Despre vălul care mi-a dezvăluit o lume fascinantă

Valiza roşie cu spinarea brăzdată de semnele anilor de călătorii în care mi-a fost tovarăşă de nădejde aşteaptă să fie umplută. Fac bagaje, plec din nou spre Iran. Fiecare călătorie mă bucură, când merg în Iran, însă, e altfel. Totul e cumva diferit, de la bagaje până la emoţiile care mă încearcă, nerăbdarea de a mai ajunge o dată acolo. Ca oricine care pleacă într-o călătorie, în pregătirea bagajelor de obicei ţin seama în primul rând de lungimea sejurului şi de vreme. La mine mai există un criteriu: haine de lucru, haine pur şi simplu şi... haine de Iran. Cămăşi lungi şi multe eşarfe. Cel mult mâneci trei sferturi în sezonul cald.

Frica de a nu greşi

Nu aş putea spune că prima dată nu mi-a fost puţin teamă. Nu era însă o teamă născută din clişeele vehiculate peste tot care-ţi sugerează că în Iran oamenii se omoară în fiecare zi şi că izbucnirea unu...

Articolul integral poate fi vizualizat doar de abonații la newsletter.

Ești deja abonat? Introdu adresa de email în câmpul de mai jos pentru verificare.


Nu ești deja abonat? Abonează-te acum!

Absolventă de Litere şi pasionată de lectură şi limbi străine, Ana Maria Vaida a călătorit pornind concentric printr-o parte a Europei de Est, din Romania, Ungaria, Bulgaria ca să ajungă în Orientul Mijlociu, în Iran, Vietnam şi chiar in Caraibe. Ana Maria mai spune despre sine următoarele: „Călătorind am învăţat că nu-i bine să pleci la drum cu multe aşteptări şi idei preconcepute. Etichetele şi prejudecăţile se lasă acasă dacă vrei sincer să te alegi cu ceva din călătorit. Am învăţat în timp să iau cu mine doar capacitatea de a mă mira şi multă curiozitate.”