Salzburg: prima şi ultima delegaţie (1)

De această dată, năprasnicul călătoreşte cu trenul, se cazează la o pensiune cu aură de vechi mai mult sau mai puţin autentică, rezolvă nişte probleme legate de recuzită, îşi cizelează gusturile culinare şi găseşte propriile soluţii la anumite situaţii.

La Salzburg m‑am dus cu Robert (ăla de era român, nu evreu), ăsta era production manager la sucursala din Cluj. Nu l‑am iubit foarte tare, mai ales că îmi explicase că pentru el muncitorii erau ca pionii pe o tablă de şah şi el îi muta după nevoi, dar treaba cu iubirea avea să se schimbe, aşa, mai pe parcurs.

Pentru că eram doi, ne‑am dus cu trenul încolo – evident, nu trecea prin Cluj, ci prin Alba, aşa că ne‑am luat şi ne‑am dus în Alba. Atâta vreau a vă zice că singurii care ne‑or tratat ca pe ultimele gunoaie or fost românaşii noştri, cum altfel? Vameşii unguri şi apoi ăia austrieci s‑or purtat...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!

Trainer (tehnic) cu ochii larg deschişi spre lucrurile mari şi mici, cu credinţa de nezdruncinat că a dărui este o obligaţie, nu un privilegiu. A, da, pentru cei care se mai miră încă de ce nu îl văd pe Moş Crăciun: vine, da' vine călare pe un covor zburător, nu pe o sanie trasă de reni.