Red God Damn Hot Chilli Peppers

Red God Damn Hot Chilli Peppers

Da mă, ştiu că nu s-a auzit bine, toată lumea v-a zis deja. Au trecut ceva  zile de când am fost, am mai pritocit senzaţii… nu s-a auzit bine. Ok.

Dar cum s-o fi simţit?

Să fii acolo? Să vuieşti cu 50000 de oameni sau câţi or fi fost? Să vezi de sus marea de oameni care fremătau, să simţi cum vibrează tot…? De văzut se vedea nemaipomenit: o mare de capete mici, jos pe gazon care, nu ştiu de ce, m-au făcut să mă gândesc la muşchiul de pe copaci!!

Pe scurt, am ajuns foarte târziu, aveam de rezolvat niscaiva probleme motociclistice care m-au împiedicat să ajung la Grimus (dar tocmai ce-i văzusem la Placebo, n-am suferit foarte tare).

Din păcate, ajungând foarte târziu am prins şi nişte cozi imense la bere (am ajuns la concluzia că dacă am avut răbdare să stau atâta la cozile alea nu există alt motiv decât că-s alcoolică!) Am răzbătut, am luat bere, am mers undeva în tribune să ascultăm şi să ne bucurăm de concert. Am văzut oameni care STĂTEAU jos pe scaunele ălea. Poate pentru că într-adevăr sus acolo sunetul era de proastă calitate. Nu mă laud cu vreo ureche prea iscusită într-ale muzicii, dar am fost la ceva concerte şi ştiu cum ar trebui să fie.

Însă, veselă ca un purcel în noroi, n-am lăsat treaba asta să mă supere prea mult: după zbânţuit între scaune şi achiziţionat coşcogeamitea mai vânătaia pe care o am şi acum, am hotărât cu prietena cu care eram:  mergem pe gazon!

Evident, bilete pentru gazon nu aveam, că d-aia tropăiam mărunt prin tribune. Întru apărarea mea şi în susţinerea ideii că gestul meu n-ar fi fost unul complet anti-civic, zic că schimbam de la mai scump la mai ieftin. Respectiv, am sărit domnişoreşte gardul. Asta după următoarea negociere (românească sută la sută) cu nenea de la BGS:

“-Auziţi, nu ne lăsaţi şi pe noi să coborâm pe gazon? Că uite ce de loc e acolo…

– Nu, nu! (zice el dârz) La mine în sector nu aveţi voie! (Deh, omul cu responsabilităţi, cu simţul datoriei înfipt pân’ la prăsele, şi altminteri, având şi el dreptatea lui.) Dar, (zice tot el) acolo la voi puteţi să săriţi şi gardul, nu mă interesează.”

Ah, bon. Deci, responsabilitatea lui, pân’ la gard, dup-aia pauză. Dar a avut o idee bună, că nu ştiu dacă-mi dădea prin cap.

Zis şi sărit: şi apoi să te ţii nenică! Loc de dansat, de ţopăit, bere fără aglomeraţie, sunet incomparabil mai bun decât sus (deci jumătate de concert l-am văzut, iar jumătate l-am auzit).

Ştiu că în mod normal ar trebui să zic d-astea cu playlistul, cu programul, cu cine a cântat în deschidere (nu pot, că i-am pierdut), cu una-alta. Nu zic playlistul, zic doar că m-au lovit în moalele sufletului cu Under the Bridge şiii… Californication (mno, acuma ştii tu, în gustul omului…). De-aia pentru că le ascultam de când era MTV-ul MTV, că sunt din ALEA pe care niciodată nu credeai că o să le vezi sau auzi live pe vremea aceea. Că aşa am rămas de la primul meu concert şi sper să nu pierd nici după o mie de concerte treaba asta, să mă bucur până în miez  (miezul sufletului sau fiinţei mele) de muzică, de live, de atmosferă, de norocul de-a avea posibilitatea să merg la concert (sunt conştientă că sunt alţii, mulţi, cărora le e încă imposibil).

Şi da, s-a auzit nasol. Vai. Păi ăsta e motiv să mai merg vreodată, când îi mai prind pe undeva.

 Poze… nu prea. Însă le recomand cu căldură pe cele de pe site-ul Metalhead.

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.