Există copii ambiţioşi care iubesc să meargă mult, să se caţere, să urce pe munţi şi să caute pe hartă cele mai înalte culmi, cu ideea fixă de a le cuceri. (Definţie necesară: copil = un ţânc până în 10 ani, nu mă refer la Crina Coco Popescu). Da, există ţânci din ăştia. Nu am făcut o statistică dar pot paria că aceştia sunt doar excepţii. Pentru că există ceilalţi copiii, cei care par să nu obosească niciodată la joacă dar, dacă mergi pe jos de acasă până la metrou, încep să se plângă de picioare. Sau dacă îi iei la o simplă plimbare într-un parc natural se plictisesc curând de atâta natură, care luată ca atare nu valorează mai nimic pentru ei! Ar da oricând un copac pe un tobogan, ar da o potecă de munte pe un covoraş din acela de cauciuc moale, de la locurile de joacă. Şi cumva noi suntem vinovaţi de asta dar, totodată, trebuie să ne descurcăm cu ei atunci când chiar vrem să vedem ceva frumos şi nu este niciun animator prin preajmă.<...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.