Chiar dacă se află la capătul lumii, Parcul Național Torres del Paine, din Patagonia chiliană, a devenit un fel de Mecca pentru amatorii de drumeții în natură. Listat în multe topuri care includ cele mai frumoase trasee pentru trekking din lume, parcul atrage turiști de pe tot globul prin peisajele sale incredibile. Loc izolat, departe de civilizaţie și supus capriciilor vremii mereu schimbătoare, Parcul Național Torres del Paine este ușor accesibil călătorilor prin potecile clar trasate, prin transportul public bine organizat, prin relieful care nu ridică probleme majore și prin multitudinea de cabane şi opţiuni de campare.
Când e bine să mergi în Torres del Paine
Cel mai bine e să mergi în Chile când la noi e iarnă şi acolo e vară. Sezonul aglomerat este între decembrie şi martie, deşi spre martie începi să stai mai bine din punct de vedere costuri. Martie – aprilie sau septembrie – noiembrie pot fi opţiuni excelente pentru o incursiune în Torres del Paine, chiar dacă acolo poți avea și iarnă și vară de la o oră la alta. Când vine iarna cu depline drepturi (iunie – august), temperaturile scad mult şi s-ar putea ca multe porţiuni de traseu să fie închise.
Cum ajungi în Chile și apoi în Patagonia
În Santiago de Chile, se poate ajunge cu KLM sau AirFrance, iar în funcţie de perioada în care zbori, preţul unui bilet până la Santiago poate varia între 800 şi 1400 Euro.
Santiago – Punta Arenas
Mai iei un avion până la Punta Arenas, unde ajungi cu compania ciliană LAN. Dacă îţi faci rezervare printr-o agenţie locală biletul te costă în jur de 100 Euro. Este un zbor la care rămâi lipit de geam, atât de frumoase peisaje îți trec prin fața ochilor.
Din aeroport iei autobuzul (5.000 pesos de persoană) până în oraș. Poți profita de această oprire pentru a vizita pinguinii de pe insula Magdalena. Noi așa am făcut.
Apoi, aproape cu noaptea în cap, pleci să prinzi autobuzul spre Puerto Natales. De ce este important să ajungi devreme în oraș, înainte de ora 15:00, vei vedea mai departe.
Punta Arenas – Puerto Natales
Se poate întâmpla să rămâi în drum, fără motor, așa că nu ai altceva de făcut decât să aștepți mașina de schimb. După 3 ore de mers pe Ruta del Fin del Mundo, în care reușești cu greu să-ți dezlipești pleoapele grele și să te uiți pe geam, ajungi în mica și aglomerata autogară din Puerto Natales. Lumea se risipește repede, care încotro, pentru a începe pregătirile de drumeție.
În căutarea traseului perfect – unde să te informezi
Primul gând pe care l-am avut atunci când am ajuns în Puerto Natales a fost să ne abandonăm o parte din bagajele care ne folosiseră în cele cincisprezece zile de când eram în Chile. Hostelul la care am stat noi, Lili-Patagonico, oferă dulapuri pentru depozitat – noi am avut un lacăt la noi și s-a dovedit a fi util. Am lăsat aşadar liniştiţi tot ce am considerat că nu este vital: accesorii inutile, suveniruri, un poncho masiv de lână, pantofii sau hainele de vară pe care le folosisem în deşertul Atacama, jucării de acasă și cele agonisite de Petra, pe drum. Înainte de a închide lacătul, am mai făcut un ultim inventar pe negativ. N-am luat laptopul, n-am luat încălţări de schimb, deşi habar n-aveam ce-o să facem dacă plouă toată ziua şi ne udăm. Nimic în plus, strictul necesar.
Cea mai bună şi edificatoare sursă de informare este o întâlnire care are loc în fiecare după-amiază în Puerto Natales. „The 3 o’clock talk” la Erratic Rock este o prezentare gratuită într-un bar, făcută de ghizi cu experienţă, despre traseul pe care urmează să îl parcurgi. Aici afli cam tot ce trebuie să ştii legat de transportul în parc (ore și conexiuni), echipamente, mâncare, modalităţi de abordare a traseului, șamd. Tot de acolo îţi poţi închiria şi echipamente (butelii, saci de dormit, corturi, bețe de trekking, etc.), dacă nu ai putut să cari sau ai uitat ceva. Străzile sunt pline de călători iar barul se umple repede, cu oameni din toate părţile globului. Când am fost noi, nici ghidul nu era de-al locului. Era prima întâlnire cu Babilonul, aşa cum nu-l cunoscusem niciodată şi aveam să-l redescoperim pe traseu. Chiar dacă citisem o carte şi destul de multe articole scrise de alţi drumeţi pe internet, abia prezentarea aceasta ne-a lămurit cu adevărat. Ni s-a reconfirmat că nu e greu, că traseul e în general plat – a nu se confunda cu plat în accepţiune olandeză. Am aflat că dacă trecem de prima zi, vom trece şi de restul, care sunt avantajele şi dezavantajele dacă începem de la vest sau de la est, dar, cel mai important, am primit o grămadă de idei despre ce să ne luăm cu noi de mâncare şi cum să ne gătim uşor ceva cald.
