Ploaie, soare şi primăvară în Arbanasi

Mie tot nu îmi este clar cum se scrie corect numele acesta: Arbanasi sau Arbanassi? Arbanasi apare cel mai frecvent în engleză iar în română am întâlnit ambele forme, şi cu un s şi cu doi de s. Dar ştiţi ceva? Indiferent cum se scrie locul acesta este la fel de frumos. Aşa cum e la fel de interesant pe ploaie sau soare, la început de primăvară sau în orice alt anotimp. Bineînţeles că orice aşezare e mai fermecătoare atunci când cerul e senin şi culorile sunt vii şi că am scâncit când ne-am trezit cu ploaie în prima dimineaţă acolo! Asta nu ne-a împidicat să o luăm la pas şi să ne plimbăm. Aşa cum, atunci când a ieşit soarele, am renunţat la planul acelei zile pentru a mai face o plimbare din care ne-am întors bronzaţi cu tricou.

Am ajuns în Arbanasi în formula magică 2 roţi + 2 roţi + 4 roţi. Alex a avut companie în maşină doi copii – din fericire, la fiecare drum copiii sunt mai mari şi mai uşor de suportat. Eu, pe motor, am avut companie la drum. Una peste alta toată lumea a fost fericită şi, chiar dacă gradele de afară mi-au mai zgâlţâit din când în când umerii, i-am făcut în ciudă costumului de ploaie care a rămas închis în geantă toată vacanţa.

Drumul până la Veliko Tarnovo (sau Turnovo, altă dilemă) a fost superb ca de obicei. Îmi era dor de el, aşa liber cum îl ştiam. Am ales să plecăm cu o săptămână înainte de Paşte, când lumea nu începuse încă a roi spre Bulgaria şi am prins pustiu peste tot, până aproape de revenirea în ţară. Vineri, când noi ne îndreptam liniştiţi spre România, banda opusă era, într-adevăr, mult mai populată cu maşini luxoase de pe plaiuri mioritice.

Fac o paranteză pentru a-mi exprima mirarea faţă de toţi cei care încă se mai tem să călătorească în Bulgaria cu maşina proprie. Vă garantez că şoselele nu sunt populate de hoţi şi nici de creaturi mitologice înfiorătoare dotate cu chipiu şi detector de radar. Şi spun asta ca şofer şi mai recent motociclist care traversează Bulgaria de cel puţin 10 ani încoace. Da, se mai fură câte o maşina. În România nu se întâmplă asta niciodată, e adevărat :D. Da, te mai opreşte un poliţist DACĂ ai depăşit banda continuă sau ai închis ochii la semnalele maşinilor care au grijă să te prevină şi da, s-ar putea să te coste 5 euro. Mare pericol mare! Vă amintesc că, deşi drumul este foarte liber uneori şi asfaltul într-o stare mult mai bună decât în România, nu e cazul să vă comportaţi ca pe autostrada din Germania. Pentru simplu motiv că nu sunteţi acolo. În rest păstraţi-vă bunul simţ, încercaţi pe cât puteţi să respectaţi regulile şi porniţi la drum! Bucuraţi-vă de această ţară frumoasă, pentru că aveţi multe de văzut în ea!

Am închis paranteza.

La doar 180 de km de Bucureşti se află Veliko Tarnovo – sau Turnovo, încă o dilemă! Nu mă opresc acum asupra oraşului, pentru că s-a mai scris pe aici despre el. L-am regăsit cu plăcere şi amintiri fel de fel, am trecut pe lângă cetate, am luat-o pe un pod la stânga şi am început să urcăm spre Arbanasi, un sat vechi şi pitoresc aşezat pe una dintre culmile din jurul oraşului.

Drumul e virajat şi trece pe lângă stânci cu forme ciudate, deschizându-se la vârf într-o panoramă superbă asupra cetăţii şi oraşului.

Arbanasi pune stăpânire pe tine imediat ce treci de zonele mai deschise şi începi să te strecori pe străduţe. Te uiţi în jur din mers şi pur şi simplu nu-ţi vine să crezi, totul pare încremenit în timp fără să fie trist sau decrepit. Poate că tocmai de aici vine farmecul lui: străzile pietruite şi zidurile fascinante din pietre mari ascund atât case vechi, aşa cum erau ele acum câteva sute de ani cât şi ditamai vilele frumoase care păstrează, dintr-un bun simţ ce lipseşte cu desăvârşire românilor, măcar aparenţa stilului de construcţie tradiţional.

