„Riscurile meseriei” sau „defect profesional”, spui sec cu o uşoară ridicare din umeri, atunci când vrei să acoperi ca pisica o prejudecată, să scuzi o apucătură care nu are scuze, să dai vina pe meserie atunci când judecata ta derapează uşor şi ajunge să critice sau să despice în patru firul care, altădată, ţi se părea perfect normal.

Şi mi se părea normal, până acum ceva vreme, să citesc un roman fără să-mi pun problema veridicităţii informaţiilor din el. Ficţiunea era ficţiune, personajele erau creaţii extraordinare, scriitorul în schimb era cât se poate de real. Gustam scriitura, savuram descrierile, sufeream sau râdeam, eram recunoscătoare autorului pentru trăirile reale pe care mi le scria în suflet, fiind perfect conştientă, la final, că e „doar o carte”. Nu era deloc important pentru mine şi nici nu încercam să reţin unde e cafeneaua din poveste, care este casa în care s-a născut eroul sau unde a poposit tânărul pribeag în acea noapte ciudată. Chiar dacă detaliile erau „pe bune”, nu avea nicio importanţă, era ca și cum aş privi un tablou, căutam viziunea autorului nu copierea fotografică a realităţii.

Când am terminat de citit cartea „Al treilea ochi”, de Lobsang Rampa, am trăit un şoc. Am primit-o de la Editura Herald cu ocazia Poveştilor din LumeaMare având ca temă Tibetul şi, cum subiectul era fierbinte şi de mare interes pentru mine, m-am apucat cât de repede am putut să citesc, aşa cum scria în subtitlu şi ceea ce credeam şi eu a fi „autobiografia unui lama tibetan”. Am citit cu nesaţ, asimilând detalii, mirându-mă, citind anumite paragrafe cu voce tare celor din jurul meu, trăind intens toate suferinţele prin care trecea micul copil devenit peste noapte şi în mod crud călugăr, suportând cu greu, cu mintea mea de părinte european cocoloşitor, detaliile unei vieţi atât de aspre, intuind ficţiunea şi exagerarea pe alocuri, dar iertându-le de dragul artei.

Mi-a plăcut mult şi cartea şi povestea şi am crezut că am aflat foarte multe despre cultura tibetană. Cred în continuare că măcar am înţeles mai mult, iar dacă mă înşel sau nu, te voi lăsa pe tine să-mi spui. Dar să-ţi povestesc mai întâi cum am făcut eu nefăcutul (ropot de tobe): n-am citit nicio recenzie înainte, nici măcar cea de pe website-ul editurii, ca să nu mai vorbim de Wikipedia. La un simplu click aici aş fi aflat că numele real al autorului este Cyril Henry Hoskin, „un scriitor englez care şi-a asumat identitatea unui lama tibetan, declarând că trupul său este o aparenţă, acesta fiind «locuit», de fapt, de Lobsang Rampa”. Imaginează-ţi ce faţă am făcut când am citit asta. M-am şi văzut ca în desenele animate, cu două urechi mari de măgar răsărind semeţ deasupra capului.

După ce am depăşit blocajul mental, iar urechile și-au revenit la forma lor umană, am înţeles a doua afirmaţie: „Lobsang Rampa a lăsat posterităţii o operă uimitoare, fiind un adevărat revoluţionar al timpului său, unul dintre primii maeştri care au prezentat doctrina buddhistă şi cunoaşterea metafizică orientală într-o formă accesibilă tuturor.” Şi încet,încet am ajuns la întrebarea din acest articol, „Cât de important este să cunoşti personal locul despre care scrii?”. Am mai citit pe alt website că Lobsang Rampa nu a ajuns niciodată în Tibet, cel puţin nu în ambalajul său britanic. Într-o lume care începe să fie din ce în ce mai mult populată de autobiografii, online sau tipărite, în care scriitorul se confundă cu personajul principal al romanului vieţii sale, în care reportajul de călătorie este cu atât mai apreciat, cu cât este filtrat prin experienţa personală, m-am trezit surprinsă de un roman inspirat de Tibet, dar scris de o persoană care nu a fost niciodată acolo, cel puţin nu prin căile cunoscute muritorilor de rând. Cât este real şi cât este ficţiune mai contează? Poate că nu… dar vezi tu, pe mine m-a şocat, aşa că ridic şi eu din umeri şi spun sec: „defect profesional”!

Tu ce părere ai? Cât de important este să cunoşti personal locul despre care scrii? Tu cum ai face, dacă te-ai apuca să scrii un roman?

Aştept comentariul tău şi, dacă îmi place mult ce-mi spui, îţi ofer cartea ca să o citeşti şi tu!

Completare ulterioară:

Pentru cine nu va avea răbdare să citească şi comentariile, am ales câteva vorbe ce mi-au plăcut cel mai mult şi  pentru care mulţumesc autorilor:

Liliana: “cred că adevărata călătorie începe în faţa unei foi albe de hârtie, când te aşterni la scris… după ce ai citit mult. Atunci relevanţa lui ‘am fost acolo’ scade considerabil. E posibil să fi fost acolo, în stare onirică mai real decât ţi-ai putea imagina.”

Lavinia: “Cred cu tarie ca iubirea pentru un anumit loc se poate manifesta si de la distanta, alimentata constant de ideea (re)vederii. Important nu este atat contactul fizic cu locul respectiv, cat intensitatea cu care poti simti ceea ce ofera.”

Oltea: “Dacă citeşti un ghid de călătorie, e altceva. Dar dacă scopul e să-ţi duci sufletul pe un nivel mai înalt, cred că nu contează dacă scara pe care urci e din lemn, metal – sau din fum.”

Ana Maria: “sunt locuri reale care te amutesc pe veci si calatorii interioare care fac ocolul lumii. Depinde pe cine,unde cauti si cat timp ai. Unii pleaca pentru a se reintregi, altii stau la domiciliu ca sa isi guste schizofrenia artistica. Sa ne iluzionam deci cu program, zicea Liiceanu.”

şamd, nu pot copia chiar toate comentariile 🙂

După cum vezi mi-a fost greu să fac o alegere, toate comentariile au fost frumoase, dar scara de fum a Oltei m-a convins, aşa că ei îi voi trimite, cu mare drag, cartea!

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!