Puerto Natales –Torres del Paine
După ce ai dormit o noapte în Puerto Natales (și îți recomandăm să faci așa), pentru a ajunge în parc trebuie să iei un autobuz, din autogară. Sunt mai multe companii care fac transferul între oraș și parc. Poți găsi unele din ele pe website-ul oficial al parcului, dar noi am mers cu altă companie: Buses Gomez. Celelate fiind: Bus-Sur, Buses Pacheco și Buses Fernández. Dacă ne aducem aminte mai este o variantă, Buses JBA (mai scumpă), dar cel mai important este că în mica autogară se găsesc ghișeele tuturor companiilor și poți să îți cumperi biletele direct de acolo, dacă nu le-ai rezervat deja, poate prin intermediul pensiunii sau hostelului la care te cazezi, așa cum am făcut noi. Un bilet dus-întors a costat 12.000 pesos/persoană (verifică prețul, posibil să fi crescut între timp). Cu mici variații în funcție de companie, sunt două ore de plecare: dimineața 7,30 – 8,00 și după-amiaza, la 14,30. Cam 1,5 – 2 ore durează călătoria până la intrarea în parc, cu o mică oprire pentru o cafea/ceai și alte nevoi.
În parcul Torres del Paine – despre transport și traseu
Există două circuite principale în Torres del Paine. Unul mai mare, în formă de O care necesită minim zece zile, cu o marjă pentru momentele în care vremea şi vântul pot face înaintarea periculoasă. Celălat este varianta scurtă de patru sau cinci zile, în formă de W (W Trek), mai popular şi, bineînţeles, mult mai populat. În sezon poate fi chiar aglomerat, aveam să vedem asta cu ochii noştri. Inițial plănuisem să petrecem patru nopți în parc, deci cinci zile, dar în ultima clipă am realizat că făcusem o gafă cu data de plecare spre România și a trebuit să tăiem de undeva o zi. Am reușit totuși în cele patru zile disponibile să facem circuitul W Trek, chiar dacă nu integral. O persoană antrenată l-ar putea parcurge fără probleme, dar noi am preferat să nu ne forțăm, nici pe noi, nici pe copil, așa că am mai scurtat uneori din brațele W-ului. Vei putea afla toată povestea din revistă*. Să ne întoarcem acum la abordarea traseului.
Prima oprire se face la intrarea în Torres del Paine – Laguna Amarga, unde plătești taxa de intrare în parc (18.000 pesos/persoană) , primești instructajul cu ce să nu faci/ce este interzis în parc și o hartă.
Dacă începi pe W Trek de la est spre vest, atunci cobori la Laguna Amarga şi de acolo mergi pe jos (1 oră) sau cu un alt autobuz până la punctul de start, Refugio Las Torres. Toată lumea spune că dacă afară e senin, nu trebuie să ratezi şansa de a vedea turnurile şi că, în acest caz, e bine să începi de la est. Ce spun mai puţini e că Valle Ascension este cea mai lungă urcare continuă de pe tot traseul, așa cum am văzut noi la coborâre. Nu e nimic tehnic la mijloc, dar când ai în jur de 11 kilometri de mers la deal, parcă nu ai vrea să o faci cu rucsacul plin cu provizii.
Dacă începi același traseu de la vest la est, atunci mergi mai departe, cu același autobuz, către Pudeto, de unde iei catamaranul (15.000 pesos/persoană) către Refugio Paine Grande.
La final, pentru a ieși din parc (pe la Refugio Las Torres), există microbuze care te scot în jumătate de oră la Laguna Amarga (2.500 pesos /persoană), locul în care schimbi cu autobuzul ce te lasă două mai târziu în Puerto Natales.
