Vi s-a întâmplat vreodată să fiţi fascinaţi de fizionomia unui om urât, dar nu aşa, urâţel, ci urât de-a dreptul? Vi s-a întâmplat să nu vă puteţi lua ochii de la el, ba chiar într-o anumită măsură să simţiţi un fel de simpatie, de curiozitate, o dorinţă incertă de a şti cum e acel om şi ce se ascunde sub urâţenia lui? Vi s-a întâmplat în acelaşi timp să vă lase rece o figură pe care toţi ceilalţi o consideră standard de frumuseţe?
Suntem cu toţii atraşi, uneori, de ceea ce este definit ca urât. Nu are sens acum să încercăm să disecăm noţiunile de urât şi de frumos, de asta s-a ocupat Umberto Eco în Istoria Frumosului şi Istoria Urâtului. Aşa cum nu are sens să intrăm în detalii legate de caracter sau de frumuseţea interioară. Şi asta pentru că nu vă voi vobi de oameni şi sufletele lor ci vă voi vorbi despre natură. Iar natura este mare maestră în a ne surprinde cu frumuseţea ei, chiar şi acolo unde ne-am aştepta să găsim urâtul.
Iar o vizită la Vulcanii Noroioşi dovedeşte fără doar şi poate acest lucru!
Oameni din toate ţările ar trebui să vină să vadă acest fenomen destul de rar în lume (am înţeles că doar în Siberia, Australia, insula Trinidad şi în Caraibe se mai pot observa astfel de manifestări). Pentru un european, Buzău – România ar putea fi poate cea mai comodă soluţie pentru a-şi satisface curiozitatea.
Drumul până acolo este foarte frumos, o mare de verde şi o şosea şerpuind printre valuri de coline. (Pe drum câţiva oameni slabi, cu priviri flămânde şi siluete transparente, îţi mai taie din extaz).
Apoi, după toată baia asta de verdeaţă, sezonieră până la urmă, eşti trezit brutal şi cazi ca din lună, sau mai bine spus ca pe lună. Ai ajuns! Ai în faţă o suprafaţă întinsă, neregulată, albă, aridă, crăpată, cu bube mai mici sau mai mari răsărind pe ea. Dacă ar fi pielea unui om, probabil că ar semăna cu un soi de ciumă. Dar nu e şi aşa cum spuneam mai sus, te atrage în frumuseţea sau urâţenia ei, cum s-o defini…
Noroiul nu este ceva frumos în sine. Cu toate acestea o luptă în noroi poate fi sexi, o aventură offroad sau pe două roţi pe drumuri nămolite poate fi o poveste frumoasă. Iar un peisaj straniu în cadrul căruia bolborosesc paşnic mici vulcani noroioşi poate fi uluitor. Pe alocuri o limbă de noroi se scurge lucind în soare sau se usucă apărându-ţi ca o piele abandonată de un animal preistoric. Iar ploile şi şuvoaiele de apă au modelat terenul în forme pe care îţi vine să le fotografiezi din toate unghiurile posibile.
Alex mi-a pus şi mie un aparat în mână şi chiar dacă eu nu am ocupaţia asta de obicei, m-am trezit atrasă în jocul de imagine, în căutarea contrastelor dintre solul uscat şi verdele din depărtare, dintre alb şi cerul albastru.
La Pâclele Mici am savurat şi mai mult liniştea, la un moment dat rămăsesem doar noi şi natura. Poate că dealul pe care trebuie să îl urci împiedică lumea să dea năvală, deşi e mult mai frumos decât la Pâclele Mari. Cerul se curăţase, vântul bătea destul de tare iar vulcanii îşi vedeau de treaba lor, eliminând gaze de la mii de metri adâncime. Un slab miros de sulf se simţea, amestecat cu parfumul plăcut de iarbă adus de vânt.
Vulcanii Noroioşi sunt un loc perfect pentru week-end şi de aceea am publicat acest articol astăzi, vă puteţi deja hotărî să mergeţi. Se poate ajunge uşor atât din Bucureşti cât şi din Braşov. Din localitatea Sătuc (pe DN10), o luaţi spre Berca. După ce treceţi de râul Buzãu, drumul se ramifică din nou şi continuaţi spre stânga, apoi dreapta după numai câteva sute de metri, urmând indicatorul spre Chiliile (la stãnga drumul merge spre o mânăstire). În aproximativ 10 Km găsiţi încă o intersectie, unde faceţi dreapta. La indicatorul cu Muddyland (apropo, un site interesant) puteţi să faceţi stânga către Pâclele Mari, sau înainte spre Pâclele Mici.
În parcarea de la Pâclele Mici am găsit măsuţe şi umbreluţe, perfecte pentru a organiza un picnic – sau dacă preferaţi iarba, e destulă pentru toţi pe deal. Pe drum spre vulcani, la început, mai e câte o măsuţă şi uimior, sunt coşuri de gunoi. Asta nu împiedică românul să arunce petul în mijlocul vulcanului sau să îşi pună talpa pe vârf, semn că a fost şi pantoful lui puma pe acolo.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
