Mă plângeam în episodul anterior că am ajuns la Vişeu de Sus şi că nu mi-a plăcut deloc ceea ce am găsit, aşa că am luat-o înapoi spre Vişeu de Jos cu gândul de a încerca să regăsesc un loc mai retras, mai liniştit…
Mă uit în dreapta şi în stânga drumului dar nu văd nicio poartă la care să îmi vină să opresc. La un moment dat văd un semn de pensiune şi merg înainte. Sus pe o culme se vede o casă frumoasă, în apropierea căreia se află o biserică mică de lemn. Un impuls mă împinge în sus pe aleea pietruită, străjuită în stânga şi în dreapta de copaci bătrâni. Opresc cu grijă în curtea vilei mai mult cu gândul la pietrişul dens de sub picioare şi la căţelul care îmi latră înverşunat la un picior, decât cu ochii la faţadă, ca să caut o „Raza soarelui”, un „Dorul muntelui”, o „Maria”, ceva, un nume care să îmi confirme că e vorba de o pensiune, nu de o casă particulară.
Lătratul câinelui scoate din casă o doamnă care mă priveşte încruntată. Nu mai am nevoie de prea mult ca să mă prind că am nimerit pe o proprietate privată, iar cuvintele ei politicoase dar foarte ferme îmi cimentează părerea de rău. Halal intuiţie imi zic eu în timp ce scot casca şi încerc să îmi scuz intruziunea.
Şi iată că ceva se schimbă deodată, doamna se arată interesată de cum călătoresc eu singură pe motor, zâmbeşte şi pe negândite mă trezesc într-o casă superbă, aşa cum numai în filmele americane am văzut, cu prânzul cald în faţă. Mănânc o ciorbă delicioasă, din care de emoţie mai scap şi pe faţa de masă de un alb imaculat, apoi un peşte la cuptor cu legume. Nici nu ştiam că îmi era atât de foame. Dragă doamnă, dacă vei citi aceste rânduri, îţi mulţumesc încă o dată pentru ospitalitate!
La plecare arunc un ochi către ceea ce semăna cu o biserică de lemn şi aflu că e cavoul familiei. Rămân fără cuvinte, îmi găsesc totuşi vocabularul necesar pentru a mulţumi şi fac din nou echilibristică prin pietriş şi pe lângă botul căţelului, hotărât se pare să se sinucidă! Oare de ce? Să fiu câine, cred că m-aş bucura să stau pe lângă o astfel de casă…
Şi pentru că aceeaşi doamnă mi-a recomandat să caut o pensiune în staţiunea turistică Borşa, las lucrurile să îşi urmeze cursul şi pornesc spre Moisei, apoi Borşa.
Primul lucru pe care îl observ este că Borşa se întinde pe foarte mulţi kilometri. Mă tot gândesc la faptul că nu staţiunea ar fi alegerea corectă, cu siguranţă că preţurile acolo sunt mai piperate. Exact când cuget eu mai intens la asta, văd un semn la stânga, Baia Borşa. Ce-ar fi să cercetez puţin în direcţia aceasta?
Merg, merg, nimic interesant, acelaşi asfalt accidentat cu pretenţii de drum. Totuşi faptul că mă depărtez de şoseaua principală mă face deja să mă simt mai bine, iar piscurile înzăpezite pe care le văd în spate, în oglinzi, completate cu muntele înverzit din faţă, îmi dau o primă confirmare că sunt acolo unde trebuie. Din nou, nu-mi termin bine gândul că văd un indicator, Pensiunea Carmen, iar în scurt timp ajung în dreptul casei.
Puţin sceptică mă dau jos şi întreb de o cameră. Un băieţel rămas de pază în micul magazin de la parter zâmbeşte şi el la fel de sceptic şi îşi cheamă tatăl. Tatăl mă priveşte la rândul lui nu foarte hotărât şi îşi sună soţia: „este o doamnă aici, ar vrea să stea la noi, o noapte, o primim?”. Răspunsul este afirmativ, preţul este foarte bun (40 RON) aşa că mă instalez într-o cameră drăguţă, cu 3 paturi, mai mult decât suficient. Vreau să testez interentul înainte de a promite că stau 3 nopţi, proprietarul îmi spune că nu merge cu modemul de Vodafone şi sunt cam dezamăgită. Verific totuşi şi merge, aşa greu cum merge prin tot Maramureşul dar merge!
Las totuşi virtualul şi ies în curte. Dacă tot drumul cerul a fost mai degrabă înnorat, aici este soare şi cerul are un albastru intens. Copacii sunt înfloriţi iar balansoarul parcă mă aşteaptă pe mine. Îmi iau o carte şi încep să citesc. Nu mi-e bine, nu mi-e bine deloc! 😀
Mai târziu apare şi doamna, care îmi aduce o cană cu lapte cald şi îmi dă sfaturi pentru a doua zi. Îmi recomandă să merg să văd un anume schit, la care îmi spune că pot ajunge cu motorul. Aici trebuie să fac o paranteză. Nu ştiu de ce, dar am observat că cei care nu merg cu motorul au senzaţia că e mult mai uşor să treci cu el prin porţiuni dificile, poate chiar mai uşor decât cu maşina. Lucru care este valabil dacă ai scula potrivită…. Aşa că am învăţat să fiu prudentă şi tot pun întrebări. Probabil că o mică îndoială se înfiripă în mintea gazdei mele şi la un moment dat vine şi îmi spune că a vorbit cu un vecin, care tocmai a fost pe acolo şi că nu e deloc recomandabil să merg cu motorul. Dar că vecinul respectiv mă poate duce el pentru că are o maşină bună, un 4×4.
Nu foarte hotărâtă încep să mă întreb: bun, dar oare e un om de încredere? Maşina lui e încă în faţa pensiunii aşa că gazda mea, simţindu-mi ezitarea din voce, mă invită să îl cunosc şi să vorbesc direct. Văd o pereche de ochi care nu pot aparţine unui om rău aşa că nu facem decât să stabilim o oră aproximativă pentru a doua zi.
Mă retrag uimită, gândindu-mă la cum am ajuns aici, la felul în care în Vişeu am cunoscut întâmplător un om bun care mi-a recomandat să vin în Borşa, cum în Borşa am făcut eu aşa, aiurea, stânga spre Baia Borşa, cum proprietarii buni ai unei pensiuni au deschis doar pentru mine (nu mai erau alţi clienţi), cum exact când aflasem despre un loc care merită vizitat, dar la care nu ştiam dacă pot ajunge fără să îmi rup ceva, a apărut acest al treilea om bun, care s-a oferit să mă ducă să-l văd… Şi nu e pentru prima dată când lucrurile se înlănţuie aşa la acest drum, să fie o magie?
Episoade anterioare:
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
