Dune du pyla

Pe la 6 după-amiaza trebuie să fim în faţa hotelului. Ca să ajungem la momentul potrivit. Dacă vreodată a fost un moment pe drept numit „potrivit”, apoi acesta-i.

Am lăsat bagajele în cameră, avem minimul de echipament pe noi. Suntem într-un orăşel în Franţa, cu nume amuzant  şi cu valenţe zăpăcitoare pentru GPS: ne băgase iniţial în parcarea unui spital în loc să ajungem la hotel. Motocicletele încărcate cu care ne plimbăm de aproape o săptămână pe coasta Atlanticului stau adunate toate ciorchine în parcare. Suntem mulţi în grupul nostru, pregătiți de plecare. Mai aşteptăm pe câte unii, alții, să punem toate căştile, toate mănuşile, ne orânduim, ne potrivim unii în spatele celorlați și gata. Pornim cu motoarele mârâite, zumzăite, grupaţi cumva după simpatii sau după mâna providenţei care ne-a adus împreună. Tare faină gaşcă am nimerit aici. Şi ce ciudat, mă gândesc, sunt unii pe care nu i-am văzut în viaţa mea, cu alţii poate am mai ciocnit o halbă. Dar împreună ne potrivim tare bine, în alunecarea pe fuioarele de vânt de pe şosele sau în şerpuirea printre colinele Franţei ne completăm, ne ajutăm şi ne amuzăm între noi de minune.
Aşa şi acum: unii au ales vinul, alţii au luat pahare din cameră, eu car ceva (tot pahare, parcă) în topcase-ul motocicletei, altcineva ne ghidează. Mergem să vedem la apus cea mai mare dună de nisip din Europa. Dacă ar fi să ne luăm după numere cică are 110 m înălțime, vreo 500 lățime și cam 2,7 km lungime, volum în care încap vreo 60 de milioane de metri cubi de nisip, pe număratelea desigur. Pentru mine niciodată cifrele astea nu spun nimic. Nici comparaţii de genul 20 stadioane sau  0.006 Evereşti nu îmi zic nimic.

Ajunsă însă în parcarea de la poalele dunei, pornind după şuvoiul de lume către punctul de interes, verticalitatea dânsei mă dumirește. E mare. Deocamdată pe înalt. Duna asta e aşa un perete aproape drept de nisip, pe care oamenii urcau pureceşte, precum virgulele pe o pagină. Mici de tot eram la baza ei.

la baza dunei
la baza dunei

Bun, dacă tot ne luăm după oameni, hai să facem şi noi la fel: ne descălţăm de pantofi, șosete, tot, pe o băncuţă şi pornim, foş-foş prin nisipul (vertical) și incredibil de mărunt. Ne înfăşoară pe la glezne ca o pânză fină, urcăm, urcăm, gâfâim. Pe undeva prin stânga e o scară de beton cu trepte mari şi înalte, dar pare cumva ca nuca acolo, nu mi-a venit să aleg scara. Am ales în schimb să urc pieptiş prin nisip. Proastă idee, deşi lăudabil de curajoasă: cred că e de zece ori mai greu decât pe scară. Picioarele mi se afundă în fineţea aia de nisip până la jumătatea pulpei sau mai sus, iar când trag să le ridic de-acolo mi-aduc aminte cu jale de toate promisiunile că am să merg la sală şi că o să mă ridic de pe canapea și că o să… E greu. Majoritatea amicilor din tura asta au pornit omenește, pe scară și par că se descurcă mai bine ca noi. Rătăciți prin nisip suntem doar vreo trei din gașca noastră, unul urcă sprinten și voinicește, iar eu cu încă un domn ne poticnim prin nisip și-l bârfim pe al treilea care a zburat așa razant în sus, paralel parcă pe nisip, ne rușinează teribil.

Scara e, dar cine s-o foloseasca?
Scara e, dar cine s-o foloseasca?

Noi tot între două gâfâituri încercăm să mai facem o poză, să mai schimbăm o vorbă. Niște copii frumoși și bălai zboară și ei pe lângă noi. Bine că sunteți voi tineri. Am citit eu odată într-o carte: pe aștia tineri parcă nu-i trage gravitația pământului așa de tare, parcă îi aruncă-n sus. Nu mai știu ce carte, era una deșteaptă.

energie
energie
Din trei salturi am ajuns...
Din trei salturi am ajuns…

În sfârșit ajungem în vârf, de-abia aștept să văd priveliștea de pe partea celaltă. În spate am pădure, în față știu că trebuie să apară oceanul, uite…
Aiurea. Duna are așa o coamă deșelată și înșelătoare, când să zici că ai ajuns se mai ivește un dâmb, trebuie să-l cucerim și pe ăla. Hai încă un pic, pași afundați până spre genunchi. Cred că la cât mă scufund în nisip aș putea face mișcări d-acelea oblice à la Michael Jackson. Amicul sprinten nu se mai vede demult, cestălalt care e lângă mine are o tehnică interesantă, merge vreo 3 metri și apoi se așează în fund pe nisip să-și mai tragă suflul, apoi iar 3-5 metri, apoi iar contact cu solul. Ai putea zice că-s niște salturi teribil de lipite de pământ.

Oare se vede varful?
Oare se vede varful?
...nu, inca mai avem de urcat
…nu, inca mai avem de urcat

No bine. Hai să ajungem odată.

