Ecoturismul sau grija faţă de ceea ce ne este aproape

Oricât de ciudat ar suna, ne îngrijim cel mai puţin de ceea ce este cel mai aproape de noi. Suntem atât de multe persoane supraponderale pentru că acordăm cea mai mică atenţie nevoilor adevărate ale corpului nostru. Copiii noştri au probleme de toate felurile pentru că, la rândul lor, au primit mai puţină atenţie decât meritau. Oraşul, ţara, planeta pe care trăim au de suferit din acelaşi motiv, pentru că nu ne gândim că ceea ce facem acum din automatism, pentru un concept de „bine” pe care nu-l aprofundăm, dăunează la ceea ce va fi în viitor. În toate aceste cazuri avem scuze şi explicaţii, multe şi toate importante. Ne complăcem drept victime ale unor condiţii şi circumstanţe exterioare ce ne împing către repetarea greşelilor pe care le-au făcut şi alţii înaintea noastră, ne ascundem sub masca dezamăgirii şi resemnării, ne aşteptăm să facă alţii ceea ce ar trebui să facem noi, fiecare în parte. Dacă am învăţa să ne îngrijim am înţelege că nu putem rămâne indiferenţi. Iar când spun grijă nu mă refer la a băga orice în gură atunci când ne e foame, nu mă refer la asigura haine pentru copii şi la a-i sui zilnic în maşină pentru a merge la şcoală, aşa cum nu mă refer doar la a consuma mai puţină apă atunci când spălăm vase. Toate acestea sunt importante, dar grija, pentru mine, înseamnă răspunsul la întrebări de genul: „Voi mai fi capabilă să fac o drumeţie pe munte la 70 de ani?” sau „Copilul meu va fi echilibrat şi îşi va urma visele la 30 de ani? Va avea el un mediu sănătos în care să trăiască?”

Subiectul acesta mă preocupă de mult. Iar când vine vorba de plecări, am avut deja convingerea că singura călătorie adevărată este aceea pe îndelete, mai aproape de natură şi de localnici, înainte de a conştientiza că aceasta este o abordare responsabilă şi ecoturistică. „În viitor principala noastră preocupare va fi nu dacă vom mai putea călători oriunde pe pământ, ci dacă va mai merita să ajungem acolo”, a atras atenţia Dl Herbert Hamele (Destinet.eu, Knowledge Networking Portal for Sustainable & Responsible Tourism) în cadrul celei de-a doua Conferinţe Europene de Ecoturism din România, organizată la Poiana Braşov între 23-25 octombrie 2013. Participarea la conferinţă a fost pentru mine o primă ocazie, şi cu siguranţă nu ultima, pentru a aprofunda acest subiect şi a-i înţelege principiile. Am auzit oameni interesanţi povestind cu pasiune despre ecoturism, persoane specializate din organizaţii care se ocupă cu acordarea de certificate sau pur şi simplu furnizori de servicii turistice.

Ecoturism Magura_6969

„Turiştilor nu le pasă de natură. Imediat ce distrug un loc se mută în altă parte. Dar nici nouă, ca localnici, nu ne pasă. Imediat ce distrugem locul în care trăim, plecăm în vacanţă”, spunea un poet bavarez, al cărui nume nu am reuşit să-l notez, citat în acelaşi discurs al Dl Herbert Hamele. S-a întâmplat aşadar şi în Germania, se întâmplă şi la noi, suntem martorii acestui gen de comportament. Ne cunoaştem atât de puţin ţara (şi ăsta e un reproş pe care mi-l adresez şi mie, nu doar altora) pentru că nu înţelegem că, în ciuda nemulţumirilor pe care le-am avea faţă de anumite lipsuri – drumuri sau servicii, suntem absenți din turismul local și nu contribuim în niciun fel la o potenţială dezvoltare a lui. Nu avem dreptul să ne plângem de dispariţia meşteşugurilor şi tradiţiilor româneşti, dacă noi nu cumpărăm produse tradiţionale, ca să dau doar un exemplu.

Nu am privit niciodată lucrurile la extrem. Nu am susţinut niciodată că România este cea mai frumoasă ţară, că munţii noştri sunt cei mai chipeşi – îmi pare rău, tot Dolomiţii mi se par mai fascinanţi, că Marea Neagră ar fi cea mai bună opţiune – nici nu se compară cu Marea Ionică, că Delta Dunării, deşi unică în multe aspecte, ar fi singura deltă din lume. Dar sunt pământurile noastre, avem peisaje senzaţionale şi oameni foarte buni, ne bucurăm de câte puţin din orice şi, prin ceea ce unii ar considera o conjunctură nefericită, alţii un noroc, am rămas o oază de natură încă suficient de necoafată şi nearanjată, extrem de atractivă pentru cine îi înţelege valoarea. Am întrebat câţiva operatori de servicii turistice inedite (de exemplu, o săptămână activă care include, printre altele, navigatul cu pluta pe Olt) dacă au şi clienţi români. Ei bine, am aflat că sunt agenţii care nici măcar nu comunică către publicul din România, dincolo de faptul că nu există cerere la nivel local. Magia vacanţelor all inclusive sau bifează-tot-ce-poţi-cât-mai-departe-şi-în-cel-mai-scurt-timp încă domină preferinţele şi alegerile.