Din jurnalul nostru: Iată-ne înghesuiți din nou, pe catamaranul micuţ care traversa lacul Pehoe, către Refugio Paine Grande, punctul vestic de intrare pe traseu. Două fuseseră motivele pentru care ne hotărâsem să începem aşa, dacă nu cumva chiar trei. Primul era vremea destul de întunecată, care ne obturase orice fel de vedere asupra Turnurilor, al doilea era că scăpam de cel mai lung urcuş din tot traseul, aflat între Refugiul Torres del Paine şi Turnurile cu pricina şi, nu în ultimul rând, ni se părea mult mai romantic să vedem răsăritul la Torres del Paine în ultima noastră zi în parc, dacă vremea şi forţa aveau să fie cu noi. Catamaranul sălta pe valurile lacului verde, apropiindu-se de ţărm, iar lumea începea să îşi iasă din starea de somnolenţă şi să se pregătească de marea cursă. La sosire, cu rucsacii în spate, toţi alergau spre locul de campare, grăbiţi să prindă locurile cele mai ferite de vânt. Dacă pe la amiază, când am ajuns noi, am avut de unde alege, până seara abia dacă mai aveai pe unde să păşeşti fără să te împiedici de sfori şi să te prăbuşeşti fatal peste cortul altuia.
Unde dormi în parc
Trebuie să știi că nu ai voie să campezi unde te taie capul și sunt două companii care își impart teritoriul parcului din punct de vedere al cazărilor: Fantastico Sur și Vertice Patagonia. Diferența se simte la buzunar, campingurile Fantastico Sur fiind mai scumpe ( ex: 8.500 pesos /persoană – Refugio y Camping El Chileno, 5200 pesos/persoană – Paine Grande).
În Parcul Naţional Torres del Paine există trei variante de cazare:
- refugiile, caz în care se recomandă rezervarea locului cu mult timp înainte, altfel este imposibil să găsesști un loc liber, iar un pat costă aproximativ 6o USD /persoană;
- corturile gata montate (aprox 40 USD / 2 persoane);
- propriul cort (între 0 dolari, în campingurile gratuite – ex. Campamento Italiano la intrarea înValea Franceză, şi între 9 – 14 USD / persoană în campingurile private). Doar trebuie să iei în calcul că nu poți dormi mai mult de o noapte în campingurile gratuite.
Completare ulterioară, important: Prețurile au fost valabile la momentul călătoriei noastre. Te rog să citești și comentariile, se pare că au apărut reguli noi și trebuie făcute rezervări înainte, chiar și pentru cort. În plus, tot din mesajele pe care le-am mai primit de la alți cititori și călători care ne-au luat-o pe urme, am aflat că se comunică foarte greu pe mail, rezervările trebuie făcute cu mult timp înainte, iar unele campinguri nu (mai) permit gătitul și te obligă să mănânci la restaurantele lor, unde prețurile sunt foarte mari. Pentru informații la zi verifică tarifele și condițiile pe Fantastico Sur și Vertice Patagonia
Ce și cum mănânci
Chiar dacă nu dormi în refugii, poți mânca la restaurantele de acolo, trebuie doar să ai grijă să anunți din timp (între 4 – 6 pm) că vrei masa (11.000 pesos/persoană).
Dacă mergi cu rucsacul în spate și cu provizii la tine, vei fi constrâns să gătești doar în spațiile special amenajate în cadrul fiecărui camping (acolo unde există, altfel nu ai voie). Vei avea nevoie de echipament de încălzit, vase și evident mâncare. Plus o pereche de coate ascuțite, mai ales dacă te nimerești în aglomerația din plin sezon, ca noi. Poți cumpăra câte ceva și de la refugii dar să te aștepți că te va costa de cel puțin două ori mai mult.
Am urmat sfatul celor de la Erratic Rock și combinația de paste combinate cu supă la plic a fost o varianta câștigătoare, gustoasă și hrănitoare în același timp.
Tot ceea ce vedeți în poză ne-a ajuns pentru cele 4 zile petrecute în Torres, la 3 oameni, ba chiar au și rămas niște batoane de cereale, am cam exagerat cu ele.
Apa nu este o problemă în Torres del Paine, o dată la jumătate de oră găsesști un pârâiaș sau un ditamai râu pentru a-ți potolești setea.
Despre echipamente
Dacă ne-ar fi întrebat cineva dacă suntem suficienţi de pregătiţi pentru tura aceasta, i-am fi răspuns cu sinceritate că nu. Nu aveam multă experienţă, făcusem doar câteva trasee montane împreună prin România, şi acelea doar pentru o zi, cel mult două. Tocmai de aceea găsirea echipamentului potrivit a fost o adevărată provocare, provocarea melcului – cum să mergi cu familia după tine sau casa în spinare, prin Torres del Paine.
Trei criterii au stat la baza găsirii echipamentului potrivit: să fie cât mai ușor, rezistent și călduros. Nu am lăsat nici prețul deoparte, alegând în final raportul calitate / preț cel mai bun.
Așa am ales un cort ușor și foarte rezistent la vânt (avea să fie testat cu brio în ultima noapte, când doar montatul lui ne-a luat aproape o oră, pe un vânt foarte puternic împănat din când în când cu rafale de ploaie). Nume de cod – Vango Tempest 300 (versiunea 2014), specificații pe scurt: 3 persoane, 3,4 kg, spațiu generos pentru depozitarea rucsacilor, montare ușoară. Cum în România modelul 2014 aparea în Ianuarie 2015, l-am comandat din Irlanda și în 5 zile l-am avut acasă.
