Viena este un oraş pe care n-am reuşit să mi-l apropii în toate cele patru vizite pe care i le-am făcut până acum. De vreo două ori pentru că eram ocupată cu orientarea turistică, aspect care a mers remarcabil de prost, iar de celelalte două din motive care nu vor fi descrise aici… să zicem doar că mi-a lipsit de fiecare dată răgazul de a bate oraşul la picior cu o hartă în mână. Cum ziceam odată: „daţi-mi un oraş şi o hartă, şi-l zăpăcesc!“
Ei iacătă că de data asta n-a fost cazul, mai zăpăcită am ieşit eu din treaba asta.
În plus, avem atâtea poveşti frumoase pe LumeaMare despre Viena pe care le poţi găsi uşor la o căutare pe la noi prin sertarele cu amintiri, că n-ar avea niciun rost să pun eu pe tapet o amintire confuză despre un oraş superb.
Am totuşi o poveste care se leagă frumuşel de calitatea vieții în Viena.
În toată călătoria noastră pe malurile frumoasei MyDanube am încercat să aflăm cât mai multe despre fluviul care a însemnat atât de mult în istoria şi economia Europei. E drept că acesta a făcut de-a lungul timpului şi multe pagube, şi putem să ne uităm şi la inundaţiile de anul acesta care au ţinut titlurile ziarelor timp de mai multe săptămâni… (Apropo, am avut un noroc incredibil că nu am prins perioada respectivă, deoarece am fi fost în imposibilitatea de a ne continua călătoria plănuită. Nu ştiu exact cărei providenţe trebuie să mulţumesc pentru asta).
Însă dacă am fi sosit în Viena în timpul inundaţiilor nu prea cred că am fi avut probleme. Pentru că ce să vezi… oraşul acesta are un parc ce îl fereşte de pericolul inundaţiilor.
Da, da, un parc, deoarece Donauinsel asta este. Nu cred că a fost plănuit aşa din start… însă hai s-o luăm de la începuturi.
Ar trebui să mergem mult în urmă, prin 1868, când s-a luat prima oară decizia de a se reglementa ceea ce era Dunărea în Viena pe atunci: o mare mlaştină care evident se inunda fără nicio ruşine când era cazul. Decizia a fost menită să aducă o oarecare protecţie împotriva inundaţiilor şi să creeze un canal mai uşor navigabil şi mai aproape de oraş.
Lucrările s-au desfăşurat între anii 1870 şi 1875, dar cum eu nu-s bună deloc la istorie, o să fac un mare salt până pe la inundaţia din 1954, când austriecii s-au dumirit că sub nicio formă calculele iniţiale nu fac faţă la ce hotărăşte natura că ar fi o inundaţie decentă.
Aşa că s-au apucat din nou de calculat, desenat sau ce mai fac inginerii când proiectează ceva de o asemenea anvergură. S-au uitat un pic în urmă şi, tot calculând, au stabilit: prin 1501 trebuie că pe Dunăre ar fi venit o viitură de vreo 14 000 m3/s. Deci, atât trebuie să acoperim şi noi, şi-or fi zis dânşii în bărbi.
Aşa a apărut planul de a construi un nou canal, Neue Donau sau Noua Dunăre. Ceea ce se excava pentru construcţia acestui canal ar fi fost apoi folosit pentru construirea unei insule, Donauinsel, între această nouă cale oferită curgerii apei şi vechea albie a râului.
Zis şi făcut, sau mai precis, zis şi construit, între anii 1972 şi 1988, adică preţ de vreo 25 de ani. Am sărit nişte etape, cu semnatul hârtiilor, luatul deciziei în consiliul oraşului, dar nu contează, oamenii au zis „Da! ” iar apoi au îndeplinit. Să mă lansez în comparaţii de genul „la noi” şi „la ei”, şi „la noi durează…”. Nu, ce sens are, hai să ne vedem mai bine de poveste în continuare.
Legenda zice că în timpul construcţiilor oamenii veneau în weekend şi foloseau zona ca spaţiu de recreere, chiar dacă utilajele de construcţii erau încă acolo: arhitecţii au observat asta şi au hotărât să construiască un parc. Aşa s-a născut Donauinsel în forma actuală. Tot ce este pe insulă are cel mult 25 de ani vechime, de la boschet la copac şi a fost plantat de mâna omului. Planul insulei conţine şi o zonă mai puţin tunsă şi aranjată, lăsată în stare cât mai naturală. Adică, o tund doar de două ori pe an sau aşa ceva. Restul este un parc bine desenat şi cu iarba tunsă la milimetru. Austrian style, ca să zic aşa (mai povesteam noi şi prin alte părţi despre poieniţele unde florile stau înşirate după un plan bine stabilit, pietrele sunt vopsite şi aşchiile la bănci pilite, iarba pieptănată şi văcuţa periată. Ca să dea bine şi frumos în poză. Eh, poate că exagerez. Dar numai un pic).
