Un oraş scoţian în plină Franţa, pe Valea Loirei
Atunci când ne-am plimbat prin Berry, o frumoasă regiune din Franţa, pe un traseu despre care am povestit deja în articolul intitulat (vai ce surpriză!) Plimbare prin Berry, am poposit pentru câteva ore şi în Aubigny-sur-Nere. Înainte de orice aş vrea să fac o mărturisire. Am ajuns acolo atrasă de un paragraf dintr-un ghid, neştiind decât că Aubigny-sur-Nere a fost dăruit Scoţiei în timpul războiului de 100 de ani, ca răsplată pentru ajutorul oferit împotriva Angliei. Că am avut o profesoară de istorie care mă făcea să învăţ plângând, sădindu-mi, astfel, o mare „dragoste” faţă de materia predată de ea, sunt sigură că am mai povestit pe undeva, aşa că nu te plictisesc cu detalii. Ca să nu mai vorbesc despre perioada minunată, de aur chiar, în care am făcut eu şcoală. Cert este că, în prezent, de fiecare dată când mă trezesc precum cornuta la poarta unor locuri care se hrănesc din fapte cu rezonanţă istorică, mă încearcă un profund sentiment de regret asortat cu ignoranţă şi îmi promit solemn că, până data viitoare, voi încerca măcar să îmi îmbogăţesc vagile mele cunoştinţe în domeniu. Nu am stabilit încă în ce an şi la ce moment va pica această dată viitoare.
Aşa că m-am plimbat prin Aubigny-sur-Nere ca printr-un muzeu, admirând operele de artă vechi, sub formă de case, căutând semne de viaţă, ca să cred că nu e vorba de vreun oraş nelocuit, găsind detalii interesante şi note istorice care, după cum ţi-am spus mai sus, nu contribuiau foarte mult la stima faţă de propria persoană.
Trebuie totuşi să admit că uneori e tare plăcut să descoperi pur şi simplu un loc, fără aşteptări, fără să cauţi ceva nume, fără ghid şi listă de obiective, fără să-ţi pui întrebări sau să crezi că ai nevoie de răspunsuri. Nu e varianta pentru care aş opta în mod constant, dar şi ce groaznic ar fi să pot planifica totul şi să nu mai am parte de niciun fel de surpriză! Iar Aubigny-sur-Nere este în mod cert o surpriză foarte plăcută. Dacă mi-a lipsit ceva, acel ceva a fost prezenţa umană. Nu ştiu de ce, dar parcă toată lumea dormea un somn à la „Frumoasa din pădurea adormită”, cu mici excepţii: 4-5 persoane înfipte în singurele două terase deschise, un om care ne-a privit curios de după o uşă veche de lemn şi o domnişoară care şi-a montat repede un zâmbet pe faţa plictisită, la biroul de informare turistică. Chiar şi drăgălaşii ursuleţi de pluş, îmbrăcaţi în hăinuţe cadrilate, păreau că stau încremeniţi, aşteptând, pentru a fi treziţi, un vesel cântec de cimpoi.
Te las şi pe tine să te bucuri de imagini, le asortez cu un filmuleţ găsit pe Youtube, legat de Fêtes Franco-Ecossaise – sau ce se întâmplă în Aubigny-sur-Nere pe 14 iulie, o dată pe care o cunoaşte chiar şi un ignorant ca mine.
Şi poate mă ajuţi să completez povestea sau istoria, pentru că, deşi a fost tentant, eu una am preferat să nu dau copy paste…
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!