Castelul pierdut, fecioarele sinucigaşe şi midiile delicioase (2)

Castelul pierdut, fecioarele sinucigaşe şi midiile delicioase (2)

 

– Hei, cât cobori? Vezi că pământul e moale!

Eram la Kaliakra și făceam fotografii. Apa, în lupta cu uscatul, tăiase adânc. Malurile erau verticale, adevărate prăpăstii cu mare și stânci pe fund.

Părăsisem Balcicul şi ne întorsesem spre România pe altă șosea, paralelă cu marea, urmând indicatorul de Kavarna. În dreapta albastru, în stânga coastă înaltă fortificată de stânci albe, cu vârful ascuțit, ca niște turnuri, cucerite parțial  de vegetație.

Am traversat Karvuna, un orășel urât, am trecut de indicatorul de Dalboka și de un sat destul de chipeș față de cele de speriat, ca sărăcie, văzute în drumul spre Grecia și retur.

Contra a 3 euro de persoană în mașină, am avansat pe limba de pământ intrată 2 km în Marea Neagră. O legendă spune că sfântul Nicolae a debarcat în această zonă și, urmărit de turci, și-ar fi căutat salvarea spre mare; ca să-l ajute, Dumnezeu ar fi lungit pământul. Nu a fost suficient. Urmăritorii l-au prins și l-au ucis. O capelă mică amintea de soarta tragică a sfântului.

Începuse ploaia și, privind în jur, din parcare, peisajul nu era prea atrăgător: câteva mașini, o coloană formată din trupuri feminine prinse una de alta pe înălțime numită „Poarta celor 40 de fecioare”, câteva tarabe, construcții moderne în zare (far, stație meteorologică, radar pentru navigație), ruine.

Trupurile povesteau  în piatră o legendă tristă: în timpul cuceririi otomane, după ce locuitorii cetății au fost omorâți, 40 de fecioare rămase fără apărare și-au împletit părul și s-au aruncat în mare pentru a-și păstra credința și onoarea.

DSC_0165

Vecin cu parcarea, un monument alb înfățișa un bărbat vajnic. Era amiralul Uskahov care a respins armata turcă, mult mai numeroasă, într-o bătălie decisivă, la încheierea Războiului ruso-turc (1787-1792).

DSC_0001

Am coborât din mașină, ne-am uitat de jur împrejur și am bănuit că ar fi încă ceva de văzut după cele două magazinașe și tarabele cu nimicuri drăguțe, mai ales animale croșetate, reușite și destul de scumpe. Mai că nu-mi venea să frământ noroiul dintre ruine. Totuși, ne-am luat după niște alții care au pornit hotărâți printre vestigii și păreau a cunoaște topografia locurilor.

DSC_0037

Drum de pietre, drum de pământ. Locuită de traci, bizantini, turci și bulgari. Ruinele provin de la o cetate medievală, independentă, în secolul al XIV-lea, cu monedă, flotă proprie, relații comerciale. Se pot vedea încă fragmente dintr-un apeduct, străzi, ziduri de apărare.

Kaliakra nu se dezvăluie de la prima vedere. Citești inscripții și afli că aici a fost o biserică, dincolo un puț, locuințe, o poartă din piatră.

DSC_0012

Și potecile? Multe poteci! Or duce undeva? Lipa, lipa, pe pământul moale, ruginiu. Mergând lateral spre mare, se produce minunea:  apare imensitatea albastră a apei sub un cer gri cu rare iluminări de senin și se văd coastele uimitoare ale peninsulei; straturi de roci cu pământ și argilă între ele, în culori calde, predominant roșiatice. Zărești firide și adâncituri ce prevestesc peșteri. Un istoric antic a scris că după moartea lui Alexandru cel Mare, unul dintre generalii săi, Lisimah, devenit rege al Traciei și Asiei Mici, și-ar fi ascuns comorile dobândite în peșterile Kaliakrăi.

Îți dai seama că privești doar o parte din frumusețe, restul, numai dinspre mare ar fi vizibil. Pereții sunt abrupți, nu te lasă să vezi mai mult. Mă despart de potecă și cobor, atât cât este posibil, ca să prind cu aparatul de fotografiat ceea ce îmi permite privirea în diagonală. Michel strigă de la distanță:

– Hei, oprește-te, fii atentă, să nu aluneci!

Solul este umed, iarba săracă alunecoasă. Mă întorc la potecă și caut alt traseu. Pe măsură ce înaintez lateral în direcția mării, descopăr că unghiul se lărgește și ecranul mititel al camerei cuprinde mai mult din priveliște. Marea albește cu spuma  ei baza pereților multicolori. O barcă se mișcă încet.

– Iar cobori!

Iar cobor, e adevărat, nu cine știe ce, sunt foarte prudentă, deși m-a cuprins entuziasmul și fac un pas după altul, să văd cât mai mult.

Peisaj Kaliakra

Când am văzut faleza de la Lagos (Portugalia), am crezut că nu voi mai întâlni niciunde asemenea culori. Acolo am avut noroc, un barcagiu ne-a plimbat pe mare, aproape de stânci și printre ele. Aș pofti să dau un ocol cu barca, în jurul peninsulei .

[wpw_ba_viewer width=”auto” disable_intro=”false” alternate_skin=”true”]
[wpw_ba_img src=”http://lumeamare.ro/wp-content/uploads/2014/03/Peisaj-5.jpg” data_alt=”http://lumeamare.ro/wp-content/uploads/2014/03/DSC_0043.jpg” title=”Ochiul fotografului vs ochiul pictorului. Trage de sageti.”]
[/wpw_ba_viewer]

Kaliakra și împrejurimile sunt rezervație naturală. Floră, păsăret, delfini și foci nu se bucură prea tare de incursiunile bipezilor în lumea lor, nu am reușit să aflu dacă se fac mici croaziere ca să revin vara, într-o zi însorită.

Sunt multe cărări, am alergat ceva timp dintr-o parte în alta, nu sunt sigură că am văzut  tot ce ar fi trebuit.

Peisaj 5

O alee coboară la o peșteră unde este un restaurant, zvonurile spun că se mănâncă bine; într-o altă peșteră mai mică este un muzeu de arheologie.  Eu aș sugera să vă amânați puțintel foamea căci la mică distanță este Dalboka.

Acuarele: Gustin Gheorgina

Foto: Alex Farca – pentru mai multe fotografii vezi articolul Legendele capului Kaliakra

Citeşte şi primul episod, despre castelul pierdut de la Balcic.

Citeşte şi ultima parte, despre midiile de la Dalboka.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.