Călare spre Rusia (III)

Urcasem pe bac cum ai urca domnia ta de pe stradă pe bordură, numai că ale mele, ponton și bac, se mişcau amândouă. În contratimp. Deloc nu-mi plăcuse experienţa şi aşteptam cu groază debarcarea pe malul ucrainean al Nistrului. Pe vaca de data trecută am lăsat-o frumuşel în Moldova.

Plimbarea peste apă a fost una de secolul al 17-lea. Mă rog, nu ştiu ce maşinării s-au inventat pe atunci, însă un scripete şi-o frânghie tot vor fi avut dânșii. Cam aşa pluteam şi noi, legaţi cu un odgon de la un mal la celălalt. Procedura de parcare includea o cange cu care se împingea zdavăn toata pluta până la alinierea nu tocmai perfectă cu pontonul. Apoi iar hopa de pe bordura plutitoare pe pontonul mișcător. Domnul cu cangea mi-a povestit nemulţumit că: „nu e posibil ca într-o ţară care face rachete să tragi bacul cu sfoara.”

(Rachete??)

Mecanism de ghidare a bacului
Mecanism de ghidare a bacului
Si procesul laborios de traversare a Nistrului
Si procesul laborios de traversare a Nistrului

Nevastă-sa, în schimb, când a venit scorțoasă să ne ceară bani, a fost la rându-i nemulţumită că în loc de 80 de lei moldoveneşti cât mi-a cerut, eu mai aveam doar vreo 70 şi ceva din toți câți găsisem pe jos. Bine, întâi mi-a cerut în ruseşte şi, când am întrebat-o dacă vorbeşte româneşte, mi-a replicat, ţâfnoasă, că Da, vorbeşte şi moldoveneşte!

Pentru diferenţa de bani, amicul meu a tras un pic de funie cot la cot cu jumătatea masculină a familiei nemulțumite, ca să parcăm bacul.

Afacere de familie
Afacere de familie

În Ucraina, în vamă, ne-am prezentat foarte serioşi. Am scos frumuşel căştile, actele, a ieşit domnul vameş din gheretă, pe cap purtând cea mai mare pălărie pe care am văzut-o vreodată la o uniformă, o terminație rotundă a straiului oficial mare cât roata carului. Nici foarte înalt nu era dânsul, deci semăna decisiv cu o ciupercuţă. Ciupercuţa a văzut dintr-o dată că sunt fată şi printre urechi i s-a lăţit un zâmbet. Apoi mi-a făcut apăsat cu ochiul, trebuşoară care m-a înfiorat oleacă, mi se părea că vor urma cercetări prea amănunţite ale persoanei mele. N-a fost să fie, domnul era probabil doar impresionat că-i trece o fată pe motor pe acolo graniţa. Nu pot să îmi imaginez că pe-acolo trec foarte multe fete motocicliste.

Mai uşor decât ne-am fi aşteptat, am trecut deci în Ucraina. Planul era să oprim în prima benzinărie, să ne luăm nişte hărţi, probabil ceva apă… Direcţia o ştiam, benzinăria am găsit-o, apoi au început încetinel surprizele.

Paranteză: Chiar mai zilele trecute mă gândeam că cel mai bun fel în care poţi ruina o călătorie e să ştii tu exact cum vrei să fie. Unde să te duci, ce să vezi, cum să te simţi acolo şi eventual, dacă s-ar putea, filmul pe care ţi-l rulezi în cap acasă să fie o proiecţie cuminte pe ecranul zilelor pe care le petreci plecat. Încerc, pe unde pot, să mă feresc de procesul ăsta. Ba, uneori, nici nu studiez prea bine destinaţia spre care merg, încerc să las locurile să mă surprindă, cred că şi Roxana zicea la fel pe undeva. Însă, oricât ai încerca, oricât te-ai feri, tot operezi în schemele făcute de acasă. Închis paranteza.