Toată trupa noastră și-a așezat tabăra, aproape tribală, undeva în culmea asta nisipoasă. Normal că au ajuns înaintea mea că doar s-au dus ca oamenii normali, pe scări. De jur împrejur cât vezi cu ochii… aș putea să zic că-i nisip dar aș minți. E cer, cu culori de la alburiu la oranj, amestecate trândav, e limba galben-închis (jaune-foncé) de praf pe care stăm, e pădurea de un verde profund și oceanul, ah oceanul… Ziceam ceva de momentul potrivit la început. Ei bine, am ajuns exact înainte de apus, vom sta aici până intră cu totul soarele sub linia orizontului. Companie ne ținem între noi și mai ciocnim câte un pahar de vin. O vorbă mare zice un om de lângă mine: cât e de superb locul ăsta. Aș vrea să-l împart cu atâți oameni, dragi dar care știu că nu vor ajunge aici niciodată… Știu exact ce vrea să spună și-ncă odată mă simt atât de norocoasă că pot să plec prin atât de multe locuri extraordinare din lumea mare. Ca ăsta, poftim, o imensitate de dună în coasta Franței, așezată într-o rână de către diverși curenți oceanici și vânturi puternice.

Trib de motociclisti
Trib de motociclisti
Padure, ocean si nisip
Padure, ocean si nisip

Mă duc un pic mai încolo, mă desprind un pic de grup să miros mai bine situația și singură. Să fac o poză, să mă uit la îndrăgostiții mai tineri sau mai vârstnici… La un moment dat ciulesc o ureche atentă. Haide bre, mă lași?! De undeva din vale, nu-l văd, dar îl aud, se aude sunet de… cimpoi?

Serios, cimpoi??

Se împletește ciudat, dar cumva potrivit cu atmosfera. Pe alții cred că îi deranjează. Cum să vii domnule cu cimpoiul la plajă?

coloana sonora: sunet de cimpoi
coloana sonora: sunet de cimpoi

Vorbind de plajă, cineva dintr-ai noștri se încumetă și se duce să facă o baie. Acum, nu apa rece m-ar speria, ci ideea de-a mai aburca odată pe dună, pentru că vezi ’mneata, e la fel de mare și galbenă1 pe ambele părți. D-abia m-am suit odată! Pas.
Soarele scade încet, încet, lăsând în spate un cer… arămiu de-a dreptul. De bronz aș zice. Apasă umbrele, apasă pe cuplurile îndragostite care se sărută pe acolo, apasă pe toate angoasele ăstora singuri, încet dar sigur. Nuanțele se schimbă de la minut la minut pe măsură ce se face mai rece albastrul, apa e gri metalizat, ba nu, violet și cerul portocaliu. A dispărut orice urmă de bleu inocent, culorile dau o luptă pe viață și pe noapte.

nisip cat vezi cu ochii
nisip cat vezi cu ochii
Indragostiti la (de) apus
Indragostiti la (de) apus
incet, incet, ne paraseste...
incet, incet, ne paraseste…
totul in jur se raceste
totul in jur se raceste
Gata.
Gata.

Cu ultimele fărâme de raze trimise către noi, soarele se scufundă lăsând în urmă un vânt tăios venit de nicăieri sau din ocean. Brusc totul e mai rece, ceea ce ne trimite și pe noi fuga la vale înapoi la motociclete. Fuga am zis, fuga am plecat! Unii își dau drumul chiar în viteză pe panta pe care urcasem atât de greu, chiote și hăhăieli de peste tot. De la vânt și de la râs am și lacrimi în ochi, nici nu mai văd pe unde calc. Picioarele goale se afundă la fel de tare din fuga mare la vale, și din când în când mă împiedic și cad în fund! Ca un copil la săniuș, așa de mare e veselia.

La coborare multi viteji se-arata
La coborare multi viteji se-arata

Cad o dată, cad a doua… cam pe la a treia, la fel de hăhăită și amuzată și blagoslovită cu  bucuria simplă a alergatului, realizez dezastrul.

In goana mare
In goana mare

Cum mă ridicasem eu așa, săgeată către cer, din nisipul deja rece, pantalonii (blugi, skinny –  ei, nu eu) au făcut la spate un gol cam cât un polonic. Într-însul intrase, insidios aș zice, un mare pumn de nisip care își făcuse loc acolo. Cum unde acolo? În pantaloni bre. Ai mei. Ăia skinny,  adicătelea lipiți (a se citi ”vopsiți”) de persoana mea, că zău, nu încăpea să curgă pe crac niciun fir de nisip oricât aș fi dorit eu să-l scutur…

Mda. Am un mare căuș de nisip în derrière care amenință să se ascundă și mai abitir unde nu străluce soarele. S-a terminat cu alergatul. Merg demn ca un băț, pașii mei sunt deja ca ai unei mici gheișe: apropiați, mă deplasez milimetric. Efort, desigur, inutil: la motocicletă trebuie să desfac larg compasul, altfel nu se poate încăleca pe dânsa.

La revedere
La revedere

Pour la bonne-bouche: am terminat seara într-un dezmăț cu fructe de mare, platouri peste platouri, scoici cu sos Roquefort,  french fries  care în Franța desigur nu sunt numiți așa, vin potrivit și multă distracție.

(Că doar nu puteam să mi te las așa cu ultima frază cu nisipul în pantaloni, nu?!)

 

__________________________________

1 Referință obscură la bancul cu crocodilul care e lung pe ambele părți, dar verde e doar pe spinare. (n.a.)

 

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.