Dacă satul de acum dovedeşte că proprietarii acestor vile nu suferă în niciun caz de foame, nici în trecut nu cred că au existat astfel de probleme. Centru comercial important prin secolele 17 – 18, Arbanasi avea legături cu România, Grecia sau Turcia iar nobili valahi au avut reşedinţe temporare pe aici. Aici a fost înfiinţată prima şcoală greacă din Bulgaria iar slujbele în ciudatele biserici se ţineau de asemenea în greacă. Spun ciudate pentru că în contrast cu aspectul lor simplu la exterior, precum nişte obişnuite case, interiorul era deosebit, abundând în picturi. În prezent cea care merită cu adevărat văzută este Nativity Church – nu ştiu cum se cheamă în bulgară, lucru care vă poate da puţin de furcă, noi nu am reuşit să o găsim din prima. Ambiţioşi am încercat să le vedem şi pe celelalte, nu am reuşit chiar pe toate însă din tot ce am mai vizitat niciuna nu se apropie măcar de abundenţa picturilor murale din Nativity Church. Am avut noroc şi de o vizită ghidată,  alături de un grup de americani şi în paralel cu un autocar de francezi. Biserica e declarată muzeu, pentru conservarea picturilor. A doua pe lista ar putea fi mânăstirea The Assumption of Virgin Mary (iertaţi-mă că dau iar denumirea în engleză), a cărei icoană făcătoare de minuni (presupun, după felul în care se ruga cineva în faţa ei) e copiată pe post de suvenir în mici magazine.

Recomandarea mea cea mai serioasă este să vă plimbaţi aiurea pe străzi. Să abandonaţi drumul principal cu restaurantele şi magazinele lui şi să urcaţi către casele aşezate sus pe dealuri, pe alei neasfaltate, să trageţi cu ochiul prin curţi (acolo unde se poate, zidurile sunt groase şi porţile grandioase, în multe cazuri), să mâncaţi într-o grădină şi să mergeţi să vedeţi caii de la herghelie antrenându-se. Am cunoscut aici două doamne din Scoţia, mamă şi fiică, proprietare de cai de competiţie, mutate definitiv în Bulgaria de câţiva ani. Le-am întrebat de ce Bulgaria dar nu au vrut să îmi spuna adevărul. Pentru soare a fost răspunsul oficial, deşi iarna ne întrebăm şi noi cine bip ne-a pus! a venit şi completarea. Mai târziu deduc şi că impozitele mult mai mici ar conta… Unul dintre cai trage un vânt şi se sperie cumplit de propria sa faptă în timp ce noi ne lansăm într-o scurtă bârfă politico-economică. Concluzia e că nu sunt mari diferenţe între ceea ce se întâmplă pe acolo şi aiureala din România. Doar suntem vecini… În timpul ăsta Petra se fâţâie de colo colo pe un ponei, apoi îşi ia inima in dinţi şi, pentru 10 minute , merge pe un „cal adevărat”, cum ar spune ea. Premieră!

În Arbanasi te poţi caza în condiţii foarte bune şi mânca excelent, fie că o faci acolo, fie că dai o fugă până în Veliko Tarnovo. Din Arbanasi poţi pleca să vizitezi locuri minunate în natură, mânăstiri săpate în munte, peşteri, alte sate vechi dar şi un fel de muzeu al satului alcătuit din ateliere tradiţionale ce reînvie meşteşuguri vechi, pentru turişti. Vom reveni asupra acestor  subiecte în articole viitoare, acum ne-a prins iarăşi noaptea povestind…

Vă lăsăm cu imaginile de mai jos, să vă plimbaţi şi voi prin Arbanasi pe ploaie sau soare, într-o preafrumoasă primăvară.

Bine de ştiut:

– Preţurile la cazare în Arbanasi pot varia între 50 şi 70 de leva (25-35 Euro) pentru o cameră dublă, cu mic dejun inclus. Copiii nu plătesc neapărat în plus decât dacă solicitaţi un pat. Nouă ne-au inlcus şi micul dejun al copilului fără bani în plus.

– Pentru o masă puteţi plăti între 10 şi 15 leva (5-7,5 Euro) de persoană, inlusiv ceva răcoritor sau alcoolic.

– Intrarea la Nativity Church este 6 leva de familie – nu mai ţin minte cât era de persoană.

– 10 de min de călărie pentru copii costă 5 leva

Articole similare:

Nessebar la început de vară

O descoperire întâmplătoare: mânăstirea Basarabovo

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.