În Lefkada nu te duci să stai pe net. Mai bine stai pe o stâncă şi priveşti apusul. În Lefkada nu te duci să faci live blogging. Mai bine faci windsurfing. În Lefkada nu îţi pierzi vremea postând poze pe facebook, oricât de tentant ar fi să arăţi lumii întregi cât de verde e apa şi cât de şmecher eşti tu că ai ajuns acolo. Jumătate din lume a mai văzut probabil peisajele acelea aşa că mai bine bucură-te de fiecare clipă, relaxează-te la soare şi pictează o piatră rotundă şi albă, pentru o schimbare. Tu faci ce vrei, dar eu aşa mi-am spus când am plecat în Lefkada. Şi aşa am făcut, după programul pe care îl voi împărtăşi cu tine, în cele ce urmează.
Înainte de program, hai totuşi să facem o paranteză şi o amplasare în spaţiu. Lefkada e o insulă din multele pe care le are Grecia, situată în Mare Ionică cea ireal-de-frumos-colorată. Partea cea mai interesantă e că Lefkada e foarte accesibilă, poţi ajunge pe insulă fie terestru, printr-un tunel şi pe un pod, fie pe calea aerului, folosind aeroportul din apropiere, de la Preveza. Hotărâţi fiind să ne bucurăm cât mai mult de aer liber şi de o plajă cât mai aproape de noi, am ales să mergem cu maşina, la camping. Campingul Poros Beach ni s-a părut cel mai potrivit, un loc unde poţi închiria şi camere sau bungalouri dar, cum ne-am trezit foarte târziu, am rămas la varianta boemă de cort. Viaţa la cort e frumoasă, să nu mă înţelegi greşit, îmi place la nebunie să îmi organizez o mică tabără care de fiecare dată va fi altfel, să întind rufe între doi copaci şi să stau seara să citesc la lumina lumânării contra ţânţarilor. Şi nu glumesc, mă bucur cu adevărat de toate astea în ciuda micilor aventuri despre care am povestit aici şi la care mai adaug acum două, plus surpriza pe care am găsit-o în bagaj, la întoarcere.
Campingul era plin de italieni cu ceva urme de austrieci şi nemţi. Disciplinaţi, cu rulotele lor super organizate, cu scutere vintage sau biciclete la purtător, o plăcere să tragi cu ochiul la ei în ogradă. Bafta noastră a fost să nimerim lângă un grup cu de-ai noştri vecini, bulgari pe nume, tineri, neliniştiţi şi petrecăreţi. Cu steagul atârnat de un copac, să ştie lumea cine face gălăgie noaptea, fără confuzii. Numai patroana campingului, mică, fibroasă şi iute la mânie, cutreierând de acolo-colo în şlapi şi „maio” pe un scuter, i-a pus la punct şi i-a ameninţat că îi dă afară dacă îi mai apucă entuziasmul după 11 noaptea. Am respirat fericiţi până când… ce să vezi? Au plecat nemţii de pe parcela de lângă noi şi în ultima noapte, chiar înainte de plecare, au apărut ceilalţi fraţi ai noştri, o familie de unguri. Care nici mai mult nici mai puţin s-au apucat să bocănească şi să-şi monteze trei corturi, nu unul, undeva după ora unu noaptea. A doua zi furia iute a venit iar cu o falcă în cer şi una în pământ şi le-a bătut obrazul, pe bună dreptate aş zice, că vorba aceea: nu e normal să campezi la ore din astea şi, mai mult de atât, să ocoleşti cu talent recepţia. În fine, astea au fost singurele neplăceri. În rest, ne-am bucurat de linişte şi de apropierea mării, golful şi plaja Mikros Gialos fiind chiar lângă camping. Iar de aici încolo pot să îţi povestesc şi cum arată programul unei vacanţe unplugged în Lefkada.