Ca să mă întorc la oile şi benzinăriile mele, această imagine despre cum-este-o-benzinărie din capul meu, nu avea cum să fie mai greşită şi mai departe de realitatea din Ucraina. Am găsit nişte pompe cu ceva benzină, însă, ca să alimentezi trebuie să ştii dinainte cât vrei să pui. Adicătelea, câţi litri. Plătești litrii respectivi și de-abia apoi curge seva vieții mecanice în rezervor. Dacă plătești mai mult? Eh, rest nu ne-au dat niciodată. Asta presupune să ştii într-un utilaj cu rezervor de 18-20(?) de litri fix cât ai consumat şi cât aer ţi-a mai rămas. Ori doi. Calculul e destul de strâns. După ce am făcut diverșilor proprietari de benzinării de vreo câteva ori cadou până pe la 2 litri de benzină, am început să devenim mai buni la estimări.

Apoi, în aceelași clasor cu „aşa sunt lucrurile”, îmi pusesem la păstrat și imaginea cu bezinăria în incinta căreia se află şi supermarketul. Cel în care găseşti de toate, de la cosmetice la băuturi alcoolice, cadouri, hărţi, încărcătoare și orice-i mai trebuie omului uituc plecat la drum. Iaca, în marginea noastră de Ucraină nu se găsea neam aşa ceva.

Supermarketul era un magazinel de ţară prost aprovizionat, în care rătăceau pierdute pe rafturi nişte pungi cu seminţe, băuturi carbogazoase necunoscute şi nişte conserve.
Atât.
Fără hartă.
Însă oamenii întâlniți au suplinit cu vârf și îndesat risipa de penurie.

Benzinarie (aici am capatat o harta)
Benzinarie (aici am capatat o harta)

Primul, un şofer de autocar, om de treabă și muncit prin străinătățuri, ne-a îndrumat într-un amestec de germană, rusă, semne, desene cu pixul și bătăi pe umăr, în direcția dorită. Altul, într-o altă benzinărie, ne-a făcut cadou harta lui când a văzut că ne chinuim să pozăm cu telefoanele regiunea care ne interesa. Mi-ar fi plăcut să am mai multe povești despre ei, despre ucrainieni. Mi-ar fi plăcut să zăbovesc mai mult într-o țară care acum ține pagina întâi a tuturor ziarelor de știri. Mi-ar fi plăcut să am o imagine mai clară, dar dacă e să vă povestesc foarte cinstit, noi doar am trecut pe-acolo, fără nicio urmă, învârtind roțile pe asfaltul tăcut și zgrunțuros. Prea puțin știu despre viața lor, prea puțin ne-am intersectat.

Asfalt zgrunturos
Asfalt zgrunturos

Nici nu era așa planul, planul era dintru început că mergem, mergem până departe, cel mai departe în care am ajuns eu cu motocicleta, atingem Sankt Petersburg și ne întoarcem întregi și în siguranță acasă.

Planul era să pot să zic: „am fost în Rusia cu motocicleta”.

N-a fost vreme de cunoscut mai pe îndelete și, deși îmi pare rău, acesta a fost unul dintre prețurile plătite pentru călătoria asta. Altele au fost în timp, bani, oboseală, boală, dar unul care a usturat a fost că drumul a fost atât: drum, dus, drum, întors. Că nu a fost pe îndelete, cum știm noi și cum ne place.
Povesteam la începuturi cum s-a decis plecarea și am știut de pe atunci că așa va fi.

prin Ucraina
prin Ucraina

Am atins, în treacăt, locuri, orașe, stări.
Nu am avut timp să le cunoaștem, așa că am imagini fulgurante de pe întinderea Ucrainei.

Drumuri bune, drumuri aglomerate și obositoare. Părți cu găuri și șleauri, în care șoferi nervoși te împing cu brutalitate, n-au timp de oboseala ta. Șosele goale în amurg, locuri unde cred că am rămas singură pe lume. Noroc că mai am în oglinzi o motocicletă mică-mică, un om care se oprește din când în când și verifică să fim în direcția cea bună.

Oboseală și praf, mașini vechi de când lumea, poate de pe vremea revoluției industriale și mașini care atrag fluturii multicolori din stomacurile fetelor frumoase.


Drum drept cât o țară de lung, un oraș cu un nume predestinat: Uman. Oprim, pozăm, plecăm, ca în atâtea alte locuri.

