#MyDanube – Passau, cu tot ce dă Dumnezeu

Una dintre primele poveşti din Passau a fost despre măicuţele de la mânăstirea Niedernburg ce sunt nevoite, după o viaţa petrecută acolo, să-şi găsească alt lăcaş. Nimeni nu ştia încă unde se vor duce. Petra, ghidul nostru, ne-a povestit cu emoţie despre ele, despre modul în care călugăriţele acceptau, cu resemnare, un viitor neclar. Cum o vrea Dumnezeu, ar fi spus ele şi parcă îmi imaginam zâmbetul bland pe chipurile lor albe – un mod de a răspunde la neprevăzutul vieţii, un model pe care, dacă am fi suficient de evoluaţi, am şti cum să-l urmăm.

Dar iată că în ciuda numeroaselor biserici care există în Passau, în ciuda faptului că oraşul a fost pentru 600 de ani Scaun Episcopal, Dumnezeu a vrut ca Dunărea să se reverse iarăşi peste acest frumos oraş, în iunie 2013 nivelul inundaţiilor depăşind recordurile istorice. Pe peretele pictat al primăriei, aflată chiar pe malul Dunării, se va adăuga probabil o nouă măsură, cea a anului 2013.

Marcajele pe care le vezi în imagine reprezintă nivelul inundaţiilor ce au pus oraşul în dificultate de-a lungul timpului. Am citit undeva că în 2013 apa a fost mai sus decât în 1501. Ce înseamna asta poţi să îţi dai seama şi singur.

Iar asta s-a întâmplat la scurt timp după ce am trecut noi pe acolo, în mai. Şi în alt scurt timp, neamţul şi-a salvat oamenii (nu au existat victime), şi-a curăţat rapid oraşul, acesta fiind acum deja reintrat în circuitul touristic, pentru ca şi tu să-l vezi, aşa cum l-am văzut noi, într-o zi însorită.

Oraşul celor trei râuri: Dunărea, Inn şi Ilz

Fiecare oraş are clişeul lui iar Passau nu se lasă mai prejos şi este peste tot numit oraşul celor trei râuri. Am ratat mai multe privelişti pe Dunăre, timpul limitat ne-a forţat să renunţăm din când în când la locuri sau vizite pe care am fi vrut să le facem – una dintre ele a fost tocmai confluenţa acestor 3 râuri sau priveliştea frumoasă pe care am fi putut să o vedem de la Veste Oberhaus, fortăreaţa ce veghează asupra Dunării şi oraşului, fostă reşedinţă a episcopului, actual muzeu.

Chiar dacă faţă de Dunăre ne legau deja sentimente materne, vorba Inei, văzând-o cum creşte dintr-un pârâu plăpând într-un ditamai fluviu, trebuie să recunosc că priveliştea de pe malul Innului mi s-a părut de departe mai frumoasă. Dar Innul nu mai este navigabil aşa că Dunărea în Passau are un rol foarte important şi îşi poate cere scuze oraşului pentru toate necazurile pe care i le provoacă, aducând pe tavă mii de turişti: amatorii de croaziere.

Oraşul iubirii… cu năbădăi

Pentru că Passau nu vrea să rămână înţepenit în clişee, tema principală a oraşului este, anul acesta, iubirea. Pe străzile înguste din centrul vechi, în apropierea Primăriei, o doamnă desena pe o alee îngustă un fir roşu. Iar când am ridicat ochii din pământ am dat de o colecţie de inimi. Este anul iubirii, ni s-a spus. Am oftat ca două fete romantice ce suntem şi ne-am bucurat în continuare de plimbarea pe străzile înguste sau pe lângă cele Dunăre şi Inn. Apoi ne-am grăbit să plecăm mai departe, nu înainte de a ne arăta puţin colţii una alteia, într-o manifestare mai puţin romantică, provocată tocmai de lipsa de timp şi de graba de a ajunge la următoarea destinaţie.

Ina şi-ar fi dorit să asculte concertul la cea mai mare orgă din Europa, în catedrala Sfântul Ştefan aflată chiar în Passau, ar fi vrut să vadă expoziţia de flori ce se deschidea prea târziu, ar fi visat să oprim în mai multe locuri pe drumul ce ne aştepta în faţă. Chiar şi ghidul nostru printase un traseu minunat de moto, pentru care am mulţumit cu un zâmbet strâmb pentru că ştiam că nu avem timp să-l facem. Şi mai aveam oraşe frumoase sau privelişti, ne aştepta poate că una dintre cele mai frumoase bucăţi de drum: de la Passau la Krems, prin glorioasa regiune Wachau. Dar la capătul zilei aveam programate o vizită la un mare producător de vinuri şi o cină la un heuringen*, două invitaţii pe care îmi doream să le onorez şi fără de care aş fi simţit că am trecut degeaba prin Wachau.

Aşa că am mârâit una la alta, fiecare având alte priorităţi în minte şi am plecat în cele din urmă, fiecare cu îmbufnarea ei în cască. Trebuie să îţi imaginezi scena în care ne doream să aflăm dacă se poate vedea un cot al Dunării de undeva de sus şi  niciuna din noi două n-a vrut să întrebe. Dialogul a fost ceva de genul: Dacă vrei te duci tu să întrebi, eu nu am chef să comunic. Dacă tu n-ai chef nu văd de ce aş avea eu chef. Bine, atunci plecăm. Bine, plecăm. Viziere trântite, întors stângaci de motoare pe pietriş şi la drum.

Şi nu, nu suntem la pubertate, niciuna dintre noi.

Dunărea cea dură, Dunărea cea nemiloasă în inundaţii, s-a arătat însă blândă cu năbădăile noastre şi, că să ne îmmoaie, ne-a scos în cale nenumărate castele, văi verzi şi drumuri şerpuitoare, ca la final să se întindă relaxată printre coline, ostentativ de albastă. A fost momentul acela de “a-ha!”, momentul în care am dat dreptate valsurilor, în care ne-am regăsit veselia şi bucuria călătoriei, ajutate de peisaj şi de vremea incredibil de frumoasă.

În scurt timp intram, greşind puţin direcţia şi neştiind prea bine dacă avem voie sau nu, pe strada îngustă din Durnstein, descoperind cu chiot în cască această mică localitate din Wachau şi alinându-ne supărarea că nu mai putem opri doar cu speranţa că a doua zi vom reveni, de data aceasta pe biciclete.

Dar asta într-o poveste următoare, după ce vom face o buclă în timp pentru a-ţi povesti despre Linz, ne vom parca puţin motocicletele şi vom degusta un Gruner Veltiner.

* Heuringen vine de la heuringer, care înseamnă vin nou, şi reprezintă mici crame / restaurante de familie în care poţi să deguşti vinul anului şi să acompaniezi asta cu ceva mâncare.

Acest proiect este susţinut şi inspirat de:

Tripsta.ro, Ungaria.info.ro, Austria.info/ro, The Danube Niederösterreich, Linztousismus.at, Municipalitatea Vienei, Compress România, Ingolstadt Tourismus, Germany.travel, Danube Competence Center, Serbia.travel

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Articole asemanatoare:

#MyDanube – drumul către Ulm Frumoasa din pădurea adormită şi castelele (1): Neuschwanstein Şase zile pe Rin (1) Valea Moselei (2) – Arhitectură religioasă şi vestigii