Baku – Să fie reclama sufletul turismului?

Baku – Să fie reclama sufletul turismului?

Dacă întrebi pe cineva ce ştie despre Baku, aproape sigur îţi va spune că parcă acolo a avut loc recent o ediţie Eurovision. Şi cam atât. E totuşi ceva. Măcar nu ridică din umeri. Banii cheltuiţi de azeri pentru a se promova şi-au atins cu siguranţă scopul. Sau o parte din el. Cel puţin ştie lumea că Baku e în Azerbaidjan şi cam pe unde vine ţara lor.

Capitala azeră „cea bătută de vânturi” este situată într-un golf pe malul vestic al mării Caspice. Ce-i drept, când am plecat, nici eu nu eram tobă de istorie. Îmi doream desigur să ajung în centrul vechi, atât de fotografiat şi promovat de la Eurovision încoace. A fost primul lucru de care am întrebat şi nu era foarte departe de hotelul unde stăteam, dar nu ştiam la ce distanţă să mă aştept că voi avea de parcurs. Până la urmă am avut două jumătăţi de zi la dispoziţie pentru plimbări şi explorări turistice. Recunosc că reclama îşi făcuse insidios datoria şi asupra mea, căci mi se lipise de creier că era musai să văd cele trei clădiri în formă de flăcări. Un simbol al oraşului şi cu care Azerbaidjanul este asociat în ultima vreme, atât de uzitat că riscă să se transforme în stereotip.

IMG_3137

IMG_3095

Aşa sunt eu, observ şi bag de seamă prea multe

Noroasă şi vântoasă, prima zi nu se arăta neapărat prielnică pentru incursiuni turistice. Am luat-o totuşi la picior spre faleză cu gândul de a ajunge în centrul vechi. Bulevardele foarte largi din centrul nou, le observasem în treacăt în noaptea sosirii pe drumul dinspre aeroport. Ca şi magazinele celor mai mari designeri de modă înşirate în anumite zone, din care luxul, parcă mai evident în întunericul nopţii, se prelingea ostentativ pe trotuare prin lumina puternică a vitrinelor.

Ca să ajung pe faleza care-i locul preferat de promenadă al localnicilor, am traversat un bulevard mai lat ca un fluviu cu cele opt benzi ale sale, printr-un pasaj subteran dotat cu scări rulante în ciuda faptului că nu era foarte adânc. Nu tu afişe, nu chioşcuri care să-ţi vândă te miri ce. Sclipea pasajul. Literalmente. Pentru că era placat cu marmură? Sau pentru că nişte oameni erau însărcinaţi să-l spele şi să-l şmotruiască cu mopul şi cu cârpa? Am ieşit pe faleza lată, îngrijită şi ea, când dau cu ochii peste o roată panoramică aflată în fază de montaj. Să fim la Londra? Ei, aş, că doar n-or avea englezii exclusivitatea asupra roţii panoramice. Spun Londra că pe aia am văzut-o ultima, dar poate fi oricare alta. Tot conform aceluiaşi model am zărit taxiuri ca cele londoneze cu forma rotunjită, parcă din altă epocă.

IMG_3043

Undeva mai spre centru am dat peste un loc de unde se puteau închiria biciclete, închis probabil în timpul săptămânii. Tot pe Baku Boulevard căci acesta este numele promenadei, un complex de restaurante şi baruri din marmură albă înconjurat de canale cu apă azurie se vrea Veneţia în miniatură. Există chiar şi bărci de închiriat asemănătoare gondolelor cu care se pot parcurge cei câţiva zeci de metri de apă. Nu m-am extaziat, pur şi simplu pentru că n-am străbătut atâta drum să văd o copie minusculă, stilizată, a unui original pe care-l iubeam prea tare. Am plecat mai departe şi imediat mi s-a iţit în cale muzeul covorului care tot nu se deschisese, se făceau încă lucrări. Mi s-a părut simpatică forma de covor parţial rulat a clădirii.

museul covorului

Şi-apoi nu mi-a trebuit mai mult de o oră de plimbare ca să pricep. După ce am văzut starea autobuzelor în stil sovietic şi cum arătau magazinele, blocurile de locuinţe şi străzile care nu erau de promenadă, am realizat deodată că ceea ce vedeam era faţa frumos machiată a oraşului, exagerat de tare pe alocuri, de arătat lumii. Fără să-mi doresc asta, nimerisem fix unde îmi indica reclama, ca o viespe atrasă de borcanul cu dulceaţă lăsat deschis pe masă. Că oraşul fusese modernizat după ieşirea din URSS şi că se investea în faţa lui turistică era evident şi lăudabil. Anumite semne indicau, însă, probabilitatea ca, dincolo de o anumită graniţă, prin cartierele modeste unde sălăşluiau locuitorii săi cei de toate zilele, acelaşi oraş cu lifting facial şi machiaj impecabil să aibă pantofii scâlciaţi plini de noroi şi şosetele rupte.

