Mie nu mi se întâmplă. Şi dacă?

Mie nu mi se întâmplă. Şi dacă?

Îţi doresc să nu ţi se întâmple. Să nu ai niciodată nevoie să acorzi primul ajutor, nici unei persoane apropiate, nici copilului, nici unui străin măcar. Şi totuşi, ca părinte, trebuie să admit că cele mai cumplite coşmaruri au fost acelea în care îmi imaginam ce ar putea păţi LumeaMică; uneori chiar fără să fie nevoie să dorm vedeam cu ochii minţii scenarii înfricoşătoare. Majoritatea părinţilor trec prin asta, ştiu. Mă întreb însă câţi părinţi sunt dispuşi să înveţe ceva concret, ca să ştie cum să reacţioneze în cazul nefericit în care ghinionul chiar se întâmplă!

Am participat de curând la cursul de prim ajutor organizat de Parentime, o organizaţie pe care o iubesc şi o recomand oricărui părinte, pentru cursurile geniale şi cumva obligatorii, zic eu, pentru orice părinte care vrea să aibă o relaţie normală şi frumoasă cu plodul de orice vârstă.

Revenind la primul ajutor, m-am gândit că n-ar fi rău să împărtăşesc cu tine câteva lucruri de bun simţ, atât cât se poate face în scris. Pentru a face cu adevărat faţă unei situaţii neprevăzute, oriunde te-ai afla prin lume, e bine să ştii dar e şi mai bine să exersezi anumite tehnici, lucru ce nu va fi posibil doar prin aceste rânduri. Andrada Puşcaşu (un om minunat şi un profesionist desăvârşit) ne-a vorbit şi ne-a pus la treabă trei sesiuni a câte trei ore, şi tot simt că aş avea încă întrebări sau nevoie să exersez. Iata câteva sfaturi:

Electrocutare: nu te repezi să pui mâna direct pe om, oricât de drag ţi-ar fi! Cea mai bună metodă este să întrerupi mai întâi sursa de curent şi să îţi înfăşori mâna în ceva cât mai gros pentru a-l îndepărta!

Înec: dacă nu eşti un înotător campion nu te arunca, pentru că veţi fi doi care aveţi nevoie de ajutor. Oricât de dur ar suna, este mult mai bine să aştepţi ca victima să devină inconştientă.

Spânzurare: da, un copil se poate spânzura şi involuntar, în draperiile verticale de exemplu. Ai grijă să îl ridici uşor mai întâi şi să îi susţii bine capul, înainte de a tăia sau a elibera strâmtoarea.

Incendiu: protejează-ţi capul cu haine ude, uită-te bine unde intri şi, dacă există geamuri, deschide-le înainte să intervii asupra victimei. Respiraţia gură la gură se face afară, nu în aceeaşi încăpere, unde rişti să te intoxici şi tu.

Hipotermie: se scot hainele ude urgent şi nu se pune nimic cald direct pe piele.

Insolaţie: se bea lichid, câte puţin, nu mult deodată, cu pauze de 5 minute între înghiţituri.

Accident: aici e mai complicat, ideea e să fii atent la toţi pasagerii din maşină (sau în jur, dacă au fost proiectaţi) şi să îi ajuţi mai întâi pe cei inconştienţi, nu pe cei care ţipă mai tare. Capul se ţine nemişcat, asta e de reţinut. Aş mai adăuga şi o notă personală, în cazul accidentelor de motocicletă nu te repezi să scoţi casca, ci ridici viziera, verifici să nu strângă sau să sufoce închizătoarea şi, dacă nu ştii ce să faci mai departe, aştepţi ambulanţa.

Stop respirator – cardiac şi sufocare: pentru masajul cardiac şi respiraţia gură la gură chiar nu pot să îţi explic pe scurt, ar trebui să înveţi asta sub supravegherea unei persoane calificate. Este extrem de important şi poate face diferenţa între a salva pe cineva sau a-l vedea cum se duce, în faţa ta. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul în care copilul a înghţit ceva şi s-a înecat, caz în care loviturile în spate necesare sunt mai dure decât îţi poţi imagina (în cazul copiilor mici) iar manerva Heimlich mai mult decât vitală. Am căutat pe net şi am găsit nişte explicaţii şi demonstraţii, poate îţi sunt utile:

Resuscitarea cardio-respiratorie

Video resuscitare cardio-respiratorie

Manevra Heimlich

Video Heimlich

Alte victime inexplicabile – dacă vezi un copil sau tânăr căzut într-un parc, uită-te mai întâi în jur. Vezi să nu cadă ceva pe tine, să nu fie vreo injecţie pe jos, vreo sticla cu substanţe toxice şamd. E frumos să sari în ajutor dar asta nu înseamnă că nu trebuie să te protejezi tu mai întâi!

Mult mai multe detalii se pot afla la un curs practic pe care ar fi bine să îl faci şi să nu ai nevoie niciodată de el decât altfel…

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.