Malta e o insulă atât de densă, atât de împachetată în istorie, turism, arhitectură, semnificații și însemnătate pentru Europa și nu numai, că n-aș prea ști de unde să încep s-o desfac.

Mai mult decât atât, Malta e o țară – țărișoară? mică – mititică, formată din niscaiva insule, trei locuite, două mari și restul mici (ca-n cântecul cu furnici!). Iar treaba asta te păcălește, îți imaginezi că dacă-i așa minusculă, imediat o să și vezi tot ce-i acolo, o să ai și timp de vizitat, și de stat la plajă, și pe apă, și sub apă, și de distracție, și viață de noapte și-n principiu de cam tot ce oferă insula (insulele), că doar îs așa mici, nu?

Hai să încerc să desțelenesc un pic noianul ăsta de ce poți vedea – ce poți face, pentru că lucururile pot fi înșelătoare și te poți trezi că vrei să muști mai mult din ce propune Malta decât îți permite timpul. Asta dacă ești în vacanță ca tot omul și ca atare ai timpul limitat.

O să încep prin a te întreba:

Ce vrei să faci? Ce anume îți place?

Hai că știi mai bine ca mine. Gândește-te ce anume te interesează cel mai mult și orientează-te către asta. Spre exemplu…

1. Sporturi de apă? Insulele, atât Malta, cât și Gozo sunt pline de golfulețe, unele cu școli de scufundări, cu bărci de viteză sau hidrobiciclete, cam tot ce poți face pe apă sau pe sub apă se găsește în Malta. Apa e senzațională, albastru închis până la turcoaz, iar în jurul Ferestrei Albastre se pare că este unul dintre punctele de top 10 de scufundări  din Europa. În plus sunt și o sumedenie de epave care pot fi văzute pe sub apă, deci merită.

Pentru două scufundări, cu echipament închiriat și cameră de filmat sub apă plătești aproximativ 90 de euro.

Dacă nu ai permis sau nu ai timp să urmezi un curs de certificare, care poate ține până la 4 zile, atunci faci ca mine și te dai cu o bărcuță pe sub Azzure Window, costă 4 euro și distracția e cu vârf și îndesat, doar că pe deasupra apei.

Și Laguna Albastră din Gozo merită vizitată, însă atenție, dacă marea e agitată bărcile de viteză nu ajung acolo. Noi ar fi trebuit să mergem să o vedem în prima zi, dar nu s-a nimerit, și uite așa am rămas cu ea nevăzută. Nu-i nimic, e motiv de întors.

Ne-am dat însă cu un ski-jet și trebuie să recunosc cu rușine: halal motociclistă, mi-o fost frică pe el. Probabil că de la o vârstă apar tot soiul de mecanisme și instincte de apărare și nu mai vrei să încerci așa nebunește toate sporturile prin care îți poți rupe gâtul. Nici instrucțiunile pe care le-am citit și semnat înainte de a porni pe apă nu m-au ajutat, acolo scria mare roșu pe alb că poți să crăpi. Merci.

Prețurile sunt măricele, 40-50 de euro pentru 15 minute, parcă. Dacă te țin buzunarele și nervii, ok, dacă nu, poftiți la plajă.

Obligatoriu însă cu loțiune de protecție: eu am avut un moment în care s-a blocat creierul, și am așternut generos loțiune, mai puțin pe laba piciorului. Care s-a înroșit, s-a umflat, s-a făcut un butuc dureros și m-a ținut șchiopătând două zile! Nici acum nu-i întru totul vindecată.

Am început cu apa, mi-era cel mai la îndemână, e de jur împrejurul subiectului nostru…

Dar poate nu-i asta ce-ți place.

2. Istoria? Sau arhitectura?

Insula geme de istorie. În Valletta, capitala micuță și săpată în blocuri de piatră calcaroasă, am avut o senzație apăsatoare de…  grandoare înghesuită. Pentru că spațiul e atât de mic, ai senzația că au clădit biserici peste biserici (apropo, sunt cam 360 de biserici în Malta. La un moment dat încep să pară cam multe).

Piețele din Valletta lasă o vagă senzație de spațiu deschis, dar de fapt de la fiecare intersecție în cruce te pândește o altă clădire, peste altă clădire… Spațiul e un lux puțin întâlnit în Valletta.

Palate, biserici, porturi, toate aduc cu ele o poveste – a cavalerilor de la Malta, a piraților, a bătăliilor pe mare. Dacă nu ești o loază la istorie cum am fost eu, poate știi mai multe despre acestea. Altfel, Malta e  locul perfect pentru a mai învăța câte puțin despre istoria locurilor.

