Şase zile pe Rin (3)

Castelul Stolzenfels

Multe dintre satele şi oraşele văii Rinului au fost întemeiate de romani, distruse de francezi, bombardate în cel de-al Doilea Război Mondial. Deasupra fiecărei aşezări există măcar o ruină, dacă nu un castel sau o fortăreaţă care te trimit cu gândul la Evul Mediu.

Lângă Koblenz (în direcţia Mainz), Stolzenfels, un frumos castel renăscut din cenuşă, la propriu, situat la înălţime, ca majoritatea castelelor de pe Valea Rinului, îşi schimbă coloritul din galben intens în alb moderat, cu câteva schele prezente încă.

Construit în secolul al XIII-lea, ocupat de suedezi, distrus şi incendiat de două ori de francezi, a avut cândva un punct vamal la bază. După ce 150 de ani a fost o ruină, oraşul Koblenz l-a dăruit regelui prusac Frederic-Wilhem al IV-lea, căruia i se datorează înfăţişarea actuală. Acesta l-a însărcinat pe Schinkel, arhitectul Berlinului, cu reconstruirea lui. Unele părţi s-au păstrat, altele nu, s-au construit capela şi poarta şi, astfel, o  ruină a devenit o capodoperă a stilului romantic german.

Castelul Stolzenfels
Castelul Stolzenfels
Statuia din grădină
Statuia din grădină

Am oprit în parcare şi am parcurs pe jos  un drum larg: pădure deasă, pod de piatră, pârâu, cântec de păsărele. Capela era închisă. Am intrat în domeniu la 9 dimineaţa (6,50  euro/pers).  De pe meterezele zidurilor înconjurătoare se vedea fluviul argintiu. Din moment ce castelul se deschidea la ora 10 am avut suficient timp să admirăm împrejurimile. Dintr-un perete ieşea un izvor, clopoţei nemaivăzuţi se bucurau de roua dimineţii, într-o curte circulară interioară era o grădină princiară, păzită straşnic de o statuie înfăţişând un tânăr zâmbitor. Privindu-şi sabia înălţată în mâna dreaptă şi ţinând un ciocan în stânga, părea să spună „Am construit, trebuie să apăr!”. Irişii albăstrui şi trandafirii se balansau uşor de parcă ar fi dansat. Poate că apa fântânii arteziene din mijloc le cânta un vals numai de ei auzit. Dintr-o nişă boltită, cu bănci şi fereastră, se putea admira peisajul, citi sau conversa, la adăpost de soare sau ploaie. Pe coloane subţiri se sprijineau arcade şi pergole din lemn.

La 10 fix s-a prezentat un domn care ne-a condus prin încăperi, după ce am încălţat papucii de pâslă. Mi s-a împrumutat o scriere sumară în limba franceză, iar domnul ne-a povestit diverse în limba germană din care… înţelegeam din cînd în când câte un cuvânt. Am aflat că roi (rege în franceză) pronunţat aşa cum se scrie, e diferit de kaiser: primul conduce o ţară, celălalt, un imperiu (kaiser provenind din latinescul Caesar).

Grădină
Grădină
Turn de observație și apărare
Turn de observație și apărare
Curte interioară
Curte interioară

Am trecut prin dormitor, sala mică a cavalerilor, sala mare a cavalerilor (arme, scuturi, armuri), camera reginei (tablouri), sala mică de audienţe: mobilier din lemn sculptat (un dulap din abanos), pictură murală originală încadrată în semicercuri, o copie după o frescă din Koln (catedrală). În sala de muzică se aflau pianul la care a cântat Liszt, statuete de bronz şi ceramică. Câteva plafoane din lemn pictate manual, lambriuri din lemn, macheta castelului distrus la ordinele lui Ludovic al XIV-lea şi macheta construcţiei actuale nu sugerau o grandoare care să te intimideze, spaţiile erau modeste ca mărime, frumos decorate, deloc excentrice. Iar din grădinile şi de pe terasele cu fântâni şi garguie se vedea cel mai frumos decor, Rinul curgând între dealuri împădurite.

Rinul
Rinul

Va urma.

Citeşte şi:

Natură şi arhitectură urbană, pe Valea Rinului

Lăcaşuri de cult şi monumente pe malul Rinului

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.