Fân, glod şi aer curat

Fân, glod şi aer curat

Când am plecat cu LumeaMica în tabără ştiam următoarele: că vom călări, că vom sta la aer, că la fermă mai sunt şi alte animale, că baia şi duşul sunt în aer liber, că se poate dormi în fân, în casă sau în cortul personal. Şi mai ştiam că există conexiune la internet, lucru menit să mă liniştească. Ce nu ştiam era că nu avem curent decât seara, acest lucru fiind asigurat de un generator. Gazdele sunt totuşi săritoare şi vor încerca sa îl pornească puţin, din când în când măcar, în timpul zilei.

Dar să o luăm cu începutul şi să vă povestesc cum am plecat la 4 jumate dimineaţa, după doar două ore de somn? Ei, să trecem peste asta şi să vă spun, că dincolo de palmele ude pe care mi le puneam din când în când pe faţă şi aerul curat care a început să se simtă imediat ce ne-am apropiat de munte, şi care avea rolul de a mă ţine în viaţă, drumul de la Braşov până la Miercurea Ciuc mi s-a părut un vis. Ceaţa m-a împiedicat să văd chiar tot, la adevărata frumuseţe, însă am putut ghici cum arăta şi recomand ruta asta mai ales prietenilor mei pe două roţi. Şi drumul până la Braşov ar fi frumos dacă nu ar exista binecunoscuta aglomeraţie.

Bun. Din paranteză în paranteză am trecut de Miercurea Ciuc şi undeva cu 31 de km inainte de Odorheiu Secuiesc am urmat un drum de pământ la dreapta, am urcat şi am ajuns la fermă.

Despre cum e aici, pe scurt:

– avem noroi cât cuprinde. Cizmele de cauciuc îşi fac treaba cu voioşie, plescăind prin glod

– avem animale pe care LumeaMica le urmăreşte fascinată de parcă ar fi descoperit corabia lui Noe

– am asistat (deocamdată, ar fi trebuit să şi ajutăm, va urma şi asta) la strângerea băligarului de la cai, la hrănitul acestora şi pregătirea pentru călărie

– am văzut cum se potcoveşte un cal (sau mai mulţi)

– LumeaMica şi-a depăşit frica şi a reuşit să se suie pe un ponei ceva mai mărişor, asta e cea mai mare victorie de până acum, urmată de victoria mea personală în a monta cortul.

– Despre noaptea în cort ce să vă spun… a fost puţin ciudat să fiu doar eu singură cu ea, orice zgomot, lătrat etc m-a trezit şi mi-a crescut pulsul. Am supravieţuit totuşi până dimineaţă!

– Cât despre relaţia mea cu calul nu ştiu ce să vă spun deocamdată. Mă urc eu pe el dar îmi vine să mă dau jos destul de curând. Pe aici nu se practica ţinutul în coardă şi toată lumea are grijă de toată lumea. Mai lucrăm la asta, sper să se prindă ceva curaj şi de mine până pa urmă… De la prima intrare în grajd am testat duritatea şi forţa copitei de cal. Pe propriul genunchi. Not good, vă spun eu!
Mai revin, sper să reuşesc…

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.