Există copii ambiţioşi care iubesc să meargă mult, să se caţere, să urce pe munţi şi să caute pe hartă cele mai înalte culmi, cu ideea fixă de a le cuceri. (Definţie necesară: copil = un ţânc până în 10 ani, nu mă refer la Crina Coco Popescu). Da, există ţânci din ăştia. Nu am făcut o statistică dar pot paria că aceştia sunt doar excepţii. Pentru că există ceilalţi copiii, cei care par să nu obosească niciodată la joacă dar, dacă mergi pe jos de acasă până la metrou, încep să se plângă de picioare. Sau dacă îi iei la o simplă plimbare într-un parc natural se plictisesc curând de atâta natură, care luată ca atare nu valorează mai nimic pentru ei! Ar da oricând un copac pe un tobogan, ar da o potecă de munte pe un covoraş din acela de cauciuc moale, de la locurile de joacă. Şi cumva noi suntem vinovaţi de asta dar, totodată, trebuie să ne descurcăm cu ei atunci când chiar vrem să vedem ceva frumos şi nu este niciun animator prin preajmă.

Astăzi am să vă povestesc despre drumeţia de la Plitvice Lakes, Croaţia. Odată ajunşi acolo aveam posibilitatea de a alege între mai multe trasee, după cum puteţi vedea aici. Nu mai ţin minte pe care l-am ales noi, ştiu doar că nu era cel mai scurt şi ne-a ţinut ocupaţi aproape toată ziua.

LumeaMică a făcut mai întâi “woooow” în faţa uluitoarelor cascade. Apoi “woooow” la peşti. Şi după câteva “woooow” am auzit ceea ce nu îmi doream să aud: “mai avem mult?”. Să vă spun că eram abia la începutul traseului?

Care este soluţia când copilul e, de fapt, nu obosit ci plictisit şi lipsit de motivaţie? Poţi să îl ameninţi. Da, va funcţiona câteva minute după care va inventa o durere iremediabilă la genunchi. Poţi să îi promiţi un premiu pentru care se va strădui o vreme, până când va obosi cu adevărat şi îşi va da seama că nu merită. Poţi să îl iei în braţe… nu, de la o anumită vârstă în sus nu mai poţi să îl iei în braţe.

Ca în orice facem noi în viaţă, nu trebuie decât să sapi în puţul creativităţii şi imaginaţiei şi să scoţi de acolo ideea care îl va implica pe cel mic.

În cazul nostru soluţia a fost POVESTEA!

Am început să inventăm o poveste din care noi făceam parte, ca personaje. Lacul ne despărţea de pădurea vrăjitoarelor, eram deseori urmăriţi, podeţele de lemn se puteau oricând rupe sub noi, aruncându-ne în capcanele apelor verzi, culoarea diferită a lacurilor era semnal că apa era otrăvită sau bună de băut, peştii ne transmiteau mesaje secrete iar prinţesele erau captive în stâncă, cu pletele revărsându-se în cascade. Iar noi, bineînţeles, aveam o misiune!

În cele din urmă am ajuns la capătul traseului, alegând o scurtătură pe ultima bucată, nu de alta dar de data aceasta misiunea era să ne salvăm pe noi de ameninţarea unei ploi înspumate de vară.

Ştiu că nu suntem întotdeauna pregătiţi cu idei geniale şi că ne simţim copleşiţi de toate problemele pe care cei mici le invocă pentru a ne atrage atenţia, de parcă ar vrea cu tot dinadinsul să ne strice momentele de contemplare sau de relaxare, dar curaj! Nu e chiar atât de complicat dacă încecăm ca, în loc să ne enervăm, să ne canalizăm aceeaşi energie în a ne aminti ce stimulează imaginaţia şi ambiţia copilului. Iar în Parcul Naţional Plitvice Lakes (sau Plitvicka Jezera) totul este atât de frumos încât imaginaţia voastră chiar va înflori!

Seara puteţi să vă bucuraţi în continuare de natură, în zonă sunt campinguri foarte bune, curate şi cu mult spaţiu, o plăcere!

Data viitoare vă voi povesti despre o drumeţie pe munte, tot în Croaţia.

Până atunci, îmi spuneţi ce soluţii găsiţi voi în aceste situaţii? Iar cât vă gândiţi vă las în compania imaginilor dintr-un loc pe care, însoţiţi de copii sau nu, trebuie să îl vedeţi!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.