Soarele apunea luminând cald stâncile care ne copleşeau prin dimensiunea şi poziţia lor, la mică distanţă de terasa pensiunii. Două dintre ele seamănau cu nişte personaje ninja şi ne amuzăm, împreună cu Petra, căutând şi găsind ochii lor. Puţin mai departe o piatră mică şi subţire răsărea între alte două, ca un fel de omuleţ între două mari amigdale. Turnuri înalte și rotunjite alcătuiau relieful bizar şi fascinant de la Meteora. După drumul lung de aproximativ 900 de kilometri eram obosiţi, dar şi foarte fericiţi că ne-am întors aici, după paisprezece ani. Şi ştiam deja că va trebui să revenim, cât mai curând. Eram în drum către Lefkada, dar mie mi se înfiripase deja dorinţa de a ne întoarce de Paşte, ocazie cu care Meteora să fie destinaţia, nu punctul intermediar către altceva.
În 1999 ani eram doi tineri îndrăgostiţi care descopereau plăcerea de a călători împreună. Cel puţin eu nu mă gândisem serios la vreun plan de a mă căsători cu Alex, deşi aveam certitudinea că e un om alături de care aş putea trăi o viaţă. Dar nu mă gândeam la acte, ceremonii şi gesturi religioase. Până când am ajuns aici. În timp ce stăteam pe o stâncă la soare, privind blândul câmp Tessalia şi bucurându-mă că suntem împreună în aşa un loc special, am ştiut. Şi mi-am dorit aprig să mă ceară în căsătorie, atunci, acolo. N-a fost să fie, dar un inel oferit la mal de mare, la doar câteva zile mai încolo, mi-a dat confirmarea că nu eram singura care gândeam aşa. Ceva mai târziu, în Bucureşti, am spus şi acel da. Şi prima dorinţă pe care am avut-o amândoi a fost să ne căsătorim la Meteora. Am întrebat în dreapta şi în stânga, dar nimeni nu ne putea răspunde cum ar putea fi acest lucru posibil şi, din entuziasm şi nerăbdare, am renunţat. Dar nu am uitat.
In vara anului 2013, când am ajuns din nou la Meteora, ne-am cumpărat din magazinul unei mânăstiri două inele fragile de argint, am intrat în acea biserică modestă şi frumoasă şi ni le-am pus unul altuia pe degete. Un moment aşteptat, numai de noi ştiut şi poate de un Dumnezeu ce ne-a privit sfios şi a înţeles că nu avem neapărat nevoie de preot pentru asta.
În mânăstiri sunt mai puţini monahi ca altădată, una dintre ele mai are doar patru călugări bătrâni, nu se ştie cât vor mai rezista acolo. Alta este doar pentru călugăriţe şi găseşti la vânzare produse cosmetice create de ele, am şi acum un balsam de buze cu miere foarte bun, luat de acolo. La momentul în care am fost noi se puteau vizita: Agios Stefanos, Great Meteoro, Roussanou, Agia Trias, Varlaam, Agios Nicolaos (vezi şi programul lor mai jos*). Din păcate multe sunt abandonate deja şi devin ruine. Dar liniştea pe care am găsit-o, mai ales în mânăstirile mai puţin vizitate (e clar că cele mai multe autocare opresc la Marele Meteor), nu ţine nici de credinţă, nici de explicaţiile ştiinţifice privind felul în care s-a format relieful din jur. E o stare de mirare care ne-a cuprins şi nu ne-a lăsat cât am stat şi cutreierat pe acolo, pentru că am avut mereu ceva de descoperit, după fiecare curbă sau la fiecare balcon. Am urcat multe scări, dar am simţit că merită, pentru că numai aşa am ajuns de fiecare dată tot mai sus, privirea cuprinzând din ce în ce mai bine stâncile care visează la cer, aşa cum plantele se înalţă înspre căutarea soarelui. Stâncile de la Meteora par să aibă un suflet al lor, să fie vii, chiar dacă veghează nemişcate asupra unor sate fermecătoare de mulţi, foarte mulţi ani.
Noi ne-am cazat în Kastraki, un sat mic ridicat în trepte, chiar la poalele personajelor ninja de care vorbeam mai sus. Sunt câteva pensiuni cu preţuri rezonabile şi privelişti minunate, există chiar şi un camping dacă nu cumva mai multe. Iar vestea bună e că noile rezervări au fost deja făcute de anul trecut, pentru că de Paşte revenim acolo, alături de Petra, Ina, Lorena şi Titus, echipa noastră călătoare.
(Între timp am și ajuns, citește și articolul Paște la meteora, pe poteci mai puțin bătute)
Aceasta este povestea noastră. Povestea stâncilor, a scărilor din lemn care duceau la peşterile asceţilor de altădată, a mânăstirilor încă locuite şi a autocarelor de turişti care vin să le vadă, o poţi afla mergând şi văzând. Sper ca în noua noastră incursiune să descoperim ce se află dincolo de mânăstiri şi te las, ca ultimă tentaţie, cu imaginile lui Alex – suficient de convingătoare, în opinia mea.
*Programul de vară, 1 aprilie – 31 octombrie
Agios Stefanos
9:30 – 13:30 şi 15:30 – 17:30. Închisă lunea.
Great Meteoro
09:00 -17:00. Închisă marţea.
Roussanou
09:00 -18:00. Închisă miercurea
Agia Trias
9:00 -17:00. Închisă joia
Varlaam
09:00 -16:00. Închisă vinerea.
Agios Nikolaos
09:00 -15:30. Închisă vinerea
Programul de iarnă 1 noiembrie – 31 martie
Agios Stefanos
9:30 – 13:00 şi 15:00 – 17:00. Închisă lunea.
Great Meteoro
09:00 -16:00. Închisă marţea şi miercurea.
Roussanou
09:00 -14:00. Închisă miercurea
Agia Trias
10:00 -16:00. Închisă miercurea şi joia
Varlaam
09:00 -15:00. Închisă vinerea.
Agios Nikolaos
09:00 -14:00. Închisă vinerea
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