Există multe iniţiative, proiecte şi organizaţii care se ocupă de definirea şi certificarea ecoturismului, în Europa. Ceea ce mi se pare mie că lipseşte cu adevărat, cel puţin în România, este educaţia. Cred că atunci când ne alegem cazarea sau agenţia de turism, nici măcar nu ne punem problema dacă acesta se îngrijeşte de protejarea locurilor pe care le vom vizita. Ne interesează ce obţinem, cu ce preţ, dar nu şi cu ce preţ asupra naturii sau comunităţii. Şi cred că de aici ar trebui, în fond, să plece totul. Dacă noi nu cerem, de ce ceilalţi ar face un efort în plus? Conştientizarea trebuie să se facă pe toate planurile şi fronturile, responsabilitatea şi consecinţele faptelor noastre se învaţă, ca multe altele. Şi trebuie să învăţăm să fim atenţi la asta. „We are entering a period of consequences / intrăm într-o epocă a consecinţelor” spunea Al Gore într-un discurs despre încălzirea globală.

Dar iată că vorbim deja de vacanţe responsabile, de vacanţe lente, de vacanţe eco, de România, dar nu am spus ce înseamnă ecoturism. Poate că ştii, poate că intuieşti, dar poate că nu ai avut niciodată o definiţie clară. Nici eu nu am una acum, dar voi încerca să sumarizez în câteva cuvinte ceea ce am avut ocazia să aflu atât la conferinţa de la Poiana Braşov, cât şi la dezbaterile din Bucureşti ce s-au ţinut la un moment dat la Biblioteca Naţională.

„You are a guest of nature. Behave” Hundertwasser

hundertwasser-you-are-a-guest-of-nature-behave

Ecoturismul este o formă de turism ce are la bază grija şi curiozitatea faţă de frumuseţea şi bogăţia naturii, îngrijindu-se de protejarea acesteia şi a comunităţilor locale. „Turismul făcut pe îndelete, cu bun simţ şi cu grijă pentru viitorul destinaţiilor turistice trebuie să aibă valenţe educative, să îşi propună conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor locale, şi să aibă un efect cât mai mic asupra mediului natural, social şi cultural.”* Un efect mai mic se poate obţine chiar şi prin numărul de turişti dintr-un grup. Am aflat de exemplu că, în conformitate cu normele ecoturistice, într-o peşteră nu ar trebui să intre mai mult de 15 persoane odată. O cerinţă destul de greu de respectat. În plus, în ecoturism se poate vorbi de slow travel, conceptul meu preferat, pentru că mai multe zile petrecute într-o destinaţie, de către mai puţini oameni, înseamnă un câştig mai mare atât pentru comunitatea locală, cât şi pentru turiști, cei care vor petrece astfel un timp de calitate, învăţând mai multe despre natură, despre cultura locală şi, mai mult ca sigur, despre ei înșişi.

Cum ai putea compara o tură de o zi pe munţi într-un 4×4 cu experienţa unei ture de 7 zile în Carpaţi, pe bicicletă, pe picioare sau călare? Apropo de călărie, ar trebui să îl auzi măcar odată vorbind pe Mugur Pop, de la Călare în Carpaţi. A avut prezentarea cea mai motivantă şi emoţionantă. Când am discutat apoi cu el mi s-a confirmat ceea ce ştiam deja: atunci când vorbeşti despre alegerile pe care le-ai făcut în viaţa ta pentru a-ţi urma pasiunile, mesajul tău nu poate fi decât convingător şi molipsitor. În aceeaşi idee, acum câteva zile l-am cunoscut pe Mircea Cisbăşanu, un tânăr care a lăsat un viitor în Olanda şi a revenit în România pentru a-şi dedica viitorul pasiunii pentru care o are: bicicleta. E implicat în foarte multe proiecte şi iniţiative frumoase şi de viitor, am povestit despre asta într-un alt articol-interviu. Îl mai adaug pe o listă foarte scurtă şi pe cunoscutul ambasador al ecoturismului în România, Ivan Patzaichin, cel care prin proiectele sale încearcă salvarea tradiţiilor din Delta Dunării şi implementarea unui sistem extraordinar de „rent a boat” pe canale, după modelul închirierilor de biciclete din marile oraşe. Ceea ce vreau să spun cu aceste exemple e că atunci când cunoşti astfel de oameni îţi mai creşte speranţa în România de mâine.

Ecoturismul înseamnă protejare, dar nu lipsă de dezvoltare. Apare astfel în discuţie conceptul de dezvoltare durabilă, adică acea dezvoltare care răspunde nevoilor actuale fără a compromite şansa generaţiilor viitoare de a-şi împlini propriile aspiraţii şi nevoi.

Hai aşadar să ne întoarcem de unde am pornit cu acest articol şi să răsturnăm priorităţile. Să ne pese de noi mai întâi, de viaţa noastră, de sănătate. Abia atunci vom învăţa cât de important e să îngrijim natura din care facem parte, să ne îngrijim de viitor. „Pământul este luat doar cu împrumut de la generaţiile viitoare, ai grijă de el”.*

Şi ca să încheiem un subiect atât de serios cu un zâmbet, mai împărtăşesc cu tine un singur citat, din prezentarea doamnei Carol Ritchie – Europarc Federation: „Nu realizezi niciodată ce ai până când nu mai ai. Hârtia igienică este un bun exemplu.”


Mai multe detalii despre ecoturismul în România, cât şi despre locaţii şi operatori certificaţi găseşti pe  www.eco-romania.ro sau www.asociatiaaer.ro

Asociaţia de Ecoturism din România (AER) este un parteneriat pentru conservarea naturii și dezvoltarea ecoturismului, între asociații de turism, ONG-uri de dezvoltare locală şi conservarea naturii, proiecte de conservarea naturii şi agenţii de turism.

Completare ulterioară: blogul LumeaMare a fost acceptat ca membru și face acum parte din Asociația de Ecoturism din Românaia.

*Texte dintr-un pliant realizat de rowmania.ro

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.