Preambul: Sâmbătă seara, la Conac (detalii mai jos). Degustare (detalii mai jos). Roxana către mine: Ştii, cred că tu vei scrie acest articol. De obicei Roxana scrie, eu fac fotografiile. De data aceasta le-am câştigat pe ambele.

Aşa că iată-mă încercând să adun impresiile unui weekend extrem de reuşit, un weekend care a început sâmbăta dimineaţa, devreme …… poate prea devreme. Relaxaţi şi cu multe întrebări fără răspuns (încă) am luat drumul spre Urlaţi, la aproape 90 de km de Bucureşti.

Am ajuns. Porţile s-au deschis şi am intrat într-o lume ruptă de realitatea timpurilor noastre. Conacul dintre vii ne-a primit călduros la un ceai fierbinte. Stop. Este momentul să-i cunoaştem pe cei care au fost responsabili cu aducerea noastră acolo: Mihaela şi Guy Tyrel de Poix, din partea S.E.R.V.E şi doamna Livia Tăriceanu de la Conacul dintre vii.

Foarte repede şi aproape pe nebăgare de seamă, ceaiul negru a fost înlocuit subtil cu un rose parfumat şi sec care ne-a urmărit până la final.

Trebuie să mărturisesc că la capitolul vinuri încă am o reticenţă faţă de vinurile româneşti. Este foarte curios că dintr-o ţară cu o capacitate de producţie teoretică de peste 200.000 ha, dacă nu vorbesc prostii locul trei în Europa, de multe ori se întâmplă să auzim de la străini – voi faceţi şi vinuri?. Practica însă ne omoară – probabil doar 20.000 ha sunt cultivate şi întreţinute, plantaţii de pe care se obţin vinuri de calitate. Este păcat să ajungi într-o plantaţie de vie şi alături de rândurile aranjate, drepte, îngrijite să găseşti balarii, amintirile unor vremuri trecute.

Capitolul 1 –  Via

Ne-am început periplul bahic printr-o vizită “pe teren” la centrul viiticol de la Urlaţi-Ceptura. Am ilustrat cele de mai sus:

Strugurii erau deja culeşi. Din povestirile gazdelor noastre, anul 2010 poate fi caracterizat ca un an atipic, căldură când nu trebuie, rece prea mult. Încă se mai puteau vedea ici colo plantaţii care nu au fost culese (alţi producători) încă, strugurii netrecând examenul de maturitate.

Am ajuns şi la crama S.E.R.V.ECeptura. E interesant că pentru mine până acum sensul de cramă era acordat fără tăgadă acelui loc în care te aşezi şi deguşti/bei cât te ţin papilele, licoarea bahică. Lărgirea termenului la tot ceea ce înseamnă spaţiul de producţie a vinului a fost mai mult decât surpinzătoare.

Capitolul 2 – Degustarea

Revenind la cramă am trecut în revistă ciclul de transformare pornind de la struguri până la îmbutelierea finală. Am învăţat cuvinte noi ca de exemplu desciorchinător şi într-un final am ajuns la locul aşteptat, locul în care ne aşteptau cuminţi sticlele de vin şi cel care le-a dat viaţă – domnul Aurel Rotărescu.

Şi pentru că eram pregătiţi am început: ne-am răsfăţat papilele la început cu un Riesling, urmat de Chardonnay – Terra Romana, considerat pe bună dreptate regina vinurilor albe. Vorbim deci de vinuri seci, pentru că iar cu părere de rău, noi românii suntem o naţie ciudată la care anumite asocieri sunt făcute “by default”, cum ar fi chardonnay = vin dulce, şi putem continua. Trebuie să recunosc că aromele fructate, senzaţia de catifelare fac din Chardonnay unul din varietăţile mele preferate. La nivelul superior am degustat un Cuvée Amaury – un Sauvignon Blanc – un mic dejun într-o sticlă.