Cred că alegerea sacilor de dormit ne-a dat cele mai multe bătăi de cap, la egalitate cu alegerea cortului. Am avut șansa să văd într-un magazin din Varșovia niște saci de puf, călduroși, ușori și convenabili la preț – producător Cumulus. Cum aflasem că pentru doamne temperatura de confort trebuie să fie cu 5 grade mai puțin decât cea pentru bărbați, am mers pe două variate: Cumulus – Mysterious Traveller 700 pentru partea friguroasă a familiei – Roxana (material: Pertex Quantum, puf de gâscă 700g, 700 cuin, 1 kg, temperatură de confort -5°C) și Lite 400 (material: Pertex, puf gâscă 400 g, 850 cuin, 750 g, temperatură de confort +2°C ) pentru partea călduroasă a familiei (Alex și Petra). Puteam comanda direct din Polonia, dar împrejurări favorabile ne-au dat șansa să-i cumpărăm de la noi.
Cum bugetul nostru nu a fost nelimitat, pentru gecile de puf am optat pentru variatele cele mai bune găsite în Decathlon.
Gecile și sacii de dormit de puf și-au făcut cu brio datoria, iar încălzitoarele pentru mâini şi picioare (geniale invenții) au ajutat în nopțile mai reci. Importante au fost și gecile rezistente la vânt și ploaie, saltele ușoare și bune izolatoare (Therm-A-Rest ProLite Women Regular și Therm-A-Rest ProLite Regular) și, nu în ultimul rând, rucsacii, o alegere la care trebuie să ai multă grijă. Să nu uităm de ochelarii de soare, de crema de soare (nu e glumă, soarele chiar este periculos pe acele meleaguri, toată lumea te avertizează), ciorapii sau tricourile de lână, toate la minim, pentru că nu vrei să îți îngreunezi rucsanul inutil și să nu te bucuri cu adevărat de aceasta frumoasă plimbare.
Legat de transportul rucsacilor ca bagaj de cală, nu trebuie să îți faci prea mari probleme. În aeroportul din Santiago îți dădeau saci mari de plastic în care să-i ambalezi, saci pe care puteai să-i refolosești și la celelalte zboruri, dacă nu primeai și acolo.
În final, greutatea totală a celor trei rucsaci (fără mâncare) a fost de aproximativ 26 kg. Nu e rău pentru trei săptămâni de călătorie la capătul lumii, între deșert și ghețari, pentru trei persoane. Am mai avut cu noi o geantă foto și un rucsac mic pentru traseele scurte, făcute după ce montam cortul în camping.
Dacă vrei mai multe detalii legate de traseu:
Rămânem la dispoziția ta, dacă ai în continuare neclarități sau întrebări la care nu am răspuns deja în acest articol. Mai multe detalii despre toată călătoria noastră în Chile găsești în articolul introductiv, Un loc la geam pentru Chile, țara de la capătul lumii. Itinerariu și sfaturi practice. Înainte de plecare noi am mai consultat un ghid bun, „Torres del Paine: Trekking in Chile’s Premier National Parc”, de Rudolf Abraham, editat de Cicerone (disponibil în engleză).
* Povestea noastră despre cele patru zile în familie, cu rucsacul în spate prin Patagonia, a ocupat nu mai puțin de unsprezece pagini în National Geographic Traveler. Iată un fragment:
Text: Roxana Farca
Foto: Alexandru Farca
Citeşte şi:
Itinerariu şi sfaturi practice pentru Chile
Iată că am ajuns în Valparaiso!
Valparaiso şi casele lui Neruda
Crăciun cu peripeţii în Viña del Mar
Atacama, cum am ajuns şi cum ne-am organizat
Atacama, lagune altiplanice şi păsări flamingo
Atacama, El Pukara de Quitor și Valle de la Luna
Patagonia – Pinguinii din insula Magdalena
Patagonia Aysen – Trekking pe gheţar şi plimbare cu caiacul
Trekking în Torres del Paine – sfaturi practice de călătorie
Zborul către Chile a fost posibil cu sprijinul AirFrance-KLM România. AirFrance operează zilnic zboruri pe ruta Bucureşti – Paris – Santiago de Chile. KLM operează 3 zboruri pe săptămână pe ruta Bucureşti – Amsterdam – Santiago de Chile.
Fotografiile de mai sus au fost realizate cu Nikon D90 şi Sony A7, pentru care mulţumesc Sony Romania.
Mulţumim BNI România pentru susţinere.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