In fata orasului Uman
In fata orasului Uman
Uman
Uman

În alt loc, un motel la marginea drumului, deja e noapte și începe să-mi fie frică. Nu conduc noaptea motocicleta, am aflat eu din bătrâni că așa îți cauți singur necaz dacă n-ai. Oprim să ne cazăm, dimineața mă întâmpină optimistă, nici nu știam ce necaz o să mă găsească totuși în faptul nopții următoare.

Motel la marginea soselei
Motel la marginea soselei

Da, am știut de la început că-mi va fi greu, la fel cum am știut că-mi va fi minunat, că voi vedea ce cu gândul n-am gândit, că voi simți satisfacția oaselor teșite pe șa în timpul zilei când ajung în sfârșit pe o saltea moale, când se întind și pârâie, și-apoi aștepți să se oprească vibrația motorului pe care de mult nu-l mai ai sub tine. Chin pe care văd că nu-l știu explica unui ne-motociclist care m-ar întreba „dar de ce să te chinui așa?”

Pentru momentele când ești singur pe lume, liber în toată întinderea sufletului tău să faci ce vrei tu? Pentru când îți miroase iarba cosită, floarea înflorită și îți înoată apusul în ochi?

Știu că tot nu reușesc să explic. Dar îi simt pe cei care știu senzația cum mă aprobă mustăcind. Ei știu.

Hai să mergem mai departe. Avem cale lungă încă. Rulăm pe o autostradă. Așa-i zice numele ei pe hartă: autostradă.

Vorba vine, pe ea găsim de toate. Biciclete, vânzători de mere pe banda așa-zisă de urgență, treceri de pietoni. Niciuna nu m-a șocat așa tare ca locul de făcut la stânga (pe autostradă!!). Semnalizat, marcat și cu o mare buclă de asfalt suplimentar în dreapta (cât să întoarcă tirurile, mi s-a spus). Hai să ne înțelegem: cei de pe contrasens, care fac stânga, îți trec direct prin față!

Loc de facut stanga pe autostrada
Loc de facut stanga pe autostrada

Ne salvează doar viteza de rulare – ăi mai proști merg pe la 140 așa și noi printre ei. Restul sunt într-o mare goană, ceea ce se pare că e în favoarea noastră: am văzut multe mașini oprite să facă stânga, dar niciuna nu s-a băgat să ne taie fața totuși, fiind probabil speriați de posibilitatea vreunui supersonic hotărât să treacă prin ei dacă nu se coordonează cum trebuie.

Kiev in, Kiev out, semafor, poză, mâncat, gata.

Atât?

Atât acum, și atât până nu s-or liniști în zonă. Poate așa e mai clar „prețul” de care vorbeam mai sus, acela al timpului redus care nu ne-a permis să ne oprim mai îndelung pe unde am fi vrut.

Un fund de statuie
Un fund de statuie

Ne apropiem de următoarea graniță. Cea mare, cea cu Rusia. Înainte de ea, ne oprim și ne sfătuim, bătrânește.

spre Rusia
spre Rusia

Ce facem, trecem azi (se întuneca în curând) sau mâine?

Hai azi, zic, că așa mi-s eu la drum, deșteptuță și calculată nevoie-mare, pe toate le știu. Că uite ce mult ne-a luat să trecem două granițe, din România în Moldova și apoi în Ucraina. Trecem, ne cazăm și mâine suntem numai buni de drum.

Nu-i așa că sună un pic a „planul de acasă vs. planul din târg?”

Hai că vă trec și-a din urmă graniță în episodul viitor. Că doară nu mai avem așa de mult, nu? Acum să ne odihnim un pic, am mers prin Ucraina peste 600 de km într-o singură zi. Acum am vrea un suc, un sandviș. Intrăm în ultima benzinărie dinainte de graniță. Goliciunea de pe rafturi mă șochează mai rău decât sărăcia văzută prin alte locuri: aici îmi e cumva clar că nu te poți risca să ții marfă pe raft așa, la vedere.

E pur și simplu goală, nu există nimic de vânzare, doar benzină, dacă îți calculezi dinainte cât alimentezi și plătești. Îi fac o poză pe fugă, furișat, mișcat. N-aș vrea să mă ia cineva la întrebări.

benzinarie goala, goluta
benzinarie goala, goluta

Rusia, venim!

 

Rusia, venim!
Rusia, venim!

 

 

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.