Dar aici vorbim de istoria recentă, despre lucruri pe care le aflăm din cărți vechi dinaintea  tiparniței. Adică zău, anii 1500 par teribil de aproape de noi față de ce urmează.

Malta are câteva situri neolitice, temple preistorice despre care învățații nu pot decât să își dea cu părerea (desigur, una avizată), asupra însemnătății lor, a vieții de zi cu zi a oamenilor de atunci. Eu am fost într-unul „de pe vremea giganților” zice legenda. Locul mi s-a părut surprinzător de mic, mai ales dacă îl compari cu numele: Ggantija.
Însă la un moment dat nu poți să nu te oprești locului, ca pălit în creștet, și să încerci să cuprinzi cu mintea:

Are peste 5600 de ani vechime. Datează din 3600/ 3200 î.Ch. Este mai vechi decât Stonehenge şi decât piramidele din Egipt. Vine din vremuri atât de îndepărtate, că mă gândesc cu ușurință că vorbim de o altă rasă aici…

Dar să nu o iau prea tare razna. O să mă mai întorc la templele astea.

3. Mâncarea.

Ei hai, terminăm cu lucrurile frivole, și ne oprim la ce-i important, nu?

Bucătăria este predominant mediteraneană, cu influențe de cam peste tot. Pe unde m-am așezat am încercat să comand ceva specific maltez. Uneori am nimerit-o, alteori ba. Căutând prin memorie și prin poze, cu grijă să nu băltesc pe tastatură:

Cafea malteză (cafe aromatico). Un puternic (dar puternic!) miros de cuișoare, nu-i rea, dar pentru mine nici n-a fost cafea.

Faimoșii (faimoasele?) pastizzi. Iaca, niște foietaj, umplut, ce-i drept, dacă îl mănânci unde trebuie, cu o cremă divină din ricotta sau una nu mai prejos de mazăre dulce. Marea mea dezamăgire a fost însă chiar foietajul: la fel ca la o păcătoasă merdenea: gras, greu, uleios și tot ce-i mai rău într-o mâncare (știi doar cum zic nutriționiștii: pentru sănătate este extraordinar de dăunător să mănânci sau să bei superglue, antigel, clor și făină albă!).

Ei nu de asta nu m-am îndrăgostit de ele, ci pentru că mi s-au părut simple produse de patiserie, cu o umplutură cu vreo 10 clase mai deșteaptă decât ce se poartă pe la noi. (Însă nu te lua după mine! Toată lumea până acum mi-a zis că pastizzi sunt calea, adevărul și viața!).

La Cafe Jubilee – 0,75 Eur bucata, bune, iar pe stradă – vreo 30 de cenți, mult mai slăbuțe decât cele de la cafenea.

Însă pâinea… oooh, pâinea (da, da, tot făină albă). Am primit chifle fierbinți, umplute cu măsline sau usturoi, de pe care se scurgea lasciv o pătrățică de unt.  Prima pâinică s-a scurs timid până pe șoldul drept, și-a rămas acolo pentru posteritate, a doua pe cel stâng. Amin.

Altă treabă tradițională – iepurele. Se mănâncă un fel de tocăniță, făcută în stilul slow food, însă pentru că era prea cald, nu am apucat să încerc. Am mâncat niște spaghete cu sos de iepure, foarte bune.

Ah, și să nu uit, până nu apuci să dai comanda: cam peste tot am văzut că porțiile erau IMENSE. La un restaurant în Port Tomaso, Sale e Pepe, am comandat spaghetele de mai sus, care erau aperitiv, însă porția era exact cât un fel principal. După care a urmat fel principal și desert! Prea mult.

Fructele de mare. (Cine nu mănâncă pește sau așa ceva, fuga la punctul următor.)

În fiecare loc de lângă apă pe unde ajung, nu mă pot abține să nu gust tot ce are un tentacul sau o cochilie. Știu că o friptură de vită superbă pot să încerc și în Franța sau Germania, paste foarte bune și-n România sau Italia, șamd. Însă lângă apă mănânc caracatiță, calamar, sepii, scoici și alte treburi de-abia scoase din apa pe malul căreia mănânc.

N-am apucat să fotografiez prea multe. Restul alunecau prea repede pe sub musteți și cum nu sunt de acord să postez/pozez mâncare mușcată/începută… te las să descoperi tu restul de feluri absolut delicioase. E drept că unele dintre pozele de aici erau mâncărurile mele… ghici care!

