De la toate cetăţile de la noi pe care am reuşit să le văd (Suceava, Făgăraş, Rupea, Râşnov, Sighişoara) mi-a plăcut câte ceva, însă cea de la Alba Iulia mi s-a părut cea mai deosebită. Şi tind să cred că nu din cauză că e cea mai mare cetate din România.
Prima întâlnire cu cetatea de la Alba Iulia a fost în anul 2009, atunci când mi-am luat ţara-n cap cu prima mea motocicletă şi un vajnic partener de drum. Multe locuri frumoase am văzut atunci, şi-mi aduc aminte că în ziua în care am ajuns la cetate, ne grăbeam foarte tare ca să nu ratăm schimbarea gărzilor. Am ajuns fix la momentul potrivit, am asistat la eveniment şi pe urmă ne-am continuat drumul fără să mai vizităm cetatea. Nu mai ştiu exact motivul, parcă era în renovare, cert este că n-am uitat de ea şi am revenit în 2013 să-i acord atenţia pe care o merită.
Între timp am aflat despre amplul proces de restaurare al cetăţii care a durat nici mai mult, nici mai puţin decât 15 ani şi care a implicat considerabile resurse materiale. Rezultatul a fost pe măsură căci, la a doua întâlnire cu cetatea, n-am mai recunoscut decât puţin din puţinul pe care-l văzusem cu doar 4 ani în urmă.
Am intrat în cetate mânată de curiozitate şi fără vreun plan anume de vizitare. Am găsit mai multe indicatoare pe parcurs care informau asupra traseelor turistice din cetate, dar am preferat să mă plimb la libera inspiraţie pentru că nu-mi propusesem să bifez foarte multe obiective cu tot dinadinsul. Cetatea este mare şi sunt multe de văzut, prin urmare acordă-ţi timpul să te bucuri pe îndelete de tot ce are de oferit. Dacă vrei să mărşăluieşti prin ea doar ca să ai senzaţia că ai văzut tot, există riscul să oboseşti şi să-ţi pierzi interesul.
Nu voi insista asupra detaliilor istorice care fac referire la cetate, le găseşti peste tot pe internet. Voi puncta doar ceea ce am reuşit să văd, căci ce am ratat las în seama unor ocazii viitoare. Nu-ţi voi spune decât că cetatea este formată din 7 bastioane care îi conferă o formă de stea (formă uşor de intuit dacă te uiţi pe Google maps, de exemplu), iar intrarea se face prin 6 porți, unele mai mult decorate, altele mai puţin.
Am început cu centrul de echitaţie sau mai bine zis am dat o raită pe la grajduri să văd caii. Boxele erau curate şi îngrijite, iar caii în formă bună. Lucru absolut esenţial având în vedere că au program de lucru în fiecare zi, întrucât aceştia participă la ceremonialul de schimbare a gărzii, dar şi la şedinţele celor pasionaţi de echitaţie.
Am ajuns apoi la o bisericuţă din lemn, în apropierea căreia stă un mic eșafod pe care se află o roată, o spânzurătoare, o pereche de cătuşe din fier şi un butuc de lemn cu un topor înfipt în el. Un decor sinistru într-o zi însorită. Din panourile informative, aflăm de crunta tragere pe roată a doi dintre conducătorii răscoalei ţărăneşti din 1784, Horea şi Cloșca, pentru că al treilea, Crișan, s-a spânzurat în închisoare cu nojiţele de la opinci (p-asta tot de la orele de istorie am reţinut-o!).
[wpw_ba_viewer width=”auto” disable_intro=”false” alternate_skin=”true”]
[wpw_ba_img src=”http://lumeamare.ro/wp-content/uploads/2014/03/Cetatea-Alba-Carolina-spanzuratoarea.jpg” data_alt=”http://lumeamare.ro/wp-content/uploads/2014/03/Cetatea-Alba-Carolina-panou-Horea-Closca-si-Crisan.jpg” title=”Amintiri dintr-un trecut sangeros. Trage de sageti.”]