Am trecut la artileria grea, vinurile roşii. Una din cele mai interesante experienţe a fost să vedem evoluţia aceleiaşi varietăţi – Fetească neagră – în 4 ani diferiţi.

Nota 1: papilele noastre erau încă dornice de experienţe şi gusturi noi, aşa că am putut – la nivelul nostru, să diferenţiem cei patru ani şi să stabilim o ierarhie.

Artileria grea însă de-abia acum ne-a lovit: Cuvée Charlotte, un cupaj din Cabernet Sauvingnon, Fetească neagră şi Merlot – un vin învechit în baricuri noi de stejar urmat de preferatul meu, Cuvée Alexandru – un vin ale cărui arome şi gusturi am fost privilegiaţi să le simţim,  o nestemată care se mai şlefuieşte încă.

Nu am putut rezista tentaţiei, aşa că aceste vinuri le-am băut – la propriu. Nu am aruncat nicio picătură.

Capitolul 3 – Conacul

Bine dispuşi ne-am întors la  Conac, pe care am avut plăcerea să-l vedem pe îndelete. O casă boierească ce păstrează aerul vremurilor demult apuse, mobilată simplu după moda vremii. Fiecare dintre camere are personalitatea sa, patul cu baldachin …. sau nu, cu scară interioară … sau nu. Este un loc în care trebuie să mergi şi să simţi… liniştea aşa cum spunea şi Cetin.

Capitolul 4 – Conacul Belu

Nu vreau să lungesc foarte mult aşa că pentru acest capitol voi pune doar un teasing, merită într-adevăr un  spaţiu în care să respire singur şi să-şi spună povestea – Conacul Belu. Vom reveni asupra lui în curând.

Capitolul 5 – Degustarea de seară

Ca să nu ne pierdem antrenamentul, rose-ul pe care l-am atacat de dimineaţă ne-a însoţit şi luminat după-amiaza şi a continuat chiar şi seara. Pentru că nu-i aşa, anul 2010 se spune că a fost anul vinurilor rose, cel puţin în România (şi nu, nu este o combinaţie de vin alb şi roşu, brrrr….)

Singura întrerupere a facut-o o nouă degustare, aceleaşi vinuri, dar cu o audienţă lărgită. Sincer vorbind nu e uşor să-ţi păstrezi papilele în formă (vezi Nota 1). Aşa că la degustarea blind, privaţi de vizual, am făcut “o figură frumoasă” identificând una din cele trei probe supuse testului (aceeaşi Fetească neagră 2006, 2007, 2008, 2009).

Şi ca să nu fie gelos, stomacul nu a fost nici el lăsat de-o parte. Muşchiuleţul de vită Chateaubriand cu atingere sosului de trufe (româneşti) şi tovărăşia taliagtellelor a fost demenţial. Nu am cuvinte.

Ne-am bucurat de acest tratament privilegiat datorită unor Oameni cu suflet. Este incredibil să vezi că pasiunea reuşeşte să învingă amorţeala şi birocraţia ce ne caracterizează pe noi românii de cele mai multe ori.

Prima investiţie privată  din zona viticolă românească se datorează Domnul Conte Guy Tyrel de Poix. O luptă care continuă şi de care nu putem decât să ne bucurăm.

Ne-au plăcut poveştile spuse, oamenii pe care i-am întâlnit, locurile pe care le-am vizitat şi bineînţeles vinurile pe care …. le-am băut, pardon degustat.

Şi nu în ultimul rând ne-au însoţit în acestă incursiune bahică:  Mihaela Pană, Corina Georgescu, Cetin Ametcea, Ionut Oprea şi alţi invitaţi.

De profesie farmacist, Alexandru este pasionat de fotografie și gastronomie. Sunt două hobby-uri care de multe ori se împletesc foarte bine. Îi place să călătorească, să surprindă prin lentila aparatului natura, oamenii şi locurile pe care le descoperă.