Iceri Şeher – oraşul de dinăuntru

După vreo trei kilometri buni şi câteva întrebări despre direcţia de urmat, am dat peste ceea ce fusese oraşul medieval, nucleul unde se concentrau odinioară casele, prăvăliile, moscheile. A fost numit oraşul de dinăuntru în opoziţie cu oraşul de dinafară, când în secolul al XIX-lea urbea a început să se extindă şi să crească şi dincolo de ziduri. Azi aspectul clădirilor nu mai e cel medieval pentru că s-a construit mult în stil european încă de la primul boom petrolier înainte de 1900. M-am plimbat prin oraşul vechi fără ţintă, lăsându-l să mi se arate aşa cum voia el. Străduţele aproape pustii le-am parcurs uşor: lume puţină venise să vadă Baku într-un început de octombrie însorit.

Covoarele în culori tari, întinse pe ziduri de către negustori, leneveau răsfăţându-se parcă sub razele tomnatice ale soarelui. Am hoinărit la întâmplare pe unde mă îndemnau paşii, pur şi simplu, fără să intru în muzee, liberă de orice angajament. Nici măcar în Turnul Fecioarei n-am urcat. Cred că la acel moment speram să mă întorc în curând şi suficient de des ca să pot aprofunda. Mi-au plăcut balcoanele de lemn, bolţile, forma porţilor şi a uşilor, culoarea nisipie a clădirilor, tot oraşul de dinăuntru îngrijit şi elegant. N-am putut să rezist pasiunii pe care o am pentru eşarfe şi în cea de-a doua zi aceasta m-a împins într-una din prăvăliile care vindeau suveniruri. Aveau marfă bună, varietate de culori, ţesături, imprimeuri şi forme, însă şalurile erau mult mai scumpe decât cele pe care obişnuiam să le cumpăr la Damasc.

turnul fecioarei

IMG_3104

IMG_3102

IMG_3109

Oraşul cel foarte nou

Pe Flame Towers nu a fost nevoie să le caut că m-au găsit ele. De pe dealul Parlamentului, faţă în faţă cu marea, tronează deasupra oraşului faimoasele clădiri în formă de flacără, vizibile aproape de peste tot. Noaptea sunt luminate de nenumărate leduri în culori care se schimbă mereu. Prin alte părţi ale globului treaba asta ar putea fi considerată risipă pură de energie. Dar nu şi aici, unde s-a forat pentru prima oară în lume pentru ca „uleiul cel negru” să fie scos la suprafaţă şi exploatat pentru a produce energie. Sunt un simbol cei trei zgârie nori, într-un fel un omagiu adus petrolului, sursa principală de venit a ţării şi totodată emblema oraşului Am citit că, în ultima decadă, s-a construit atât de mult şi de repede încât oameni care s-au reîntors în Baku după câţiva ani stăteau să nu îl mai recunoască. Centrul nou are străzi impecabile, magazine strălucitoare, mall-uri mai ceva ca-n Occident. Zgârie-nori de sticlă şi oţel pentru birourile cine ştie căror multinaţionale, clădiri elegante ca-n Europa care au fost renovate şi hoteluri din toate marile lanţuri de lux sunt aranjate frumos pe bulevarde sufocate de trafic.

IMG_3155

Influenţe şi stăpâniri

Azerbaidjanul a fost mult timp parte din imperiul persan de care îl conectează legături istorice, culturale şi religioase. În regiunea omonimă din nord-vestul Iranului populaţia de etnie azeră este majoritară şi, ca o curiozitate, numărul acestora din Iran îl depăşeşte pe cel al locuitorilor Republicii Azerbaidjan. Afinităţile pe fond etnic cu Turcia sunt evidente, iar cele comerciale nu sunt de neglijat. Cred, însă, că ultima dintre stăpâniri, cea sovietică, şi-a lăsat profund amprenta asupra societăţii azere, vizibilă şi azi. O amprentă străină şi contrastantă cu tot ce defineşte ţara asta. Cea a unui ocupant care nu are nimic în comun cu tărâmul ocupat. Cu toate că religia practicată este islamul şiit, femeile sunt îmbrăcate ca în Europa sau ca în Rusia dacă vrei, pe când în Iranul vecin tot musulman şiit femeile poartă vălul impus de un regim teocratic. Numele de familie au şi azi sonoritate şi desinenţe ruseşti.

