Canale de irigaţie sau poteci pitoreşti? Ambele!

Eu numai acum mi-am dat seama că Madeira e de fapt MADEIRA. Acea Madeira renumită pentru levada walks, plimbările alea bestiale pe lângă cursurile de apă, vaaai, ce fain trebuie sa fie!”, îmi scria cu entuziasm Maria într-un mail, chiar înainte să plec. A fost primul moment în care m-am bucurat cu adevărat pentru că, pentru mine, Maria e genul acela de prietenă pe ale cărei recomandări aş merge şi cu ochii închişi. Chiar nu ştiam exact la ce să mă aştept, oferta venise din scurt şi nu apucasem să mă documentez, aveam să înţeleg abia mai târziu ce minune mi se întâmplase şi câte surprize frumoase avea insula pentru mine.

Există călători care se simt bine la mare sau în preajma apelor. Alţii care vor o vacanţă activă, la înălțime, în aerul curat al muntelui. Cred, însă, că sunt foarte mulţi călători ca mine, care preferă combinaţia celor două, dacă este posibil. Iar Madeira răspunde cu DA şi cu zâmbet amabil ambelor nevoi. Plaje în înţelesul standard nu sunt multe, cea din Calheta fiind singura cu nisip, şi acela din import. Dar hotelurile au piscine, foarte multe cu apă de mare, iar priveliştea oceanului nu este de lepădat. Iar când ochii tăi caută verdele şi nasul adulmecă aerul înviorător al pădurii, ştii că e timpul să o apuci pe renumitele levada walks, plimbări în natură pe cursul canalelor de irigaţie.

Sunt trei lucruri pe care merită să le ştii înainte:

– Ce înseamnă levada?

Levada sau levadas la plural sunt canale de irigaţie în adevăratul sens al cuvântului, făcute de om şi cu nimic impresionant ca aspect. Impresionant este peisajul din jur sau însăşi prezenţa lor, ca realizare umană, o reţea ce acoperă o suprafaţă mare şi ajută la captarea şi asigurarea apei necesare pentru culturi, de la nord până la sud. Apa provine din ploi şi din umezeala captată de păduri, strânsă în rezervoare sau redirecţionată din izvoare, dar nu la întâmplare, ci în porţii precise. Există oameni care au grijă să dea drumul la apă în anumite zile şi la ore fixe, iar agricultorii nu trebuie să rateze momentul, pentru că apa trece, plantele rămân. Uscate, dacă nu ai grijă. Mai mult de atât, se plăteşte pentru asta, în funcţie de consum, aşa cum explică cineva la Cezar pe blog. Spune şi tu că nu e spectaculos, la fel de măreţ ca şi şoselele şi tunelele uluitoare sau tot ce s-a făcut bine şi inteligent pe această insulă!

– Pădurile de dafin, o raritate

Înscrise în Unesco World Heritage List, pădurile de dafin din Madeira au o vârstă mai înaintată decât poate mintea noastră să conceapă,  conservându-se astfel un tip de pădure ce acoperea o mare parte din Europa de Sud acum 15-40 de milioane de ani. În prezent, acestea mai pot fi găsite doar în insulele Madeira, Azore şi Canare. Acum înţeleg de ce Sofia, ghidul nostru cel vesel şi excesiv de grijuliu, era atât de mândră când ne prezenta toate tipurile de dafin (nu mai ţin minte câte erau şi ce denumiri aveau) sau când ne povestea despre eucalipţi şi alte plante, flori, floricele şi minunăţii ale naturii.

– Pe levada e bine să mergi cu un ghid!?

N-am pus la întâmplare un semn de exclamare şi unul de întrebare la finalul unei propoziţii care ar fi trebuit să fie un sfat mai hotărât. Nu am suficientă experienţă pentru a da un verdict, în plus, am învăţat ceva din atitudinea super-protectoare a Sofiei – care, apropo,  a fost cel mai bun ghid pe care l-am avut vreodată. Când mergi cu un grup pe munte eşti responsabil de tot ce se întâmplă, pentru faptul că, indiferent dacă ai spus de „jde mii de ori” că e nevoie de încălțări de munte, lumea tot în pantofiori vine, pentru faptul că orice pas greşit poate sfârşi, stupid, într-o situaţie fără ieşire. Mie, personal, nu mi s-a părut nimic atât de periculos, dar i-am dat dreptate când mi-a explicat ceea ce se putea observa cu ochiul liber: în acele păduri dese niciun mijloc de salvare nu ar putea ajunge rapid sau uşor. De aceea, e bine să fii atent unde pășești, să nu faci două lucruri deodată, cum ar fi pozat şi mers în aceaşi timp şi alte detalii, repet, de bun simţ. Însă, după cum spuneam şi mai sus, faptul că le-a repetat de nenumărate ori m-a făcut să îmi dau seama că există nenumărate persoane care nu ţin cont de aceste reguli simple de mers pe munte şi că acele cazuri tragice de care ne-a povestit, datorate necunoaşterii şi schimbărilor neaşteptate şi frecvente de vreme, au fost suficiente pentru a băga în sperieţi pe toţi cei care ştiu că Madeira e mult vizitată pentru aceste trasee de plimbare.

