește să asculte.