Cum să scriem mai bine

Cum să scriem mai bine

Evoluţia rapidă a bloggingului a permis oricui să se proclame scriitor. Păi ce altceva eşti dacă scrii? Fie că te numeşti jurnalist, editor, blogger sau pur şi simplu scriitor, tot prin scris comunici, tot ai nişte cititori, tot te joci cu propoziţiile şi cuvintele. Cu toate acestea mă uit în jur, citesc şi, în prea multe cazuri, mă îngrozesc. Unde este grija faţă de cuvânt? Unde este grija faţă de limba maternă? Unde este, în cele din urmă, respectul pentru mine, cititorul? Greşelile, stângăciile, exprimările neîngrijite şi nerevizuite au devenit noul „stil personal” sau, la fel de rău, se scuză printr-un program prea aglomerat, o viaţă prea grăbită. Iată ce oameni ocupaţi cu scrierea suntem… dar prea puţin preocupaţi de cum scriem. 

Eu nu cred că există vreun meşteşug pe lume care, intrat pe mâini nepricepute, mai poate duce la un rezultat durabil, folositor. Departe de a fi un model şi de a stăpâni tainele scriiturii, încerc totuşi să învăţ, să nu uit, să citesc mai mult şi să scriu mai bine. Uneori îmi iese, alteori simt chiar şi eu că nu e ceea ce trebuie. Mi-ar plăcea atunci să am cititori care să-mi spună: „haide măi Roxana, cum ai putut să scrii propoziţia aia?” sau „pe mine de la al doilea paragraf m-ai pierdut”. Dar nu se întâmplă aşa. Avantajul în blogging e că, prin intermediul comentariilor, mai ai şansa de a fi taxat pentru greşeli. Iar eu aş vrea ca dincolo de schimbul de idei să primesc şi un feedback tehnic, dacă îi pot spune aşa, la modul în care scriu, în  care reuşesc să îmi fac clare ideile. Este ceea ce am încercat, timid, să ofer celor 22 de bloguri  pe care le-am analizat la finalul anului trecut. Am aflat încă de atunci că nu toată lumea apreciază un feedback , dacă nu ştiam asta deja…

Iar dacă gândeşti ca mine, dacă vrei să transformi scrisul într-un meşteşug, îţi recomand azi o carte: Cum să scriem bine – Ghidul clasic pentru scriitorii de nonficţiune, de William Zinsser . E o carte publicată pentru prima dată în 1976, dar revizuită de-a lungul timpului, rezultând astfel o serie de sfaturi importante şi universal valabile, însoţite de exemple minunate de scriitură, pe diverse teme, din toate timpurile. Există chiar şi un capitol dedicat articolului de călătorie, dar nu trebuie să te opreşti aici pentru că fiecare rând, da capo al fine, e important şi te poate ajuta, ca blogger. Exceptând anumite cazuri izolate sau nişate, un blogger scrie despre el, despre realitatea din jur, emite opinii, face recenzii, prezintă alţi oameni şi aşa mai departe – deci e vorba de nonficţiune.

Eu mi-am făcut o listă cu câteva puncte de bază, pe care încerc să le verific la articole înainte de a le elibera în lumea mare – asta când nu mă îmbolnăvesc şi eu, ca mulţi alţii, de scuzita timpului: „vai, trebuie publicat la ora 8, nu mai e timp să-l verific”. În fine, depăşindu-mi greşelile şi erorile despre care se spune că sunt umane, iată ceea ce trebuie, măcar în teorie, să verific:

Simplitatea – eliminarea cuvintelor de umplutură, a expresiilor prea lungi sau pretenţioase pe care nu le folosesc în mod obişnuit.

Sonoritatea – citesc cu voce tare. „Cititorii aud ceea ce citesc mai mult decât îţi dai tu seama” spune Zinsser.

Unitatea – de pronume, de timp, de ton. De asemenea, trebuie să mă hotărăsc de la început ce anume şi cât vreau să spun în articol, ce idee unică vreau să evidenţiez. „Fiecare bucată de nonficţiune trebuie să lase în mintea cititorului un gând provocator pe care nu l-a avut înainte. Nu mai multe, doar unul.”*

Argumentaţia sau introducerea – îmi place denumirea de argumentaţie pentru că asta înseamnă că în primul paragraf al articolului trebuie să ofer acele „detalii solide care să-i spună cititorului de ce ar trebui să citească”.*

Paragrafe – fiecare paragraf trebuie să trezească curiozitatea pentru următorul, „în ultima propoziţie din fiecare paragraf este rampa de lansare către următorul”.*

Finalul – “la modul ideal, ar trebui să cuprindă ideea textului şi să se încheie cu o propoziţie care să fie atât de potrivită şi de neaşteptată încât să ne facă să tresărim”. *

Dincolo de aceste câteva linii generale, descrise cu multe detalii şi exemple în carte, vei mai citi despre cât de important este să scrii şi să rescrii până iese bine şi ce valoare are sunetul propriei voci, despre temerile sau deciziile cu care se confruntă un scriitor sau cum poţi scrie despre subiecte care ţi se par imposibil de abordat. dar şi alte idei care îţi vor fi, cu siguranţă, de folos.

Ştiu că nu ar trebui să spun eu asta, nu se face, dar aş vrea să reţii din articol că a scrie înseamnă a evolua permanent, ca scrisul este un meşteşug care nu se stăpâneşte niciodată pe deplin, că atât timp cât eşti mulţumit cu felul în care scrii acum probabil că nu eşti nici scriitor, nici blogger.

Ai tresărit?

*William Zinser, Cum să scriem bine


Dacă ești pasionat de lectură și vrei să primești recomandări de la Roxana, o dată pe lună, înscrie-te în:

Clubul Pasionaților de Cărți din LumeaMare.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.