Palau Robert

Secretele Barcelonei (5) – Grădini în Eixample

Secretele Barcelonei (5) – Grădini în Eixample

Evadare din forfota oraşului: colţuri ascunse şi grădini în inima Barcelonei!

Mergând prin Eixample privirea noastră se ridică de la pavajul desenat de Gaudi în sus, atrasă de numeroase surprize moderniste şi nu numai: ferestre, balcoane, mozaicuri, toate păstrând spiritul unei competiţii între familiile bogate, competiţie ce a existat încă de la întemeierea acestei extensii a oraşului. Un ghid ne povesteşte la un moment dat că la aceste balcoane, cu geamurile lor mari care dau spre stradă, se afişau proprietarii în timp ce luau masa sau semnau contracte, în văzul lumii, ca să moară capra vecinului de ciudă, pe româneşte. De data aceasta însă, deşi nu scăpăm din vedere frumoasele faţade, nu le căutăm pe ele, ci vrem să aflăm ce este în spatele lor, să descoperim ce secrete ascund bulevardele aglomerate precum Passeig de Gracia sau Diagonal, să ştim unde se poate evada din trafic, unde se poate căuta o oază de linişte şi verde.

Descoperim grădini, curţi interioare, un turn cu apă şi chiar o plajă. Găseşti mai jos fotografii şi denumirea acestora, iar povestea noastră şi mai multe detalii despre aceste locuri o vei descoperi în ebookul Secretele Barcelonei, ce va fi publicat la începutul lunii iulie. Nu uita să te abonezi pentru că abonaţii îl vor primi gratuit, într-o singură zi.

Grădina din spatele Palau Robert

Palau Robert

Palau Robert

Palau Robert

Palau Robert

Curtea Magazinului Vincon

Magazinul Vincon

Magazinul Vincon, semineu
Interioare, fostul apartament al pictorului Ramon Casas

Magazinul Vincon

Magazinul Vincon

Magazinul Vincon

Magazinul Vincon

Magazinul Vincon

Magazinul Vincon
Mozaicul de pe terasa magazinului

Magazinul Vincon

Vedere de pe terasa magazinului: Casa Mila
Vedere de pe terasa magazinului: Casa Mila

Magazinul Vincon, terasa

Patio în biserica La Conceptio

La Conceptio, Barcelona

La Conceptio, Barcelona

La Conceptio, Barcelona

La Conceptio, Barcelona

Tore de les Aigues

Barcelona
Nu mai spui la nimeni!

Barcelona, gradini - un turn de apa

Barcelona, gradini

Barcelona, gradini

Să fie oare grădinile, curţile interioare, parcurile mai cunoscute sau mai puţin cunoscute şi colinele verzi ale oraşului singurele posibilităţi de evadare din agitaţia Barcelonei? Nu, cu siguranţă nu, se pot găsi locuri tăcute şi colţuri fermecătoare chiar şi pe străzile întunecate şi în mijlocul furnicarului din centrul istoric, în ceea ce poartă denumirea de cartier gotic. Facem o plimbare şi pe acolo, în curând.

Text: Roxana Farca

Foto: Alexandru Farca

NOU!

Planifici o vacanţă la Barcelona? Întreaga călătorie şi toate impresiile din Barcelona, în varianta completă, plus multe sfaturi, ponturi şi idei, se află în Ebook-ul Secretele Barcelonei. Dă click pe imaginea de mai jos, pentru mai multe detalii.

Coperta

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care a călătorit cât de mult a putut împreună, practicând un turism responsabil. Roxana este pasionată de artă și desen, Alex de fotografie și gastronomie. Petra, pe care o vei regăsi mai mult copil între paginile acestui blog, a devenit între timp adult și a pornit pe propriile căi în viață.