A trecut cu puţin peste un an de când am depăşit graniţele ţărilor Europene către Asia, în noiembrie 2008. Am vizitat atunci China şi apoi India, două ţări în care nici nu visam să ajung atât de repede.
Dintre cele două, cel mai mare impact vizual, olfactiv şi totodată auditiv l-a adus experienţa indiană. Ceea ce îmi vine în minte în primul rând este sentimentul de uşurare vecin cu panica şi frica, pe care l-am simţit la 2 săptămâni de la revenirea în ţară. Am plecat din India exact înainte de atacul terorist care a avut loc în Mumbai. Un recent reportaj de pe Discovery Channel (sper să nu mă înşel) m-a făcut să retrăiesc sentimentele rămase acolo în sufletul meu de mai bine de un an de zile. Mă uitam şi nu-mi venea să cred că trecusem pe acolo.
E momentul totuşi să fac o precizare. Nu am fost în scop turistic. A fost o oportunitate legată de meseria mea. Dar e evident că mi-am pregătit papilele gustative şi echipamentul foto pentru această experienţă.
Înainte de plecare am fost sfătuiţi referitor la vaccinările necesare: “Certainly Typhoid, Hepatitis, Tetanous and Diphteria would probably be strongly recommended”. Nu le-am făcut. Am plecat cu următoarele recomandări: a se spăla mâinile cât mai des, a nu se consuma alimente crude – ci totul fiert / gătit. A se evita fructele, care se găsesc în hotel la discreţie şi paharele care nu sunt bine uscate, a nu se consuma băuturi cu gheaţă. Tot la fel de adevărat este că unele dintre recomandări au fost mai mult sau mai puţin respectate, mai ales după ce te obişnuiai cu locul (ex. fructele 🙂 şi chiar gheaţa). O altă recomandare: pastile anti-malarice pe care am refuzat să le iau, oricum era prea târziu.
Să încep cu începutul. Zborul a fost lung, foarte lung (decolare la 7 am din Bucureşti, aterizare la 23.40 la Mumbai – ora locală). Am şi dormit, cu frecvente întreruperi din cauza micilor “intermezzouri culinare” oferite de staff-ul aeronavei. Am ajuns noaptea în Mumbai. Prin geamurile avionului puteai întrezări, prin puzderia de luminiţe, aglomeraţia urbană, şi nu mă refer aici la hoteluri sau blocuri. Simţul olfactiv parcă începuse şi el să fie “agresat”.
Am coborât din avion şi ne-am îndreptat către ieşire. Nu am reţinut prea bine înfăţişarea aeroportului, eram prea obosit şi în acelaşi timp nerăbdător să descopăr măcar puţin din ceea ce reprezintă India.
Cred că era aproape miezul nopţii când am ieşit în aerul de noiembrie, încălzit şi umed al Mumbaiului. Am intrat într-o forfoteală de maşini şi oameni. Fiind un grup destul de mare, organizarea a fost pregătită dinainte, am fost preluaţi şi depozitaţi la hotelul aflat nu foarte departe de aeroport.
Într-adevăr India este pe bună dreptate ţara contrastelor. De la lux până la mizerie nu e nevoie uneori decât de câţiva metri sau doar de o schimbare a direcţiei în care priveşti. Cineva spunea că după ce te obişnuieşti cu mirosul, începi să fii atent la ceea ce este în jur. Eu cred că m-am obişnuit foarte repede.
La ora aceea nu erau multe de văzut şi simţit, doar hotelul în care ne-am cazat – Leela Kempinsky. Un sentiment ciudat, de nelinişte l-am simţit la intrarea în hotel. Maşina s-a oprit la o barieră şi soldaţi înarmaţi au verificat pe îndelete existenţa / absenţa bombelor, explozivilor, etc.. La intrarea propriu-zisă în hotel am trecut printr-un punct de verificare ca la aeroport. În zilele următoare, în Mumbai, aveam să întâlnim aceleaşi tehnici de verificare la mall-uri şi alte hoteluri (cu siguranţă numai hotelurile cu ceva mai multe stele erau prevăzute cu aşa ceva).
Mirosul plăcut degajat prin arderea beţişoarelor parfumate – pe numele lor indian – agarbatti – încă îmi este viu în memoria olfactivă. Într-o ambianţă de lux am reuşit să mâncam în singurul restaurant deschis la ora aceea – Citrus, după care am explorat oaza în care ne aflam, retrăgându-ne în cele din urmă în “vastele apartamente” ale hotelului.
Primele două zile le-am petrecut în Mumbai, mai bine zis învârtindu-ne într-o mică parte a oraşului. Hotelul Leela a fost baza noastră atât la venire cât şi la plecare.
Am avut noroc ca în prima zi să ni se ofere un tur al oraşului. Multe din fotografii au fost făcute “din mers”.
Şi cum mă simt mai bine când vorbesc imaginile, încep scurtul periplu indian cu un calup de fotografii sub denumirea generică de Contraste.
va urma
Articole similare:
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
