28 decembrie 2014
“We are going to die, and that makes us the lucky ones. Most people are never going to die because they are never going to be born. The potential people who could have been here in my place but who will in fact never see the light of day outnumber the sand grains of Sahara.“* povestește o voce gravă în “The Greatest Show On Earth”, ultima melodie de pe cel mai recent album Nightwish.
În ziua aceea îmi era bine aşa cum eram, un muritor de rând pedalând fără stres prin deșertul Atacama, spre El Pukara de Quitor.
Am închiriat biciclete din San Pedro de Atacama şi am pornit către locul în care se păstrează ziduri ale vechilor fortificaţii pre-incaşe şi pre-europene. Toate aceste fortificaţii poartă numele de pukara, iar una dintre ele e foarte aproape de San Pedro de Atacama. Ca orice alte cetăţi, acestea slujeau fie pentru supravegherea comunităţilor din jur, în vreme de pace, fie ca mijloc de apărare, în vreme de război. Odată ajunşi acolo am citit pe un panou că fermierii din Atacama (atacamenos) creşteau animale, dar erau totodată luptători îndârjiţi. Timp de 20 de ani nu au putut fi învinşi de europeni. Atunci când într-un final au pierdut, capetele conducătorilor lor au „ornat” zidurile, iar de atunci aceste aşezări au purtat numele de „oraşele capetelor”. Acum nu se văd decât nişte capete impresionante şi frumoase, sculptate în piatra roşcată. Ce e cu ele şi ce reprezintă nu ştiu sigur.
Am urcat pe dealul pe care era construită El Pukara de Quitor şi de acolo am admirat oaza verde a cărei viaţă e susţinută de râul San Pedro. Ceva mai departe pe cursul lui se poate vedea şi un canion. Am încercat să mergem până acolo, pe un drum bine bătătorit, dar soarele şi oboseala ne-au pus frână. Petra nu s-a simţit în stare să meargă până la capăt şi, cum ştiam că avem program de plimbare şi seara, ne-am odihnit puţin la umbra unui copac uriaş şi am făcut cale întoarsă.
Pe la patru porneam din nou, de data aceasta cu microbuzul, spre Valle de la Luna. Primele opriri au fost în apropiere de drumul care mergea către Calama, pe marginea căruia admirasem formaţiuni fantastice încă de la sosirea în Atacama. Am urcat undeva deasupra drumului, am oprit la „Piedra del Coyote”, de unde n-am sărit, dar nici n-am ratat poza clasică, pe marginea prăpastiei. Şi da, mie mi-a fost frică, dar am stat frumos şi am zâmbit.
După opririle clasice, ghidul nostru ne-a propus o plimbare pe jos, prin canionul de sare. Spre fericirea noastră toată lumea a fost încântată de idee, iar acum pot să afirm că aceasta a fost cea mai frumoasă experienţă. Dacă nu ţi-aş spune că pe jos era sare, ai crede probabil că am prins zăpadă în deşert. Au fost locuri care mi-au adus aminte de scenele de început din filmul Superman, cele cu sala plină de cristale. Pereţi întregi în care sarea se cristalizase în mici coloane făceau umbră potecii, iar când am oprit şi am tăcut, am ascultat vocea sării ce începea probabil să se răcească, cu pocnete mai mari sau mai mici. Am fi continuat plimbarea şi n-ar fi fost imposibil, dar aveam şi un apus de prins.
Pe drum am mai admirat bicicliști sau motocicliști și am aflat că pietrele numite „Tres Marias” nu mai sunt chiar trei întregi, după ce un turist tâmpit s-a gândit că se poate sui pe una.
Felipe, ghidul cel mai fain pe care l-am cunoscut în Atacama, îşi manifesta din nou dorinţa de a ne oferi ceva mai mult decât am sperat, asigurându-ne că ne conduce pe o dună unde nu sunt mulți turiști. Am urcat pieptiş şi am ajuns cu bine sus de tot, deasupra Văii Lunii, un loc din care puteam stăpâni nestingheriţi asupra întinderilor de nisip auriu sau gri, amestecate cu stânci roşcate, asupra vulcanilor, a umbrelor care se lungeau şi a vântului care se înteţea.
M-am gândit pentru un moment că aș vrea să cuprind deşertul dintr-o privire, nu doar Valle de la Luna ci tot, tot deșertul. Să-l observ de sus, de la înălţimea aceea la care aş avea senzaţia că pot întinde mâinile şi pot remodela formele după bunul meu plac. Preţ de un apus, soarele mi-a strălucit în ochi şi puţin din puterea Mamei Naturi mi s-a strecurat parşiv în suflet, făcându-mă să experimentez o măreţie care, în viaţa de zi cu zi, nu s-ar potrivi deloc cu firea mea timidă şi lipsită de ambiţii de putere.
Înainte să se întunece am pornit din nou la vale pe dună, mai mult pe fund decât pe picioare, o reamintire amuzantă a ceea ce eram: neînsemnaţi, împiedicaţi şi veseli muritori.
*„Vom muri și asta ne face să fim cei norocoși. Majoritatea oamenilor nu vor muri pentru că nu se vor naște niciodată. Ființele potențiale care ar fi putut fi aici, în locul meu, dar care nu vor vedea niciodată lumina zilei, sunt mai multe decât firele de nisip ale Saharei” Nightwish, Endless Forms Most Beautiful.
Text: Roxana Farca
Foto: Alexandru Farca
Citeşte şi:
Itinerariu şi sfaturi practice pentru Chile
Iată că am ajuns în Valparaiso!
Valparaiso şi casele lui Neruda
Crăciun cu peripeţii în Viña del Mar
Atacama, cum am ajuns şi cum ne-am organizat
Atacama, lagune altiplanice şi păsări flamingo
Atacama, El Pukara de Quitor și Valle de la Luna
Patagonia – Pinguinii din insula Magdalena
Patagonia Aysen – Trekking pe gheţar şi plimbare cu caiacul
Trekking în Torres del Paine – sfaturi practice de călătorie
Mulţumiri:
Zborul către Chile a fost posibil cu sprijinul AirFrance-KLM România. AirFrance operează zilnic zboruri pe ruta Bucureşti – Paris – Santiago de Chile. KLM operează 3 zboruri pe săptămână pe ruta Bucureşti – Amsterdam – Santiago de Chile.
Fotografiile de mai sus au fost realizate cu Nikon D90 şi Sony A7, pentru care mulţumesc Sony Romania.
Mulţumim BNI România pentru susţinere.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