Ora 7:00 dimineaţa
În Lefkada începe întotdeauna să se lumineze cu nuanţe de roz şi bleu. Afară adie un vânt ca o mângâiere pe un creştet de copil, iar prin corturile vecine bărbaţii sforăie pe diverse acorduri, de la Eine Kleine Nachtmusik de Mozart până la simfonia a-5-a de Beethoven. Mă strecor discret afară, îmi pun echipamentul de alergare, fac o mică încălzire apoi pornesc cu paşi măsuraţi şi cu telefonul pe post de cronometru în mână. Când ajung pe faleză am o porţiune de urcare, dar totul parcă merge mai uşor când privesc către apa liniştită şi iahturile ancorate. În curând cobor spre un mic port, unde mai întâlnesc doi alergători şi doi pescari care se pregătesc de ieşit în larg. Soarele începe să se vadă pe o extremitate a culmilor care împrejmuiesc golful Mikros Gialos. Când mă întorc, dacă am chef şi am cu cine negocia, îl scot şi pe Alex din cort şi îl invit la o porţie de înot. Parcurgem toată lungimea golfului, prin apa cristal de o culoare ireală şi ieşim să ne încălzim pe o piatră deja însorită, la capătul acestuia. Marchez momentul pe lista de „cele mai tari senzaţii”: apa răcoroasă, aerul încă proaspăt, soarele care abia se dezmorţeşte şi se pregăteşte să dea ce-i mai bun din el – ferească Domnu’ să te prindă când reuşeşte. Ne întoarcem plimbându-ne pe malul mării, cu pietrele scrâşnind sub picioare ca şi cum ar fi înşirate deasupra unei pivniţe, stratul e atât de gros şi de aerisit încât se simte de parcă ar fi gol dedesubt.
8:00 – 9:00
Micul dejun se lasă cu plăcinte calde sau gogoşi, însoţite de iaurt. Campingul s-a trezit şi toată lumea foieşte: feţe boţite de somn, copii în pijamale, căţei nerăbdători să iasă la plimbare, mămici care pregătesc o cafea. Ne bem şi noi ceaiul şi începem ritualul pregătirii pieilor şi bagajelor pentru plajă.
9:00 – 11:00
Pentru soarele de dimineaţă alegem mai ales varianta comodă, de lângă noi. LumeaMică se scufundă neîncetat, iar eu îmi caut cu ochii copilul prin apă după papuceii de pietre din picioare, nu după cap.
În ultimele trei zile programul se schimbă şi tocim drumul spre Vassiliki, unde LumeaMică ia primele ei lecţii de windsurf. Marea aici e puţin adâncă pe o distanţă destul de mare de la mal şi e înţesată de vele, o imagine colorată şi activă pe care o admir de la umbra unei terase. E mult prea cald pentru a rămâne în soare. Abia după-amiaza vântul porneşte cu furie şi intră în scenă profesioniştii, cei care brăzdează apa la viteze incredibile. Îi vedem când ne întoarcem cu vaporaşul de pe plaja Aghiofili, parcă sunt rachete pe apă… dar mai bine să revin la program pentru că am făcut deja un salt în timp.
Abia se apropie prânzul, când…
La ceas de amiază
În primele zile încercăm să ne odihnim pe lângă cort în timp ce Alex ne pregăteşte peşte sau caracatiţă, cumpărate dimineaţa devreme de la pescarul de serviciu. Căldura este însă insuportabilă, transpiraţia curge pe noi chiar şi atunci când stăm nemişcaţi, prăbuşiţi fiecare pe ce poate. Mda, nu avem şezlonguri ca alţii. În zilele ce urmează evadăm cu maşina din camping, oriunde, numai vântul pe geam să bată şi să ne mai usuce. Oriunde ăsta se dovedeşte a fi ori în Nidri, unde ne facem de cap cu „fish massage” sau cu o porţie mare de iaurt îngheţat cu toppinguri delicioase, ori la cascada din apropiere, ori prin sate de munte şi chiar mai sus, până în cel mai înalt punct de al insulei, unde ne bucurăm de temperaturi suportabile şi privelişti încântătoare. Imaginile vorbesc de la sine.