[/wpw_ba_viewer]
Pe Traseul celor trei fortificaţii se intră la un moment dat într-o galerie acoperită unde sunt expuse diferite statui reconstruite, însoţite de panouri cu fotografii înfăţişând detalii înainte şi după restaurare.
Urmează Poarta castrului roman, austeră, fără elemente decorative, pe sub care trec grăbită ca să nu ratez schimbarea gărzii. În graba mea, ratez Bastionul Sașilor, dar mă consolez cu gândul că-l voi vedea altădată.
Pentru majoritatea turiştilor main event-ul de la cetate este ceremonialul schimbării gărzii, care are loc zilnic la ora 12:00 în faţa Porţii a III-a. Spectaculos pentru unii, comun pentru alţii, este un ceremonial care merită văzut măcar o dată. Gărzile, îmbrăcate în uniforme militare austriece din secolul al XVIII-lea îşi predau ştafeta mărşăluind ţanţoşi în răpăit de tobe.
Mi-a plăcut faptul că întâlneşti astfel de gărzi prin toată cetatea: îţi răspund politicos la întrebări şi acceptă să se fotografieze cu turiştii. Cum a fost cazul unui soldat simpatic care străjuia intrarea spre temniţa cetăţii şi care s-a lăsat fotografiat fără să facă nazuri, ba chiar a pozat solemn.
Am dat apoi un ocol obeliscului lui Horea, Cloșca şi Crișan şi am ieşit pe Poarta a III-a a cetăţii bogat decorată pe ambele faţade. Deasupra acestei porţi se află statuia ecvestră a împăratului Carol al VI-lea, iar în soclul acestei statui se află celula de detenţie a lui Horea. În partea superioară a faţadei este reprezentat vulturul bicefal austriac, cu stema Transilvaniei pe piept.
După cum îţi spuneam, n-am intrat în cetatea Alba Carolina cu intenţia precisă de a vedea tot ce se poate vedea, ci mai degrabă din dorinţa de a păşi într-un loc marcant pentru istoria noastră şi care a fost locul de desfăşurare a nenumărate evenimente atât tragice, cât şi fericite (cum ar fi Marea Unire de la 1 decembrie 1918).
Cu toate acestea n-am putut să nu remarc anumite aspecte ce ţin de organizare. În primul rând, dată fiind întinderea mare a cetăţii, mi se pare utilă montarea mai multor indicatoare. Şi nu mă refer doar la cele care te îndrumă pe traseele turistice amenajate în incinta cetăţii, ci şi la cele care pot ghida turistul către alte puncte şi obiective care merită văzute. În plus, informaţiile de pe panourile explicative sunt doar în limba română, iar eu am văzut mulţi străini vizitând cetatea. Şi sunt sigură că, în absenţa unui ghid vorbitor de engleză, franceză, germană sau altă limbă de circulaţie internaţională, străinii respectivi se vor uita la toate fortificaţiile şi bastioanele şi porţile fără să înţeleagă mare lucru. Asta dacă nu s-au documentat cumva înainte. Şi că tot am pomenit de ghid, chiar n-ar fi rău să existe persoane specializate, care să-ţi ofere informaţii interesante despre istoria cetăţii, să-ţi spună o poveste care să te întoarcă în timp şi să te facă să simţi spiritul locului respectiv. Pentru că zidurile or avea ele urechi, dar de vorbit nu pot vorbi singure.
Cea mai mare parte a cetăţii poate fi vizitată în mod gratuit, programul zilnic fiind 9:00-22:00. Traseul celor Trei Fortificaţii poate fi vizitat între orele 10:00-21:00, contra cost, preţul unui bilet fiind de 10 lei pentru adulţi şi de 5 lei pentru copii. Mai multe detalii găseşti aici.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