4. Eu vreau să fiu turist, nu vreau să mă complic!

Bine, bine, avem și dintr-astea, nimic rău aici. Zonele Paceville, St Julian și Sliema aduc insulei Malta ceea ce în Valletta lipsește aproape cu desăvârșire: o viață de noapte agitată, cu cluburi, tineri, bere, hamburgeri, țigări, hoteluri pentru turism de masă.

Paranteză: am și stat într-unul, păcatele mele, nu pot să-i reproșez absolut nimica, dar nici n-am putut să explic… colegelor de „suferință” că mie îmi lipsește cazarea din Valletta, în care stătusem în primele două nopți, într-o zonă liniștită, misterioasă, tăcută și autentică a insulei). Oi fi îmbătrânit, eu știu?! Cine să mai priceapă. Să dau eu hotelul de 5 stele  pe o „hrubă” de piatră pe 3 etaje, toată răcoroasă și ciudată, în care dacă stăteam în living trebuia să cobor 2 rânduri de trepte ca să mă duc la baie. Nu mă pricep, e clar. Sau…? (verdictul aici).

Dar despre asta în alt episod. Închid paranteza, continuăm:

Turism am zis? Măcar aici în St. Julian aveam și supermarket, mi-am luat Kinnie (am? N-am poză), băutura tradițională malteză. Cineva (internetul?) a zis că e un fel de Cola a Maltei. Aiurea în tramvai. E cu portocale și ierburi, amară ca sufletul când împachetează să plece acasă din vacanță, carbogazoasă, trăzni-o-ar sfânta dietă și complet diferită de orice altceva. E love or hate, nimic între. Mi-a plăcut rău (dar la mine gustul amar e unul dintre cele favorite).

Au și mall, și turiști zgomotoși, și plajă publică și magazin de flecuștețe made in China de dus acasă și mașini de fițe. La naiba, nu știu ce să îți povestesc despre zona asta. Poate nu-i de noi totuși.

Atâta – unu-zero pentru turiști: dacă ți-e frică să nu te nedumerească tranportul public (deși cu o hartă, totul e mai simplu, iar prețurile sunt derizorii, 1,50 eur pentru 24 de ore), dacă ți-e frică să încerci condusul pe partea stângă, dacă vrei să vezi cât mai multe și nu te-ai hotărât pe ce anume îți concentrezi eforturile, poți să încerci un autobuz extrem de turistic, acela de tipul hop-on hop-off.

Noi am făcut-o, și ne-a dus în linie zig-zag-ată și spiralată între două puncte, de am făcut 13 km (între St. Julian și Marsaxlokk) în aproape două ore.

E drept că în decursul celor două ore am făcut de fapt o incursiune foarte detaliată prin zone ale Maltei în care altfel nu ajungeam și nu le-aș fi văzut. Au și audioghid, foarte folositor pentru cine vrea să știe la ce se uită și pentru diverse detalii istorice.

5. N-am înțeles nimic, nu te-am nimerit cu niciuna din poveștile astea.

Atunci descoperă.

Malta mi s-a părut foarte prietenoasă, de la domnul care m-a ajutat să găsesc unde să sun din aeroport când nu a venit nimeni să mă ia, până la chelnerul fantasmagoric de la o terasă din Mellieha Bay, în nordul insulei, care ne instruia cum să stăm la masă și să așteptăm nota.

Străzile din Valletta sunt o comoară în sine, trebuie doar să te învârți pe acolo, să vezi ce anume îți place mai mult. Desigur că și în Silent City, în Medina, poți să faci același lucru (un secret: e Silent city doar dacă nu-s turiști pe acolo).

Du-te în Upper Barakka Gardens pentru o privire de ansamblu asupra Celor Trei Orașe (The Three Cities) și ca să prinzi pe la orele 16:00 bubuiala de la The Saluting Battery.

Încearcă să prepari ceva nou, de exemplu un Limoncello, la The Limestone Heritage. (Am și rețeta!).

Sau poate ai nevoie de un tratament nou?

Poate ai prefera o plimbare cu mașini de epocă, să te simți ca un prințes.

Sau ai venit cu copiii, s-au plictisit, ai vrea să le oferi și lor o experiență de neuitat?

Ehehei, mai sunt multe… îți mai povestesc mai pe îndelete data viitoare. Apropo. Te duci în Malta?

Disclaimer:

Acest articol a fost realizat în urma participării la Blog Island Malta, o campanie organizată de iambassador în parteneriat cu Malta Tourism Authority și cu sprijinul Air Malta.
Ca întotdeauna, opiniile şi impresiile ne aparţin în totalitate!