Limba azeră face parte din grupul limbilor altaice, fiind de fapt un dialect sau o variantă a limbii turce. Iniţial alfabetul folosit a fost cel arab, apoi cel latin, pentru ca în timpul dominaţiei sovietice să fie impus cel chirilic. După 1991 s-a trecut din nou la scrierea cu caractere latine, însă variantă chirilică este şi ea frecvent întâlnită.

Chiar dacă trăim în era globalizării şi a internetului poţi avea surpriza ca pe stradă tinerii să nu ştie să îţi dea o informaţie în limba engleză. Nici o boabă, nici un cuvinţel. Mie mi-au zâmbit încurcaţi. Dornici totuşi să mă ajute m-au întrebat în schimb dacă pricep rusa. Cu amintirile din şcoala generală şi bruma de cuvinte slave adunate  prin Bulgaria în zece ani de delegaţii, ceva tot am priceput. Gazdele mi-au spus că, pentru tânara generaţie, a vorbi rusa este foarte cool. Mai mult decât engleza. Paradoxal, deoarece ca minoritate etnică, azerii au avut multe de tras din partea ruşilor care i-au prigonit. Să aibă memoria scurtă?

IMG_3118 

Turismul în masă

Manatul azer este aproape echivalent cu euro, iar preţurile piperate (o cafea sau un simplu ceai în centru poate costa de la 2 manaţi în sus), ar atârna greu pentru buzunarul unui turist obişnuit european. Viza turistică se obţine relativ uşor, dar bătaia de cap şi şaizeci de euro pot reprezenta un cost însemnat într-un buget mediu de călătorie. Cu toate că în programul insistent de promovare pe care îl derulează Azerbaidjanul  au fost introduse nu de mult chiar şi curse low cost de la Budapesta spre Baku, personal am mari îndoieli că mulţimile de turişti se vor grăbi aici. Dacă eşti un călător înrăit care a văzut şi răsvăzut ce era de văzut prin lumea asta şi investeşti în această pasiune, vei poposi cu siguranţă şi pe acest mal al mării Caspice, poate într-un tur ce include şi alte ţări din zonă. Dacă eşti genul care completează liste cu numărul destinaţiilor bifate, ai ajuns cu siguranţă deja pe-aici. Nu prea cred că, în scurt timp, capitala azeră va deveni însă o destinaţie pentru turismul de masă.

Când cineva îşi face atâta publicitate prin toate metodele şi pe toate canalele posibile şi imposibile să te atragă, când sume uriaşe sunt investite pentru a schimba faţa unui oraş, însă această transformare pe foarte repede înainte are loc doar pe anumite insuliţe şi nu în întreg, te năpădeşte o vagă dezamăgire. Ştii senzaţia aia când cineva se străduieşte prea tare să demonstreze ceva şi se simte. În prima jumătate de oră am fost impresionată de curăţenia exagerată de pe Baku Boulevard. Şi mi-am zis: e chiar ca în reclame! Când pe drum înapoi, am zărit-o pe femeia aceea îmbrăcată sărăcăcios, cu o basma legată în jurul capului, măturând aleile din parcul de pe faleză şi spălându-le cu mopul, impresiei plăcute i-au luat locul în grabă mila, compătimirea, jena, toate amestecate.

Mie mi-a lăsat un gust amărui această schimbare spectaculoasă în viteză, mai degrabă o copie, o imitare a altora, a altceva. E aidoma unei metamorfoze prea accelerate în care doar o mică parte din corpul unei omide apucă să se transforme în fluture colorat, capabil să zboare. Restul rămâne tot la stadiul de larvă.

Mi-aş dori să mă întorc să văd celălalt Azerbaidjan, poate nu atât de strălucitor, opulent şi promovat, poate mai înapoiat, dar cu siguranţă mai original.

 

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Absolventă de Litere şi pasionată de lectură şi limbi străine, Ana Maria Vaida a călătorit pornind concentric printr-o parte a Europei de Est, din Romania, Ungaria, Bulgaria ca să ajungă în Orientul Mijlociu, în Iran, Vietnam şi chiar in Caraibe. Ana Maria mai spune despre sine următoarele: „Călătorind am învăţat că nu-i bine să pleci la drum cu multe aşteptări şi idei preconcepute. Etichetele şi prejudecăţile se lasă acasă dacă vrei sincer să te alegi cu ceva din călătorit. Am învăţat în timp să iau cu mine doar capacitatea de a mă mira şi multă curiozitate.”