Traseele, dacă sunt toate ca cel pe care am mers, sunt foarte bine semnalizate, nu prea ai cum să te rătăceşti decât dacă decizi să păşeşti în gol. Există zone înguste, după cum există şi poteci late, există trepte şi chiar și o bucată asfaltată, la începutul coborârii. Era cât pe ce să fiu dezamăgită, noroc că ceea ce a urmat a fost suficient de frumos. Şi, chiar dacă mi-e frică de înălţimi abrupte, nu am avut nicio problemă, vegetaţia abundentă fiind un camuflaj foarte bun (şi poate că periculos) pentru hăul care se căsca în lateral.

Mai este un argument important în favoarea alegerii unui ghid şi a unei agenţii, anume acela că agenţia poate să te ducă, să te lase la intrarea pe traseu, să te organizeze pe drum şi să te ridice de la capătul celălalt. S-ar putea să nu îţi fie chiar comod să faci toate traseele dus-întors, pariez că cele mai frumoase sunt şi cele mai lungi şi cred că un taxi la capătul drumului ajunge să te coste mult mai mult decât serviciile unei agenţii, dar asta nu am de unde să ştiu sigur. Din ce am văzut o astfel de plimbare ghidată poate costa un adult undeva între 25 şi 35 de Euro.

Noi am parcurs o parte bună din traseul Rabaçal/Risco/25 Fontes, una dintre cele mai frumoase şi populare plimbări. Nu am putut să-l facem chiar pe tot, am ratat cascada cea mare, dar am ajuns până la cele 25 de izvoare. Am dubii că erau 25, oricum eu am numărat mult mai mulţi turişti decât cascade, nu am putut face nici măcar o poză care să le cuprindă pe toate din cauza populaţiei dense de pozari şi pozaţi de genul „yola”, aşa că va trebui să vă duceţi până acolo ca să vă faceţi o idee mai bună.

Plimbarea în sine a fost foarte plăcută, cu un efect energizant şi o febră musculară maximă pentru tot restul zilelor. Mai puţin plăcut a fost momentul în care am avut nevoie de o toaletă, fie ea şi verde, dar mi-am dat seama că nu aveam unde să mă pitesc, chiar nu era nici un colţ mai ferit în poteca îngustă. A urmat un moment de genul grotesco-penibil, în care m-am afundat cu partea dorsală într-un tufiş şi am privind ca o căprioară fugărită către grupul care se strângea gălăgios şi nemulţumit la o cotitură, stăvilit cu greu de Sofia. „Dar de ce să ne oprim, noi nu suntem cu grupul!” protestau unii şi alţii, neînţelegând prin ce momente dificile trecea un biet om, ceva mai în faţă şi oarecum la vedere. Deci, dacă vă ştiţi că nu reuşiţi să rezistaţi 4 ore fără pauză de pipi, gândiţi-vă de două ori înainte de a vă aventura pe această levada, cu adevărat asaltată de turişti, pentru că acel moment intim în care eşti doar tu cu natura pur şi simplu nu există.

Noi am terminat traseul cu un tunel lung şi întunecat, înainte de care am fost iarăşi preveniţi de nenumărate de ori, cum să călcăm şi cum să ne ferim capul. De fapt, tunelul este foarte înalt, există doar câteva locuri în care ai putea, din prostie, să te dai puţin cu capul de pereţi. Una peste alta, a ieşit şi un mini-concert, lumea s-a simţit chiar bine:

 

La ieşirea din tunel ne-ar fi aşteptat o panoramă minunată, cu o vale adâncă între culmi înverzite şi oceanul liniştit pe fundal, dar vremea nu a ţinut cu noi iar peisajul a fost învăluit într-o lumină lipsită de contraste şi contur, un amestec de vis cu realitate şi miros puternic de eucalipt.

PS:

Până să merg în Madeira am tot auzit de fam-tripuri sau info-tripuri de tipul sperietoare, tipul adresat agenţiilor de turism care ajung să vadă nenumărate hoteluri pe zi şi sfârşesc vânzând camere, nu destinaţii. Dar, când am văzut programul trimis de TAP Portugal şi Top Atlantico Madeira mi-a venit să sar în sus de bucurie şi am zis: aşa da! Poveştile de până acum, ca şi cele ce vor urma, arată că nu m-am bucurat degeaba.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.