Canalul Neue Donau are o lungime de 21 de km şi este mărginit de trei stăvilare care au rol printre altele şi de a filtra apa, creând o zonă de scăldat cu apă foarte limpede şi curată. Aşa încât tot soiul de activităţi au loc pe insulă şi pe canale: de la ştrand la water ski, caiace, tot ce pluteşte pe apă sau are vâsle se învârte pe acolo, iar pe uscat, de la bicicletă, rolă, volei, tenis, la restaurante şi zone de plimbat pur şi simplu, totul este prezent şi-şi are locul bine amenajat. Zic că e un motiv destul de bun să încerci data viioare când eşti în Viena o vizită pe insulă. Se poate ajunge uşor cu metroul U1 până la staţia Donauinsel, cu U2 până la Donaustadtbrucke sau U6 până la staţia Neue Donau. Sau cu maşina.
Nu se poate campa pe insulă sau sta peste noapte, însă se pot face grătare – evident numai în spaţiile special amenajate, dar atenţie: numai cu rezervare, care se şi plăteşte. Asta deoarece în zilele cu adevărat călduroase – care în Viena sunt destul de puţine şi ca atare foarte preţuite, se adună până la 190 de mii de oameni în parc.
(Apropo, 21 de km lungime, ţinem minte, da? Şi, ca-n bancul cu crocodilul care se întreabă dacă e mai mult lung decât verde, 21 de km şi pe o parte, si pe cealaltă, aşa că e loc pentru toată lumea. Am spus asta ca să nu ne imaginăm cine ştie ce aglomeraţie pe metru pătrat de parc.)
Evident că parcul este deschis şi plin de activităţi şi iarna, şi încă asta nu este tot: pe insulă se desfăşoară un festival, Donauinselfest, care îşi are anul de origine în 1983, adică a început cu 5 ani înainte de terminarea construcţiilor.
Anul acesta şi-a sărbătorit a 30-a aniversare, se petrece de obicei în ultimul weekend din iunie şi adună în 3 zile aproximativ 3 milioane de vizitatori. Măricel, ha? Mai multe, aici.
Inundațiile din 2002: 9 oameni morți și pagube de 3,2 mld Euro. Deci?
Deci avem un parc şi un canal, în care poţi face cam toate activităţile de recreere care-ţi trec prin cap (era să uit, există şi o zonă pentru nudişti), şi care de fapt funcţionează perfect ca protecţie împotriva inundaţiilor.
În 2002, când s-a petrecut ceea ce cu tristeţe poate fi numită „flood of the century” (inundaţia secolului) , au murit 9 oameni, iar pagubele s-au ridicat la aproximativ 3,2 miliarde de euro. Dunărea a atins un debit de 10 330 m3/s, iar în Viena nu s-au înregistrat niciun fel de pagube notabile. Nu s-au lăudat cu asta, nu când restul oraşelor de pe malurile Dunării erau atât de grav afectate.
Ce se întâmplă cu parcul în condiţiile acestea? Se deschid porţile canalului, se lasă apa să treacă, iar apoi se aşteaptă două săptămâni până apa e curată din nou. Tot ceea ce este amenajat în parc este prins în beton (sau din beton?), cert e că, dacă apa trece, pietrele rămân. Ah, şi dacă au greşit cumva iar calculele, mai există o soluţie de rezervă, se inundă o porţiune de autostradă (după ce în prealabil îmi imaginez că scot maşinile de pe porţiunea cu pricina).
Nu ştiu ce să spun în încheiere. E doar un exemplu, un exemplu de care noi suntem atât de departe. Ca să nu ne apuce amarul, te las cu o sugestie de loc pentru o cină copioasă, unde găseşti nişte coaste delicioase, o bere brună deosebită şi o privelişte liniştitoare.
Acest proiect este susţinut şi inspirat de:
Tripsta.ro, Ungaria.info.ro, Austria.info/ro, The Danube Niederösterreich, Linztousismus.at, Municipalitatea Vienei, Compress România, Ingolstadt Tourismus, Germany.travel, Danube Competence Center, Serbia.travel
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
