CONCURS: Amintiri de la Marea Neagră

În articolul de miercuri am scris o scrisoare către Marea Neagră. Astăzi v-am arătat, în recomandarea noastră de cazare, cum e la proaspăt deschisul Hotel Melodia, din Venus.
Cu toţii avem amintiri de la Marea Neagră, fie din weekenduri, fie din vacanţele din copilărie sau studenţie. Am trăit acolo momente emoţionate, am râs, am plâns, am stat nedormiţi, am iubit, am cântat, am dansat, am crezut că suntem pururea tineri sau că valurile ne vor ierta greşelile, ne-am bucurat de prieteni, de soare, de nisip, de spumă, de gustul sărat al unor buze, de sânii vecinei de cearceaf, de o plăcintă matinală cu iaurt. Am venit cu trenul sau am văzut autostrada crescând greu, foarte greu, în mult timp. Am dormit la cort sau sub cerul liber, în hoteluri de o curăţenie îndoielnică sau în camere de lux ce nu-şi meritau titulatura sau stelele. Ne-am plâns de mizerie, de lipsa serviciilor, de cum se transformă sălbăticia şi boemul într-o încrengătură de terase şi baruri mondene, ne-am distrat, am comentat, am cârcotit, apoi am crescut şi am părăsit Marea Neagră pentru alte mări şi alte ţări. După cum spuneam ieri, mirosul Mării Negre ne-a rămas în nări şi este imposibil să nu retrăim, măcar parţial, câteva amintiri frumoase, atunci când ajungem din nou la malul ei.

Împreună cu Hotel Melodia ne-am hotărât să îţi dăm această şansă şi să te invităm să te bucuri de un weekend la Marea Neagră, alături de cineva drag sau de familia ta.
Scormoneşte în amintirile tale de la Marea Neagră şi participă la concurs! Poţi câştiga un VOUCHER CARE INCLUDE DOUĂ NOPŢI CAZARE LA HOTEL MELODIA CU MIC DEJUN, PENTRU DOUĂ PERSOANE ADULTE ŞI COPILUL SAU COPIII TĂI. Vezi detalii mai jos.

Ce trebuie să faci pentru a participa la concurs?
Scoate la lumină cea mai frumoasă amintire pe care o ai de la Marea Neagră, fie că este sub forma unei imagini, fie că o vei povesti doar într-un comentariu. Fotografiile le poţi trimite pe mail, la noutati at lumeamare punct ro sau, şi mai bine, le poţi posta direct pe pagina noastră de facebook.
Odată ce ne-ai trimis imaginile tale, eşti de acord ca noi să le folosim şi să le adăugăm pe cele mai reuşite în textul acestui articol sau pe pagina noastră de facebook, menţionând bineînţeles sursa. Ştim că se spune că o fotografie valorează cât o mie de cuvinte dar te încurajăm să nu te descurajezi, din punctul meu de vedere o poveste frumoasă poate bate o imagine, atât timp cât vine din suflet.

Cum alegem câştigătorii?
Pentru ca participarea ta să fie validă, trebuie ca fotografia sau comentariul tău să îţi aparţină şi să respecte tema şi data limită a concursului. Aceeaşi persoană nu poate participa de mai multe ori. Nu uita să laşi o adresă validă de email, pentru a te putea anunţa. Câştigătorul va fi ales prin vot, în cadrul echipei LumeaMare. Membrii echipei şi rudele de gradul I nu pot participa la concurs.

Durata concursului
Aşteptăm răspunsul tău până pe 26 iulie. Câştigătorul va fi anunţat până pe 29 iulie cel târziu iar voucherul poate fi folosit până pe 10 septembrie. În cazul în care câştigătorul nu răspunde la mail în cel mult trei zile de la notificare, se alege altă persoană. Voucherul nu poate fi transformat în bani.

Succes şi inspiraţie!

Fotografiile care participă, din postarile de pe facebook sau mailurile primite. Menţionez că o parte dintre imagini au fost însoţite şi de cuvinte frumoase, ba chiar de montaje sau articole întregi. Cele mai reuşite texte vor fi publicate în curand pe site.

CASTIGATOR: Andreea Balbarau, pentru amuzanta sa poveste (vedeţi aici). Felicitari Andreea, vei primi imediat mail şi aşteptam cât de curând un răspuns!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.