Motocicliştii şi pasagerii de pe scutere sunt şi ei copleşiţi de căldură şi renunţă la orice formă de protecţie, ca să nu mai menţionez inhibiţie. Îi privesc cu admiraţie pentru că drumurile nu sunt chiar uşoare şi uneori nu chiar perfect asfaltate, mai ales în apropierea plajelor. Îi privesc cu groază totodată, dar căldura şi relaxarea din insulă îmi injectează acea doză de toleranţă pe care aici sau pe SlowRide nu aş arăta-o în ruptul capului. Ei, şi ce dacă sunt aproape în pielea goală? Treaba lor, pielea lor… Mergem oricum în aceeași direcție, către cele mai frumoase plaje.
16:00 – 17:00
Poposim pe alte plaje, sfârâim de încinşi ce suntem în ape din ce în ce mai limpezi şi mai frumos colorate şi pândim apusuri. Cele mai spectaculoase plaje din Lefkada, se spune, sunt cele de pe coasta vestică, unde şi vânturile şi valurile sunt pe măsură. Noi avem noroc de o perioadă liniştită, nu găsim nici vânt, nici valuri, numai privelişti care te scot din priza problemelor de acasă şi te conectează la frumuseţea şi pacea naturii. Megali Petra ni se pare cea mai spectaculoasă, cu stâncile sale răspândite prin apă şi pe plajă. Nici altele nu sunt de lepădat, dar în august sunt într-adevăr foarte aglomerate , cum e Porto Katsiki. Singura plajă pe care am avut cu adevărat dificultăţi în a găsi un loc liber, deşi am ajuns acolo cu vaporaşul luat din Vasiliki (şi părea destul de complicat de ajuns altfel), a fost Aghiofili. Partea bună e că pe toate aceste plaje populare, la apus o mare parte din populaţie bate în retragere, asediată de foame şi frica de serpentine pe întuneric, suspectez eu. Și ce minunăție ratează…
Ora apusului
La Porto Katsiki, Alex ratează vaporul care trece fix prin soare alergând la maşină după obiectivul potrivit. La Megali Petra, ne căţărăm pe o stâncă şi stăm acolo liniştiţi, pe teritoriul nostru proaspăt cucerit, nestingheriţi de nimeni. O strâng pe LumeaMică în braţe şi strigăm după tati, prins în misiunea sa fotografică, gata-gata să rateze iarăşi momentul romantic al zilei.
21:00 – …
Traseul înapoi spre camping e mai puţin romantic, drumurile chiar sunt înguste, iar cele de acces spre anumite plaje pot să dea palpitaţii celor mai slabi de îngeri. Cu toate acestea, în insula asta mică, nişte oameni deştepţi au plantat ochi de pisică pe marginea drumului şi trebuie să fii destul de fraier ca să pici în hău. Nouă nu ni s-au părut atât de dificile pe cât am auzit pe alţii plângându-se pe forumuri, dar poate că nu suntem noi cel mai bun etalon, la câte serpentine şi curbe am înghiţit în viaţa noastră de călători. Eu una, din motive pur motociclistice, chiar le iubesc.
Chiar dacă în câteva seri alegem să mergem la restaurantele din apropierea campingului (şi sunt destule!), varianta preferată a Petrei este cina la cort, cu grătar de miel, tzatziki şi un joc de cărţi la final. După ce ea capitulează şi merge la culcare, adormind în diagonală pe toate saltelele din cort, noi mai rămâneam să ne bucurăm de aerul ceva mai plăcut al serii, de un pahar cu vin bun şi de impresiile de peste zi.
Fără electricitate (am fi putut închiria, dar nu am vrut), fără internet, fără facebook şi fără să aşteptăm niciun like sau share. Este momentul nostru, într-un mic şi frumos colţ din Lumea asta Mare.
Mare parte din fotografii au fost făcute cu un NEX-7 de la Sony Romania.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
